Psalmul 8. Henri Rossier

Categorie: Invataturi biblice
 

În versetul 1 al acestui  psalm, rămăşiţa credincioasă contemplă puterea măreaţă a Domnului, pentru că rămăşiţa, şi nu numai Duhul, ca în altă parte, vorbeşte aici, spunând: „Doamne, Domnul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! Tu ai pus măreţia Ta mai presus de ceruri”. Domnul, acest Domn al rămăşiţei, este Hristosul. Ochii credincioşilor străbat pământul şi citesc acolo Numele Fiului Omului scris în orice loc, un Nume minunat pe care oamenii şi-L repetă întrecându-se unii cu ceilalţi, aceiaşi ochi contemplă cerul creaţiei, şi-L văd pe Fiul Omului domnind în Paradisul lui Dumnezeu mai presus de ceruri, lucrarea mâinilor Sale. El este prezentat în măreţia Lui, ca punând-o El Însuşi mai presus de ceruri. Aceasta aminteşte cuvântul pe care-l găsim în Evrei 1:3 : „După ce prin Sine Însuşi a făcut curăţirea de păcate, S-a aşezat la dreapta Măririi în cele înalte”.

Dar cine Îl va lăuda în ziua gloriei Sale? La naşterea Lui, îngerul Domnului, cu o mulţime de oştire cerească, vestise dinainte venirea zilei anunţată în psalmul nostru: „Glorie lui Dumnezeu în cele preaînalte şi pe pământ pace, în oameni bună plăcere!” (Luca 2:14 ). Când a intrat ca Împărat al păcii în Ierusalim, mulţimile, anticipând, prin Duhul profetic, momentul despre care se vorbeşte aici, exclamă: „Pace în cer şi glorie în cele preaînalte!” (Luca 10:38 ), pentru că nu venise încă timpul pentru a se vesti pacea şi gloria pe pământ, dar era foarte aproape timpul pentru a le vesti în cele preaînalte, unde urma să Se urce în virtutea învierii Lui. Dacă mulţimea ar fi tăcut, pietrele înseşi ar fi strigat, pentru ca Dumnezeu să arate dinainte tuturor, în mod profetic, care va fi partea lui Isus în lumea viitoare, cum descoperise ucenicilor pe muntele transfigurării.

Dar cine Îl va lăuda, în ziua stăpânirii Sale universale ca Fiu al Omului? Nu îngerii, ci pruncii: „Din gura pruncilor şi a sugarilor Ţi-ai întemeiat laudă, din cauza adversarilor Tăi, ca să amuţeşti pe vrăjmaş şi pe răzbunător” (v. 2). Dumnezeu vrea să desfiinţeze orice pretenţie omenească în faţa unei asemenea glorii. Lauda Fiului Omului trebuie să se întoarcă la sugari şi la prunci; tăria Lui se va întemeia numai pe ei, pentru că trebuie să fii născut din nou ca să intri în Împărăţia Lui.

În versetele 4-8, nu Rămăşiţa ca întreg, ci fiecare sfânt în mod individual celebrează gloria Fiului Omului. Înaintea minunilor creaţiei, mintea nu poate pricepe că cerurile cu miliardele lui de stele au fost făcute pentru omul muritor (Enoh), pus sub sentinţa morţii din cauza căderii, nici chiar pentru fiul omului (Adam) care nu căzuse şi era încă nevinovat. Dar prin Duhul, primim soluţia acestei enigme. Toată creaţia nu este, în gândirea lui Dumnezeu, decât temelia pe care Îl va aşeza pe al doilea Adam, pentru că, prin suferinţa morţii, El, Fiul lui Dumnezeu devenit om, a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, şi pentru că a devenit om pentru a putea muri şi împlini planurile lui Dumnezeu în răscumpărare.

Aici ochii credinciosului Îl văd pe Hristos în trecut, în prezent, şi în viitor: în trecut, cerurile sunt lucrarea degetelor Sale; prin El au fost create toate lucrurile - în prezent, după ce a fost făcut puţin mai prejos decât îngerii, a fost încununat cu glorie şi onoare la dreapta lui Dumnezeu - în viitor, toate sunt puse sub picioarele Lui.

Aici Noul Testament intervine pentru a ne descoperi ceea ce nici Vechiul Testament nici Psalmii nu puteau cunoaşte asocierea noastră cu El, Fiul Omului ca Adunarea Lui. Ştim că avem parte şi stăpânire cu El în tot ce I-a dat Dumnezeu în virtutea lucrării Sale. Luăm parte la gloria Lui, cum El a luat parte de smerirea noastră încărcându-Se cu păcatele noastre. Dacă Dumnezeu a pus toate sub picioarele Lui, L-a şi dat „Cap peste toate, Adunării, care este Trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi” (Efeseni 1:22 ). Cum am văzut deja în Psalmul 2 , această unire şi comuniunea Bisericii cu El sunt în întregime omise în Psalmul 8 , care afirmă numai gloria Lui personală.

Dacă Dumnezeu L-a înviat dintre morţi, pe El, pârga, vom fi cu siguranţă înviaţi la venirea Lui, şi cum Dumnezeu va pune toate sub picioarele Lui (până la ultimul duşman, moartea, care va fi abolită), vom fi instauraţi cu El, îmbrăcaţi cu nemurire, mai presus de toate lucrurile; moartea va fi, pentru noi, înghiţiă de victorie ( 15:27, 54 ), şi Însuşi Dumnezeul păcii îl va zdrobi pe Satan sub picioarele noastre.

În Filipeni 3:21 , Hristos care are puterea „de a-Şi supune chiar toate lucrurile”, va folosi această putere la venirea Lui, pentru a ne face asemenea trupului gloriei Sale.

În Evrei 2:8-10 , dacă a suferit, a fost pentru a aduce „pe mulţi fii în glorie”, aşteptând ca toate lucrurile să-I fie supuse.

În orice caz, avem deci parte cu El, în rezultatele glorioase ale lucrării Lui şi putem să-L slăvim cu o bucurie desăvârşită pe Cel care, după ce a fost făcut puţin mai prejos decât îngerii, a găsit de cuviinţă să ne asocieze Sieşim mult deasupra acestor duhuri slujitoare, pentru a ne bucura cu El de gloria Sa ca Fiu al Omului!

sursa: https://comori.org/