Psalmul 41:1-3. Henri Rossier

Categorie: Invataturi biblice
 

Acest psalm ne prezintă o latură foarte importantă a comuniunii. Citim: „Ferice de cel care-l înţelege pe sărac” (v. 1). Nu ca în Psalmul 40:4 : „Ferice de omul care şi-a pus încrederea în Domnul” şi care cunoaşte învierea lui Hristos, ca răspunzând acestei încrederi. Aici este vorba dimpotrivă de un om care contemplă şi apreciază smerenia lui, pe Cel care zicea în v. 17 al psalmului precedent: „Eu însă sunt întristat şi sărac”. Isus S-a dezbrăcat El Însuşi de toată gloria Lui, când a venit aici jos să slujească şi să sufere; dar, mai mult, S-a lăsat dezbrăcat de toate prerogativele Lui ca Mesia; a fost „ca o oaie mută înaintea celor care o tund” (Isaia 53:7 ) pentru a-Şi putea împlini lucrarea de mântuire.

A-l înţelege pe sărac, înseamnă a aprecia cu o înţelepciune dată de Dumnezeu, desăvârşirile lui Hristos dispreţuit şi umilit, ţintă a batjocurii şi insultelor, apoi atins de nelegiuirile pe care le-au făcut ai Săi (Psalmul 40:12 ). A-l înţelege pe sărac, înseamnă a ne ocupa de această dragoste care L-a făcut să ia chip de rob, şi L-a făcut să devină sărac, pentru ca prin sărăcia Lui să fim îmbogăţiţi; care L-a făcut să părăsească scena acestei lumi neavând nimic, pentru a-L glorifica pe Dumnezeul pe care L-am dezonorat şi pentru a ne mântui. A-l înţelege pe sărac înseamnă a avea comuniune cu El, în slăbiciunea şi suferinţele Lui * ( 8:17 ).

* Cuvântul ebraic folosit aici pentru „sărac” este dal, şubred, suferind, şi nu, ca în v. 17 din psalmul precedent, ani, adică oprimat.

A-l înţelege pe sărac, nu înseamnă a-L privi ca atunci când, după ce L-a ridicat din noroiul mocirlei, Dumnezeu I-a pus picioarele pe stâncă, în înviere, ci aşa cum era când dragostea L-a făcut să coboare din suferinţă în suferinţă pentru a găsi, la sfârşitul drumului, Calvarul unde a fost răstignit în slăbiciune. Înseamnă şi, fără îndoială, a-I înţelege plângerea: „Eu însă sunt întristat şi sărac”, dar cu certitudinea că, în această stare, Domnul nu uită să Se gândească la El şi va veni să-L scape.

Sfârşitul acestui psalm începând cu versetul 4, se ocupă de circumstanţele rămăşiţei care nu sunt subiectul nostru actual, dar ceea ce este important pentru noi, aici, este că este un privilegiu special „comuniunea suferinţelor Lui” (Filipeni 3:10 ; 1. Petru 4:13 ) de care trebuie să se glorifice toţi cei care-L cunosc pe minunatul nostru Mântuitor.

„Ferice de cel care-l înţelege pe sărac” (v. 1). De câte ori Psalmii repetă cuvântul „Ferice!” *. Dar acest „Ferice” de aici nu depăşeşte toate celelalte fericiri? A-L înţelege pe Isus, Omul smerit, Om al durerilor şi ştiind ce înseamnă suferinţa; a se aşeza cu El, obosit din cauza drumului, la fântâna din Sihar; a străbate cu El o lume în care, biet străin, nu are unde-Şi odihni capul; a ne asocia cu EL având parte de insultele celor care Îl urăsc; trecând aici jos, necunoscuţi de oameni ca şi El, dar, ca El, bine cunoscuţi de Dumnezeu şi a putea spune: Ce-mi lipseşte? Nu am privilegiul, în toate aceste lucruri, de a fi ucenicul unui asemenea Învăţător?

Dar dacă suntem asociaţi cu El în suferinţele Lui, luăm parte cu El la rezultatele smeririi Lui: „Dacă.. suferim împreună cu El”, vom fi şi glorificaţi cu El! (Romani 8:17 ).

* Apare de 25 de ori în Psalmi şi de 17 ori în restul Vechiului Testament.

Hristos spusese în Psalmul 40:17 : „Tu eşti ajutorul meu şi salvatorul meu”. Acum Duhul Sfânt, care ia atât de des cuvântul la începutul Psalmilor, spune celui care-l înţelege pe sărac: „În ziua răului, Domnul îl va scăpa” (Psalmul 41:1 ). Dumnezeu, ne spune Duhul, a făcut aceasta pentru Hristos; va face la fel pentru cei care au răspuns gândurilor Lui identificându-se cu suferinţele Preaiubitului Lui.

Versetele 2 şi 3 ne vorbesc despre binecuvântările speciale care vor fi partea rămăşiţei, când va fi recunoscut valoarea Celui pe care poporul L-a dispreţuit şi L-a respins: „Domnul îl va păzi şi-l va păstra în viaţă: va fi fericit pe pământ şi nu-l vei lăsa în voia vrăjmaşilor lui! Domnul îl va susţine pe patul de zăcere; Tu îi vei primeni tot patul său când va fi bolnav”. Aceste promisiuni aparţin de asemenea, într-o anumită măsură, celor care, astăzi, I-au fost plăcuţi urmând calea „săracului”. Ele fac parte, cum vedem în Epistola întâi a lui Petru, din guvernarea Sa în favoarea celor care s-au asociat suferinţelor lui Hristos.

Remarcaţi în sfârşit cât se interesează Duhul lui Dumnezeu de credincioşi, cât mijloceşte pentru ei şi cum exprimă gândul lui Dumnezeu cu privire la ei. El spune despre „cel care-l înţelege pe sărac”: „Domnul îl va scăpa”, „Domnul îl va păzi”, apoi adresându-se lui Dumnezeu Însuşi, adaugă: „Nu-l vei lăsa în voia vrăjmaşilor lui”. Şi mai spune: „Domnul îl va susţine”, apoi din nou: „Tu îi vei primeni tot patul său când va fi bolnav”. Duhul garantează ceea ce Dumnezeu va face pentru cei care s-au identificat cu un Hristos slab şi suferind.

sursa: https://comori.org/