Psalmii 102 şi 103. Henri Rossier

Categorie: Invataturi biblice
 

Psalmul 22 este psalmul de ispăşire; Psalmul 102 , cel de substituţie.

Rezultatul ispăşirii este învierea lui Hristos (Psalmul 22:21 ) şi, în virtutea ei, comuniunea „fraţilor Lui” cu El în toate relaţiile Lui proprii cu Dumnezeu Tatăl Lui. Rezultatul substituţiei este declaraţia că acest Om suprimat este El Însuşi Dumnezeu din eternitate, şi că cei cărora S-a substituit sunt instauraţi definitiv înaintea lui Dumnezeu într-o dreptate desăvârşită: El este neschimbător (Psalmul 102:27 ), şi slujitorii Lui rămân (v. 28).

În Psalmul 102 , substituţia nu este propriu-zis lucrarea crucii, deşi duce la cruce când Hristos este luat la jumătatea zilelor Lui. Acest psalm ni-L arată mai degrabă pe Hristos, venind aici jos, ca al doilea Adam, să ia locul primului om pentru a fi ridicat mult mai sus ca El, apoi, ca el, a fost „aruncat jos” (v. 10) de indignarea şi mânia lui Dumnezeu, atunci când numai El avea dreptul, pierdut de primul Adam, de a-Şi fi păstrat demnitatea originară. Începutul acestui psalm este întrutotul contrar Psalmului 91 unde Hristos umilit este ridicat la glorie ca Om, în timp ce Hristos ridicat ca Om este aruncat în praf. Numai după aceasta, Însuşi Dumnezeu Îl declară Dumnezeu şi Îl instituie autorul unei mântuiri eterne pentru toţi cei care I Se supun.

Om desăvârşit, Îl vedem aici dispreţuit, singur, obiect de dojană aspră şi de repulsie pentru lumea întreagă; dar pe lângă aceasta, S-a uscat ca iarba, asemuit omului păcătos şi călcător de lege şi tratat ca atare (Psalmul 102:4 ; 103:15 ; 90:5, 6 ; 37:2 ; 92:7 ; Isaia 40:6 ); Se duce ca umbra care se lungeşte; este luat la jumătatea zilelor Sale (Psalmul 102:11, 24 ; 109:23 ; 144:4 ); într-un cuvânt, este tratat ca primul om căzut, al cărui loc tocmai l-a luat pentru a-l scoate din prăpastia în care tocmai căzuse, după cum se spune: „Dacă unul a murit pentru toţi, toţi au murit deci” (2. Corinteni 5: 14 ). Atunci, după ce a suferit toate consecinţele neascultării lui Adam, este declarat Fiul lui Dumnezeu, îndreptăţit, rânduit pentru eternitate ca centru al gloriei divine.

Datorită acestei umiliri, minunatei substituiri la care L-a condus dragostea Lui, suntem introduşi în toate binecuvântările care aparţin de azi înainte Înlocuitorului nostru. Mânia lui Dumnezeu a căzut asupra Lui, astfel încât a fost întoarsă pentru totdeauna de la capetele noastre (Psalmul 102:10 ; 103:9 ). De aceea Dumnezeu Îl îndreptăţeşte pe deplin şi ne îndreptăţeşte. De azi înainte păcatele noastre nu vor putea niciodată să ne regăsească (Psalmul 103:10, 12 ). Dacă El rămâne pentru totdeauna (Psalmul 102:27 ), bunătatea Lui este pentru totdeauna peste noi (Psalmul 103:17 ). Putem, din adâncul inimii, să binecuvântăm pe Domnul şi sfântul Său Nume: El a şters toate nedreptăţile noastre, ne-a răscumpărat viaţa din groapă, nu ne-a făcut după păcatele noastre pentru că le-a cercetat asupra lui Hristos şi le-a îndepărtat de noi ca răsăritul de apus. Dar ca să putem vorbi astfel, Hristos a trecut prin aceste lucruri, a făcut ca starea noastră să fie a Lui, în toate consecinţele ei şi în teribila ei realitate. În acelaşi timp, a pus capăt întregii noastre istorii şi a inaugurat, în Persoana Sa, istoria şi binecuvântările omului celui nou.

Avem deci comuniune cu El, în toate rezultatele lucrării Lui, cum Tatăl are comuniune cu El în ceea ce a întreprins. Declarându-ne că acest Om, luat la jumătatea zilelor Lui, este Dumnezeu binecuvântat etern, ne dă o siguranţă egală cu a Lui.

De aceea, de acum, putem sărbători valoarea şi rezultatele acestei umiliri; le sărbătorim pentru totdeauna când va fi obiectul (Psalmul 103:19-22 ) laudei universale, şi înainte de orice, obiectul laudei noastre. Începem să introducem această laudă în primul verset al acestui psalm: „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!” şi ultimele cuvinte ne aparţin în ultimul verset: „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!” (v. 1, 22). Ce privilegiu! Binecuvântarea, în gura răscumpăraţilor Săi, are mai multă valoare pentru inima Lui decât cea a îngerilor, decât cea a oştirilor Domnului, decât cea a tuturor lucrărilor Lui!

sursa: https://comori.org/