text Invataturi biblice

"Provocarea pentru a face ucenici"

Categorie:  Invataturi biblice
 

 

Deseori, avem tendinţa de a iniţia relaţii de ucenicie fără a clarifica ce avem în vedere în realitate. Un student ar putea să creadă că ați făcut înțelegerea să vă întâlniți din când în când pentru a primi sfaturi despre relații amoroase, în timp ce tu te gândești ca ați convenit să vă întâlniți pentru mentorare teologică profundă. Dacă ar fi să judec după propria mea experienţă, de multe ori nici ucenicul, nici învățătorul nu au o viziune clară asupra a ceea ce este ucenicia.

Acest lucru tinde să scadă calitatea generală a uceniciei noastre şi ne plasează în categoria de ucenicie care este echivalentă cu conversaţiile de tipul «Hai să fim doar prieteni»; în acest caz ai mentorat pe cineva care nu este interesat deloc în a avea o slujire. Apoi auzi o prezentare privind investirea vieții tale în oamenii potriviţi şi îți dai seama că nu e și cazul tău. Deci, te întâlnești cu ucenicul tău pentru a «vă despărți», astfel încât să poţi merge și să instruiești un următor Billy Graham. Te simți ca un nimic, el simte că ești un aiurea și situația devine destul de neplăcută. Da, bucuriile slujirii…

Iată o idee mai bună. Ce zici despre cazul în care de la bun început comunici o viziune clară şi convingătoare asupra uceniciei, care este în acord cu Scriptura şi misiunea de la Campus Crusade for Christ? În acest fel, ai putea ajuta ucenicul tău potenţial să discearnă dacă ucenicia din Campus Crusade este pentru el. Dacă da, foarte bine! Să trecem la treabă. Dacă nu, și asta-i bine. Trupul lui Hristos este mare şi poate exista un loc mai bun pentru el într-o alta părtăşie. Este mult mai bine să clarificați acest lucru acum, decât mai târziu. Şi dacă ei sunt indeciși, o imagine atractivă a modului în care ei pot participa la scopurile lui Dumnezeu poate aprinde inima lor şi vor dori să vină cu noi. Indiferent ce se întâmplă, este bine să existe claritate din start.

Ceea ce urmează este un plan-exemplu pentru acea conversaţie. Nu putem anticipa orice răspuns pe care l-ai putea primi, dar planul ar trebui să îți dea o idee despre ce şi cum să comunici. Include propria ta personalitate în asta, dar nu te abate de la conceptele-cheie. Ele s-au dovedit a fi câştigătoare.

CONVERSAȚIA

«Mulțumesc mult pentru că ți-ai făcut timp sa ne întâlnim. Am fost foarte bucuros când mi-ai spus că vrei sa afli mai multe despre această relație de ucenicizare de la un student la altul. Ai avut ocazii de a-ți crea o impresie despre ceea ce face Campus Crusade?»

[Ei răspund.]

«Da, toate aceste lucruri sunt adevărate. Uneori mă uimesc cât de multe evenimente au loc. Dar dacă ar exista un singur verset pe care l-aş putea pune ca un banner peste lucrarea din Campus, acesta ar fi, probabil, Matei 28:18-20. Eşti la curent cu ceea ce spun aceste versete?»

[Ei răspund.]

«Hai să-l citim. Isus vorbeşte şi spune următoarele:

„Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”

«Acestea sunt ultimele cuvinte ieșite din gura lui Isus, cuvinte înregistrate de către Matei. În acest pasaj, Isus spune lucrul-cheie pe care El vrea ca noi să îl facem: să mergem şi să facem ucenici. Într-adevăr, scopul Campus Crusade este să se supună acestui verset. Vrem să fim ucenicii Lui și să-i ajutăm pe alții să fie și ei ucenici.»

[În partea de sus a unei foi de hârtie scrie «Matei 28:18-20 - Fă ucenici»].

«Există o mulţime de lucruri, care sunt explică ideea de a fi ucenicul Lui, dar eu mă gândesc la trei lucruri în primul rând. Un ucenic biblic matur este acela care umblă prin credinţă, comunică credinţa lui şi multiplică credinţa lui.»

[Scrie: «Umblă prin credinţă,» Comunică credinţa ta» şi» Multiplică credinţa ta» în partea stângă a hârtiei ca titluri de secţiuni, lăsând suficient spațiu între fiecare din ele.]

«Suntem cu toţii tot timpul în proces de creştere în fiecare dintre aceste domenii şi niciodată nu vom încheia acest proces, dar totuși există și o progresare.»

«Dacă cineva este un credincios nou sau este mai tânăr şi persoana învaţă cum să umble prin credinţă, despre ce fel de lucruri crezi că ar trebui să înveţe ea?»

[Lasă-l să răspundă în timp ce scrii răspunsurile lor în «Umblă prin credinţă.» Unele răspunsuri ar putea include rugăciune, studiu biblic, mersul la biserică etc.]

«Da, e minunat. Noi toţi avem nevoie sa învăţăm şi să aplicăm aceste lucruri. Dumnezeu apreciază credinţa şi El vrea ca noi să învățăm să ne încredem şi să ascultăm de El. Pe lângă ceea ce ai menționat deja, aș mai include și a crede cu adevărat că El ne-a iertat şi că dragostea Lui nu poate fi câştigată, pentru că este un cadou.»

[Notează tot ce ai menționat pentru a lărgi răspunsul lor.]

"O mulţime de creştini se opresc într-un fel acolo şi niciodată nu experimentează tot ce înseamnă a fi ucenicul Lui. El nu vrea ca noi doar să fim ucenicii Lui. El a spus că vrea să facem ucenici [fă referință la Mat. 28:19] şi acest lucru înseamnă că noi trebuie să spunem altora despre El."

"Dacă ești un ucenic, care dorești nu doar să umbli prin credinţă, ci și să comunici credința ta, ce fel de lucruri crezi că ai nevoie să înveţi în acest scop?"

[Lasă-l să răspundă în timp ce scrii răspunsurile lor în rubrica «Comunică credința ta.» Acest răspuns poate veni mai greu decât cel din categoria «Umblă prin credinţă». Unele răspunsuri ar putea include: cum sa împărtăşim Evanghelia, să răspundem la întrebările despre creștinism, să depășim frica, etc.]

«Da, există o mulţime de lucruri pe care cineva ar trebui să le ştie, dar este greu să le punem în cuvinte, dacă nu ne-am gândit la ele mai mult. Ar fi fost minunat să poți povesti istoria ta despre cum ai devenit creştin în așa fel, încât aceasta să îi poată ajuta pe alţii să înţeleagă Evanghelia. Este bine să cunoști unele ilustraţii, care ar descrie clar de ce a murit Isus sau pasaje din Biblie pentru a explica acest lucru. Există o mulțime de lucruri care pot fi de ajutor pentru cineva care vrea să comunice cu alții despre credinţa sa. Știu doar ca nu-mi place să mă simt prost, aşa că, dacă nu ştiu cum să încep şi să duc o conversaţie cu cineva despre Isus, probabil, nici nu o voi face. Iată de ce Campus Crusade este atât de interesat în a ajuta oamenii să înveţe şi să se simtă confortabili când își împărtășesc credinţa. Este greu. Dar este, de asemenea, și foarte important, de aceea dorim să te ajutăm să reușești și să te simți confortabil.»

«Deci, un ucenic matur din punct de vedere biblic este acela care umblă, comunică şi, în final, înmulţeşte credinţa lui. Uitaţi-vă la versetul 20. Isus spune: «Faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt, şi învăţându-i să păzească tot ce v-am poruncit Eu.» Dacă te gândești la contextul imediat de aici, ce ai include în lista lucrurilor, în care noii ucenici ar trebui să arate ascultare?»

[Permite-i să răspundă. Prin această discuție încercăm să aducem în lumină porunca de a face şi mai mulți ucenici.]

"Așa este. Isus practic le spune ucenicilor Săi să facă mai mulţi ucenici, care Îl vor iubi și vor asculta de El, şi iar să facă încă mai mulți ucenici, care să Îl iubească și să asculte de El, şi aşa mai departe. De fapt, acest lucru se presupunea să continue la nesfârşit, astfel ca două mii de ani mai târziu, tu şi eu, să fi avut ocazia de a auzi Evanghelia şi de a deveni ucenicii Lui. Dar ar fi o tragedie, dacă lanţul s-ar rupe cu noi. Vreau să fiu ucenicul Lui, ceea ce înseamnă că vreau să umblu prin credinţă. Şi vreau să comunic credinţa mea, pentru ca şi alţii să poată şti că El îi iubeşte și pe ei. Dar eu, de asemenea, doresc să-i ajut pe credincioşii noi, mai tineri, să facă acelaşi lucru. Nu vreau doar sa le transmit ştafeta. Vreau să-i învăț cum să o transmită altor persoane. Eu nu vreau ca ei să devină doar urmași ai lui Hristos, indiferent cât de speciali ar fi. Vreau să îi ajut să fie lideri pentru Hristos. Asta este ceea ce înseamnă a multiplica credinţa ta.”

«Tocmai despre asta vorbea Pavel în 2 Timotei 2:2. El i-a spus lui Timotei: «Şi ce-ai auzit de la mine, în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.»

[Desenează o mică diagramă a multiplicării: Pavel către Timotei, Timotei către oamenii de încredere, oamenii de încredere către ceilalţi.]

«Acest lucru presupune că ar trebui să mergi mai departe.»

«Imaginează-ți că ai încerca să multiplici credinţa ta în vieţile altora. Ce fel de lucruri ar trebui să cunoști pentru aceasta?»

Lasă-l să răspundă în timp ce scrii răspunsurile lor sub «Multiplică credința ta.» Acest răspuns poate fi cel mai greu. Unele răspunsuri s-ar putea să includă: cum să conduci un studiu Biblic, cum să mentorezi pe cineva, cum să faci primele întâlniri (follow-up) cu un nou credincios, cum să fii un lider

«Acum, când te uiţi la ceea ce am creat aici, ai o imagine asupra a ceea ce înţelegem noi prin ucenicie? Un ucenic matur din punct de vedere biblic este cel care umblă prin credinţă, comunică credinţa lui şi multiplică credinţa lui.»

[Lasă-l să răspundă.]

«Sunt în stare să mentorez doar câteva persoane, dar angajamentul și dedicarea mea față de ei constă în a face tot ce pot pentru a-i ajuta să devină ucenici biblici maturi, cu scopul final ca ei să umble prin credință, să comunice credinţa lor şi să înmulţească credinţa lor. Aceasta este inima Campus Crusade. În jurul acestor scopuri se plasează tot ceea ce suntem noi. Dorești să participi și tu?»

[Lasă-l să răspundă.

«Care crezi că ar fi domeniul care necesită mai multă atenție din partea ta? Am menţionat mai devreme că niciodată nu absolvim pe deplin un nivel sau altul dar, care ar fi domeniul în care dorești să faci următorul pas ca să înveți: să umbli prin credinţă, să comunici credința ta sau să multiplici credința?»

[Lasă-l să răspundă.]

«Asta e minunat. Noi credem că următorii patru ani din viaţa ta pot trasa traiectoria pentru următorii 50 de ani din viața ta. Aici vei primi încurajare, instruire şi experienţă, astfel încât să poţi avea un impact fantastic pentru Hristos pentru tot restul vieții tale. Nu numai că te vei bucura de aventura de a umbla cu Isus şi nu numai că ai lăsa în spate o moştenire de studenţi tineri care sunt influenţați de tine, dar oriunde ai merge, pentru tot restul vieții tale, poți ajuta bărbaţi şi femei să cunoască scopul pentru care au fost creați. Poţi avea un impact enorm şi literalmente schimba vieţile oamenilor.”

"Asta e ceea ce facem. Noi ajutăm studenții să umble prin credinţă, să comunice credinţa lor şi să multiplice credinţa lor, astfel încât Dumnezeu să primească lauda pe care o merită, acum şi întotdeauna.”

«Dacă ceea ce facem noi este ceea ce ai dori să faci și tu, aș fi încântat să te mentorez. Ne vom întâlni împreună în fiecare săptămână pentru un timp de aproximativ o oră şi vom face aceste lucruri despre care am vorbit. Este un angajament mare pentru ambii dintre noi, pentru că este vorba despre lucruri serioase. Deci, ce zici să iei cu tine această foaie și să te gândești la lucrurile acestea, să te rogi pentru ele şi apoi mai târziu în această săptămână putem vorbi şi vedea ce decizie ai luat. Ai ceva întrebări?»

[Lasă-l să răspundă.]

“Iți mulţumesc din nou pentru că mi-ai dat ocazia de a-ți spune aceste lucruri. Apreciez timpul pe care l-ai acordat."

Când finisezi, notițele tale ar putea arăta aproximativ așa:

 

sursa: https://www.cru.org/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>