Primul pas spre eliberare. J. T. Mawson

Categorie: Invataturi biblice
 

În necazul său, Israel a strigat către Domnul, iar cu acest strigăt în nevoie a fost făcut primul pas spre o schimbare înspre bine. Copiii lui Israel trebuiau aduşi la recunoaşterea faptului că, dacă Dumnezeu nu-i va ajuta, nu mai este nici o nădejde pentru ei. Aceasta este o lecţie importantă, pe care trebuie să o înveţe fiecare. Orice eliberare trebuie să vină de la Dumnezeu - osteneala noastră este zadarnică. Toate eforturile de a ne elibera de sub jugul apăsător al lucrurilor pământeşti sunt zadarnice. Abia atunci când mijloacele noastre au fost epuizate, ne găsim în situaţia în care binecuvântarea poate curge spre noi. Sfârşitul posibilităţilor noastre este începutul posibilităţilor şi mijloacelor nelimitate ale lui Dumnezeu. Când suntem la capătul puterilor, putem să strigăm spre Domnul. El este neschimbător; propriile noastre căi aduc întotdeauna asupra noastră necaz şi suferinţă, aşa cum israeliţii au fost nevoiţi să sufere din cauza propriei lor neascultări (Judecători 6:10 ).

Ca răspuns la strigătul lor după ajutor, Dumnezeu le-a trimis un eliberator, despre care ne este dată o descriere foarte interesantă şi plină de învăţăminte. Sunt unele puncte care ies foarte clar în evidenţă în fiinţa şi în comportarea sa, şi pe care dorim să le privim cu atenţie:

1) El era în stare să pună în siguranţă pentru sine ceva din produsele ţării, care îi fuseseră răpite poporului Israel.
2) El era foarte îngrijorat din cauza stării poporului lui Dumnezeu.
3) Nu avea o părere înaltă despre sine.
4) Evenimentele principale pe drumul său spre victorie au avut loc noaptea sau în ascuns.

1) Ghedeon ne este prezentat tocmai în momentul când bătea grâul în teasc într-un loc secret pentru a-l ascunde de madianiţi. Acest grâu aparţinea poporului, căci el era produsul ţării, pe care Dumnezeu le-o dăduse lor; pentru noi, grâul este o imagine despre Hristos. Lui Israel i se răpise mijlocul de subzistenţă, însă Ghedeon a putut totuşi să pună ceva în siguranţă dinaintea răpitorilor. Acest grâu era foarte preţios pentru el; de aceea nu a permis să îi fie răpit. Unui astfel de bărbat, Domnul Însuşi putea să i se descopere şi să-l numească viteaz, pentru că acesta începuse să păşească pe drumul victoriei.

Este Hristos preţios pentru noi şi suntem obişnuiţi să ne retragem într-un loc „ascuns“, departe de influenţele şi grijile vieţii zilnice, ca să ne hrănim din El şi lucrurile Lui, care sunt de fapt partea noastră? Sau trebuie să recunoaştem că nu avem timp pentru lucrurile Lui şi că de dimineaţa până seara suntem preocupaţi cu obligaţiile zilnice? Atunci în mod sigur ne găsim sub jugul amar al duşmanilor sufletului nostru: lucrurile pământeşti.

Trebuie să ne luăm timp, ca în linişte să ne hrănim cu Hristos. Curând vom observa cât de bine face acest lucru! Zilele devin mai frumoase, poverile mai uşoare, starea noastră de iritare şi expresia încor-dată a feţei noastre dispar. Când vom începe, sub ocrotirea prezenţei lui Dumnezeu, „să treierăm“ adevăratul grăunte, se va ivi o nouă epocă. Ar trebui să veghem foarte atenţi asupra acestor momente, căci, dacă permitem, lucrurile pământeşti vor pătrunde fără ezitare în cele mai sfinte ore.

În timp ce Ghedeon bătea grâul, i s-a arătat Îngerul Domnului cu înştiinţarea: „Domnul este cu tine, războinic viteaz“. Cel care a ţinut cu tărie ceea ce a dat Dumnezeu, a putut să fie numit aşa; Domnul a fost cu el, şi drept urmare a putut să fie tare şi curajos.

2) Ghedeon se gândea la starea ţării. Zilele nu mai erau ca odinioară, iar el suferea din această cauză. Se părea că Domnul Şi-ar fi părăsit poporul, iar aceasta îl apăsa foarte mult. Avea într-adevăr grâu pentru el, însă acest lucru nu-l satisfăcea, nu era mulţumit că doar el poseda ceva; starea de plâns a moştenirii lui Dumnezeu nu putea să-i fie indiferentă. Domnul a privit la el cu deplină satisfacţie şi i-a zis: „Mergi cu această putere a ta şi vei salva pe Israel din mâna lui Madian. Nu te-am trimis Eu?“

Cel care aduce necazul înaintea lui Dumnezeu, simte câtă sărăcie este în sufletele multora din poporul lui Dumnezeu şi cât de puţin sunt cunoscute şi preţuite lucrurile minunate ale lui Hristos. Când simţi aşa ceva, nu poţi să fii mulţumit să-ţi mănânci singur partea ta. Niciodată! Aceasta ar fi dovada clară a faptului că inima nu se găseşte în părtăşie cu Dumnezeu. Noi nu putem să ne despărţim lăuntric de restul turmei lui Dumnezeu; sărăcia şi paguba ei este şi a noastră.

Ghedeon nu voia să se despartă de restul poporului lui Dumnezeu. Atunci când Îngerul a spus: „Domnul este cu tine...“, el a răspuns: „...dacă este Domnul cu noi...“ Cu cât Hristos devine mai preţios pentru noi, cu atât mai mult vom iubi poporul Său şi vom dori eliberarea de orice jug de robie a fiecăruia din ai Săi.

3) Ghedeon gândea modest despre sine. El nu a devenit mândru în urma modului cum i s-a adresat îngerul, ci dimpotrivă a vorbit despre sărăcia familiei sale şi despre propria sa lipsă de importanţă; şi tocmai aceasta l-a făcut un vas ales pentru Domnul, aşa că înştiinţarea a fost confirmată încă o dată: „... vei bate pe Madian ca pe un singur om“.

Aceste trei lucruri se află întotdeauna împreună şi fiecare este un semn caracteristic al harului lui Dumnezeu în poporul Său:

1) preţuirea lui Hristos;

2) dragostea şi grija pentru poporul Său;

3) modestia.

Dumnezeu trebuie să intre în drepturile Sale

Ghedeon nu ştia încă cine era Cel care îi vorbise, însă este îmbucurător să vedem că atunci când a venit timpul potrivit, a putut aduce azimi dintr-o efă de făină şi un ied. Domnul a primit darul său şi l-a asigurat: „Pace ţie, nu te teme, nu vei muri“. O dată cu creşterea luminii, a crescut în Ghedeon credinţa şi puterea, pentru că a zidit un altar Domnului şi i-a pus numele „Domnul păcii“, ceea ce înseamnă „Domnul este (sau trimite) pace“. Ghedeon s-a bizuit pe promisiunile făcute de Dumnezeu şi prin credinţă a luat în posesiune pacea pentru toţi.

Înălţarea acestui altar însemna că Dumnezeu putea să intre în dreptul Său, care i-a fost luat un timp aşa de îndelungat; când recunoaştem drepturile lui Dumnezeu asupra noastră, atunci El poate trimite pacea.

Acesta a fost deci bărbatul pe care Dumnezeu putea să-l folosească pentru eliberarea poporului Său. Trăsăturile caracteristice ale harului şi ale credinţei în el sunt tipice stării în care noi ar trebui să ne găsim, dacă dorim să fim eliberaţi sau să fim eliberatori. Acela, al cărui suflet se hrăneşte din lucrurile cereşti, va fi un adevărat închinător al lui Dumnezeu, pentru că inima sa este umplută cu lucruri divine; el este acela care poate să înalţe un altar potrivit cu intenţiile lui Dumnezeu, care poate să dea lui Dumnezeu ceea ce i se cuvine. Un asemenea om nu va permite ca mintea sa, inima sa şi timpul său să fie luate în stăpânire de lucrurile acestui pământ.

Până aici, activitatea şi progresul lui Ghedeon au avut loc numai în ascuns cu Dumnezeu; ajungem acum la primul său atac public împotriva stăpânirii duşmanului.

În ţară a fost înălţat un altar lui Baal, falsul dumnezeu, iar acesta a fost motivul pentru care Israel a trebuit să sufere atât de mult sub tirania madianiţilor. Baal este zeul soarelui. Soarele reprezintă influenţele care stăpânesc ziua, iar altarul lui Baal în ţară arată cum lucrurile pământeşti au pus stăpânire pe inimile şi gândurile poporului lui Dumnezeu. Acest altar trebuia neapărat să cedeze locul altarului lui Dumnezeu.

În aceeaşi scrisoare, în care suntem îndemnaţi să gândim la cele de sus şi nu la cele de pe pământ, citim: „ ...ca El să aibă întâietatea în toate“ (Coloseni 1:18 ). Dacă vrem să ne eliberăm din robie şi să trăim în libertate, atunci Hristos trebuie să aibă cel dintâi loc. Este aşa în inimile noastre? În mod evident, El este demn să ocupe acest loc; dacă aşa trebuie să fie „în toate“, atunci acest lucru este valabil şi pentru inima şi pentru viaţa noastră. Dacă influenţele zilei şi lucrurile vieţii au câştigat supremaţia în noi, atunci lucrurile lui Hristos sunt date la o parte; falsul dumnezeu Baal s-a făcut punctul central al vieţii noastre, şi drept consecinţă suntem lipsiţi de bucurie şi de roadă. Trebuie să dărâmăm acest altar din temelie şi să-L lăsăm iarăşi pe Hristos să devină totul.

„Copilaşilor, păziţi-vă de idoli!“

Să ne gândim că numai omul, care a fost în linişte cu Dumnezeu, poate dărâma altarul falsului dumnezeu; noi nu avem nici o putere asupra acestui duşman, dacă nu suntem obişnuiţi să umblăm în ascuns cu Dumnezeu.

sursa: https://comori.org/