Paradoxuri minunate ale Scripturii. Umanitatea adevărată şi desăvârşirea fără păcat a lui Hristos L. M. Grant

Categorie: Invataturi biblice
 

Cu toate că am văzut că Hristos este Dumnezeu şi Om în acelaşi timp, în aceeaşi Persoană binecuvântată (după cum mărturisesc credincioşii de pretutindeni), totuşi sunt credincioşi care nu realizează că Hristos este om absolut şi adevărat şi în acelaşi timp în totalitate fără păcat. Aceasta pare pentru ei contradictoriu, deoarece omul de pretutindeni este chinuit şi ispitit prin păcat; şi oare nu a venit Domnul Isus să ia parte la umanitate în modul cel mai deplin? Dacă El este om, cum poate fi El complet fără păcat, nici măcar să nu fie înclinat să cedeze ispitei păcatului?

Acesta este un paradox doar din cauza tendinţei noastre de a judeca lucrurile din punctul nostru de vedere. Trebuie să învăţăm să nu ne încredem în judecata noastră, ci în Cuvântul clar al lui Dumnezeu.

Evrei 2 afirmă realitatea umanităţii Domnului Isus şi în identificare cu omenirea. “deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, şi El, în acelaşi fel, a luat parte la ele, ca prin moarte să-l desfiinţeze pe cel care are puterea morţii, adică pe diavolul” (Evrei 2:14 ). “De aceea, trebuia în toate să fie făcut asemenea fraţilor Săi, ca să fie un mare preot milos şi credincios în cele privitoare la Dumnezeu, spre a face ispăşire pentru păcatele poporului” (Evrei 2:17 ).

Ce bucurie este pentru cel credincios să Îl cunoască pe El ca Omul adevărat, venit jos în har desăvârşit şi compasiune pentru a Se identifica cu noi în nevoile noastre omeneşti! Cu toate acestea, acest fapt trebuie păzit de înţelegeri greşite fireşti, după cum arată Evrei 4:15 “Pentru că nu avem un mare preot care să nu aibă parte cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul ispitit în toate în acelaşi fel, în afară de păcat”.

În timp ce El este om adevărat, umanitatea Lui nu implică păcat în niciun fel. Păcatul nu este parte a umanităţii, ci o anormalitate. Nu numai că este adevărat că Hristos “n-a făcut păcat” (1. Petru 2:22 ), ci “în El nu este păcat” (1. Ioan 3:5 ) şi El “n-a cunoscut păcat” (2. Corinteni 5:21 ). Păcatul nu putea să influenţeze gândurile Lui.

Aşadar, în fiinţa Lui, “ispitit ca şi noi”, nu era nici cea mai mică înclinare de a ceda ispitei. Noi am ajuns să gândim la cuvântul “ispită” ca implicând ideea de a fi înclinat spre păcat, dar gândul Scripturii cu privire la ispită este acela de încercare sau “test”. Dumnezeu i-a permis diavolului să Îl ispitească pe Domnul Isus pentru a dovedi desăvârşirea fără păcat care era în El. Această încercare a demonstrat faptele. Nu exista nicio posibilitate ca acest “miel fără cusur şi fără pată” (1. Petru 1:19 ) să eşueze în vreun fel.

Unii au contrazis aceasta spunând că Adam era om adevărat, nu un om păcătos atunci când a fost creat, dar el a cedat ispitei. Totuşi, Adam a fost creat inocent, nu sfânt: el nu avea o natură care să urască păcatul, nici puterea de a rezista păcatului. Pe de altă parte, Mariei i se spune în legătură cu Hristos: „Duh Sfânt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri, de aceea şi Sfântul care Se va naşte Se va chema Fiu al lui Dumnezeu.“ (Luca 1:35 ). Umanitatea lui Hristos este aşadar unică. În natura Sa era o ură sfântă faţă de păcat, precum şi puterea de a-i rezista.  Cu toate că El este Om adevărat în orice aspect, având duh, suflet şi trup omenesc, totuşi aceasta era o umanitate sfântă, imposibil de a fi contaminată, deoarece El este mai mult decât om: El este Dumnezeu.

Dacă nu înţelegem cum poate fi aceasta, atunci acest fapt nu poate decât să ne umilească în realizarea gândului că Dumnezeu este mai mare decât noi şi ar trebui să ne influenţeze pentru a avea o încredere mai deplină în Cuvântul Său, apreciind adânc ambele fapte, umanitatea autentică a Domnului nostru şi natura Sa absolut fără păcat.

sursa: https://comori.org/