text Invataturi biblice

Paradoxuri minunate ale Scripturii. Har şi cârmuire L. M. Grant

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Pentru că prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă; şi aceasta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu: nu din fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8,9 )

Şi, dacă-L chemaţi ca Tată pe Cel care, fără a privi la înfăţişare, judecă după lucrarea fiecăruia, umblaţi în temere în timpul pribegiei voastre” (1. Petru 1:17 ).

Ambele versete prezintă fapte importante şi absolute ale adevărului şi care totuşi la prima vedere pot părea contradictorii. Necredinţa nu va aprecia niciunul dintre ele şi va protesta că nu pot fi ambele adevărate. Cu toate acestea, credinţa este adânc mulţumitoare pentru amândouă şi le primeşte urgent în inimă.

Efeseni 2:8,9 trebuie să fie pe deplin şi fără îndoială recunoscut ca adevăr absolut. Harul lui Dumnezeu în Hristos Isus, har arătat în jertfa de bunăvoie a Fiului Omului la Calvar, este singurul principiu prin care Dumnezeu îi mântuieşte pe oameni de vina păcatelor lor, faptele omeneşti nu au niciun fel de loc în această lucrare extraordinară. Omul nu merită şi nu poate să merite în niciun fel binecuvântarea mântuirii sufletului său. Aşadar el nu are nimic cu care să se poată lăuda. Din partea lui Dumnezeu, harul îl salvează. Din partea lui, numai credinţa înţelege aceasta, credinţa care se pleacă în faţa lui Dumnezeu şi Îl crede pe Cuvânt. Pentru ca nu cumva cineva să aibă păreri înalte despre sine deoarece a avut credinţă se adaugă „şi aceasta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu”. Credinţa însăşi este darul lui Dumnezeu: nu este o chestiune de merit din partea omului. Harul lui Dumnezeu mântuieşte şi păstrează în acelaşi timp pe fiecare credincios. Aceasta este în concordanţă cu alegerea lui Dumnezeu despre care am vorbit deja. Noi suntem aleşi în Hristos doar prin harul lui Dumnezeu. Nimic nu va umbri vreodată strălucirea acestui minunat fapt în privirile şi inimile copiilor lui Dumnezeu.

Deoarece Dumnezeu a arătat un astfel de har, înseamnă aceasta oare că Îşi slăbeşte El cârmuirea? Mulţi au dedus că aşa trebuie să fie, dar nu este aşa. Tatăl încă judecă imparţial potrivit cu faptele omului. Deşi suntem salvaţi prin har pentru eternitate, totuşi Scriptura ne spune clar care ar trebui să fie natura faptelor noastre, iar Tatăl se va ocupa acum de noi, cu o disciplină severă, dacă faptele noastre nu corespund relaţiei noastre cu El, ca şi copii ai Săi. Niciun credincios adevărat nu va fi vreodată pierdut, dar “Pentru că este timpul ca judecata să înceapă de la casa lui Dumnezeu” (1. Petru 4:17 ). Dumnezeu nu va tolera un credincios care se poartă fără băgare de seamă şi astfel va folosi mijloace disciplinare pentru a-l conduce la a-şi judeca neascultarea. Deoarece Dumnezeu Îşi iubeşte copiii, El îi va pedepsi (Evrei 12:6 ) ca ei să ia într-un mod practic “parte la sfinţenia Lui” (Evrei 12:10 ).

Credincioşii ar trebui să fie adânc mulţumitori pentru aceasta, tot la fel cum sunt mulţumitori pentru harul desăvârşit al lui Dumnezeu în mântuire. Ambele sunt desăvârşite în locul lor, neamestecându-se cu caracterul deplin şi clar al celeilalte, deoarece ele sunt de asemenea aspecte paralele ale adevărului care poartă mărturie pentru măreţia şi dragostea lui Dumnezeu.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse scrise - Pentru adulti

Ce ar trebui să facă un creştin atunci cand este trist decepţionat de oameni, de viaţă şi ar dori să plece la Domnul, e păcat să vrei să mori?
Categorie: Invataturi biblice  Cazuri de depresie întâlnim câteva în Biblie, de exemplu când Ieremia şi-a blestemat ziua naşterii. Ierimia 20:14: „Blestemată să fie ziua când m-am născu... Citeste mai mult >>
De ce Dumnezeu permite răul?
Categorie: Invataturi biblice  1 Ioan 4:16 „Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnez... Citeste mai mult >>
Ce se va întampla cu Biserica, cu cei care şi-au predat viaţa în mâna Domnului Isus, când va domni antichrist?
Categorie: Invataturi biblice  Când vorbim de anticrist, de care toţi creştinii evlavioşi se tem ca de o mare putere a răului care va veni şi va face mare stricăciune, trebuie să&n... Citeste mai mult >>
Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă:1. Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?Da ! am înțeles, și am citit... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice  Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta,... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta, nici... Citeste mai mult >>
Daca Dumnezeu este Dragoste (1 Ioan 4:8) și El există dintotdeauna, si dacă a fost singur înainte de a-L creea pe Isus cum putea să fie dragoste? Se iubea pe sine însuși? Iubirea de sine este narcisism și e un păcat?
Categorie: Invataturi biblice  Creația lui Dumnezeu este dovada dragostei Sale. Domnul Isus este oglindirea dragostei Sale, de aceea El a spus că cine L-a văzut pe El, a văzut pe Tătal... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!”
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă: Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!” Ei îşi băteau... Citeste mai mult >>
Mă iubeşte Dumnezeu dacă l-am părăsit?
Categorie: Invataturi biblice  Mai întâi de toate trebuie să înţelegem în ce măsură am avut noi legătură cu Dumnezeu şi în ce măsură l-am părăsit, adică la ce ne referim noi când spunem că l... Citeste mai mult >>
„De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta”? – de ce permite Domnul experiențe.
Categorie: Invataturi biblice  Expresia, „DE LA MINE S-A ÎNTÂMPLAT LUCRUL ACESTA”  sunt cuvintele DOMNULUI către împăratul Roboam, şi ele exprimă un unghi din care pot fi privite relaţi... Citeste mai mult >>