text Invataturi biblice

"O scrisoare pentru bebelușul meu"

Categorie: Invataturi biblice

 

Aș vrea să cunoști și să pui preț pe cuvintele acestea în viața ta.

8 minute · Jeramy Turner

O scrisoare către bebelușul meu (mărturie creștină)

 

Către bebelușul meu,

Îți scriu această scrisoare în timp ce te privesc cum dormi plin de pace în pătuțul tău. Abia te-am alăptat și încă fredonez cântarea de copii care spune: „Împărăția lui Dumnezeu este pentru cei mici, și ești și tu inclus.” Am căutat în biblie în Marcu 9:37, unde Isus spune despre copii: „Oricine primeşte pe unul din aceşti copilaşi, în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine; şi oricine Mă primeşte pe Mine, nu Mă primeşte pe Mine, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” În timp ce meditez la acest verset nu pot să nu mă gândesc la experiența noastră recentă.

Îmi amintesc foarte clar cum eu și cu tatăl tău număram săptămânile până la ziua în care urma să te primim în brațe de la moașă care te-a adus pe lume. Ne-am imaginat că vom chema familia din ambele părți și le vom da vestea fericită despre sosirea ta și cum toți ne vor vizita la spital cu îmbrățișări calde. Dar n-a fost să fie.

Era martie 2020 și, după cum toți știm, în acea perioadă știrile erau în mare parte numai despre COVID-19 - care sosise și în Europa. Gândul că voi naște un copil într-o astfel de perioadă nu-mi trecuse prin minte și nici ideea că virusul COVID-19 ar bate drumul până în Norvegia nu mi se părea plauzibil, însă neașteptatul s-a întâmplat

Am fost grăbită la spital din cauză că mi s-a rupt apa devreme. Am parcurs mai multe teste și o perioadă de observare de aproape două săptămâni. Am întâlnit diferite asistente și moașe la spital, și un subiect era în toate discuțiile - COVID-19. M-au informat despre regulile spitalului - nu era permis niciun vizitator, nu mi se permitea să părăsesc încăperea, căci era cel mai bine pentru sănătatea mea. Nu-mi puteam permite să mă infectez cu vreun virus în starea în care mă aflam. Taților li se permitea să viziteze pe mămici doar avea loc nașterea și trebuiau să plece imediat după. Iar dacă erau în carantină, nu aveau voie deloc în spital.

Cu siguranță experiența nu a fost un dans pe roze cu fluturi. Erau momente în care îmi doream să fiu total altundeva - acasă cu tatăl tău mâncând mâncare de casă, sau oriunde altundeva decât la spital. Dar simțeam mâinile lui Dumnezeu în jurul meu cum mă consolau și simțeam că eram îndemnată în același timp să uit ceea ce simțeam și să mă gândesc la tine și la sănătatea ta. Erau momente în care eram foarte plictisită și nu știam ce să fac. M-am rugat la Dumnezeu și El mi-a dat idei despre a trimite mesaje la unii dintre prietenii mei ca să-i întreb cum le merge și chiar ideea de a croșeta o păturică. Este minunat să vezi cum Dumnezeu nu răspunde doar cu ajutor spiritual, ci și cu lucruri practice.

Veneau și gânduri de îngrijorare cum că nu eram pregătită, că nu aveam toate lucrurile pe care mi le-aș fi dorit înainte să fi sosit la spital. Dar un verset din Coloseni 3:2 m-a ajutat mult: „Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” Nu are niciun sens să fiu o mămică foarte organizată dacă sunt plină de anxietate și îngrijorări.

Apoi, într-o zi a venit doctorul cu un rezultat de la un test care i-a sugerat că era timpul ca tu să sosești - cu cinci săptămâni înainte de vreme. Procesul trebuia să înceapă în aceeași zi. Din moment ce tatăl tău era în carantină, asta însemna un singur lucru - trebuia să nasc singură.

Au fost trimise cereri de rugăciune către prieteni și familie în timp ce moașa mă pregătea să te întâlnesc. În aceeași zi, spre seară, erai la pieptul meu. Caldă ca punga cu apă caldă pe care o țineam în mână mai devreme. Totul a decurs bine și doctorul era mulțumit cu testele amândurora. Cinci zile mai târziu eram pe drum spre casă pentru a-l întâlni pe tati pentru prima dată!

„De ce eu? De ce asta? De ce acum?” - erau gânduri în perioada de la spital. Aceste gânduri veneau necontenit în mintea mea. Versetele din Ieremia 29:11-13 m-au ajutat mult să înțeleg lucrurile corect:Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, – asta înseamnă că El știa că asta mi se va întâmpla tocmai mie – „gânduri de pace, şi nu de nenorocire.” El vrea ca eu să am pace – pace în toate felurile. El vrea ca eu să fiu încrezătoare că El are controlul tuturor lucrurilor și că nu trebuia să mă îngrijorez de nimic! „Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta.” El vrea ca eu să vorbesc cu El despre situația mea și El mă va asculta! Chiar dacă știe despre ce se întâmplă, Dumnezeu totuși vrea să vadă că eu mă încred în El în situațiile mele. „Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” Când analizam partea acestui verset eram deja în odihnă deplină. El Însuși a spus asta și singurul lucru pe care-L dorește este ca eu să-L caut din toată inima mea. Asta înseamnă că indiferent în ce situație intru - că este la spital, acasă sau la muncă - că sunt lucruri mici sau situații banale, din timpul zilei, dacă-L caut pe El cu toată inima mea, Îl voi găsi și voi putea vorbi cu El, iar Dumnezeu îmi va da tot ce am nevoie ca să trec de acea siutație și să rămân în pace și odihnă! Niciun om de pe pământ nu poate oferi astfel de garanții!

Aceasta a fost o experiență foarte diferită față de ceea ce îmi închipuisem când mă gândeam la momentul în care te voi întâlni - primul meu bebeluș. Dar, uitându-mă înapoi, pot spune cu sinceritate că a fost mai bine decât mi-am fi putut imagina. Cu tatăl tău puteam vorbi doar la telefon, însă vorbeam cu Dumnezeu foarte des și L-am cunoscut mult mai bine. Nu am putut primi vizitatori, dar Dumnezeu a fost acolo prezent în fiecare zi și m-a avut în grijă - pe amândouă. Eram singură la maternitate, dar am putut simți cum camera era plină de îngeri, care se rugau pentru noi.

Așadar, dacă mă vei întreba într-o zi despre experiența mea de la nașterea ta, am un singur lucru să-ți spun - a fost o experiență frumoasă și specială. Dumnezeu nu doar m-a asigurat că voi fi în regulă la spital, dar a fost și o confirmare că El este foarte atent la fiecare lucru care se întâmplă și că aude rugăcunile noastre dacă ne rugăm la El din toată inima noastră. Și aș vrea ca și tu să știi aceste lucruri și să le prețuiești când crești mare.

Cu dragoste,

Mama

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>