"Numele mai presus de orice nume"

Categorie: Invataturi biblice

Filipeni 2.5-11
5  Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus:
6  El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,
7  ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.
8  La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.
9  De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume;
10  pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ,
11  şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

Problema filipenilor era duhul de partidă.
Soluţia oferită de Pavel este smerirea după gândul care era şi în Hristos (v5-8)

Sunt puse înaintea lor (şi a noastră) patru exemple:

1. Exemplul desăvârşit:
   1. Hristos                 (v5-8)
2. Alte exemple concrete care dovedesc că exemplul lui Hristos este posibil de urmat în mod practic:
   1. Pavel                    (v16-17)
   2. Timotei                (v19-22)
   3. Epafrodit             (v25-30)

Smerirea Domnului Isus conţine două trepte:

1. mai întâi ca Dumnezeu:
   1. făcându-se om pentru a putea lua chip de rob (Omului i se cuvine ascultarea. Totuşi noi, deşi născuţi oameni, deci robi, nu ne smerim ascultând).
2. apoi, ca Om ce era Unsul lui Dumnezeu pentru a fi Împărat:
   1. făcându-se ascultător în toate:
      1. până la moarte
      2. şi încă moarte de cruce

Domnul Isus, ca om, a trebuit să înveţe ascultarea (Evrei 5.8), deoarece ca Dumnezeu toate i se supun. El este modelul desăvârşit pentru a fi urmat, atenţie, de natura cea nouă, nu de firea cea veche.

Conform principiului divin exprimat în Luca 14:11  „Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi cine se smereşte, va fi înălţat” şi privind la v9 unde Dumnezeu Îl răsplăteşte înălţându-L nespus de mult, putem aplica în mod practic şi la noi că, orice smerire şi ascultare de bunăvoie va fi răsplătită de Dumnezeu.

O frumoasă imagine din Vechiul Testament a smeririi Domnului Isus o reprezintă Iosif, care s-a smerit şi a fost ascultător în casa tatălui său, slujind tatălui şi fraţilor săi. Tocmai pe când slujea fraţilor săi a fost prins de aceştia şi vândut ca rob. Apoi, a slujit smerit în casa lui Potifar şi apoi în închisoare, umblând cu teamă înaintea Dumnezeului său. Aproximativ 13 ani a durat de când a fost vândut până când l-a înălţat Dumnezeu şi i-a dat un alt nume (Geneza 41.45), Ţafnat-Paeneah („Salvator al lumii” sau „Susţinător al vieţii” în egipteană; „Descoperitor de taine” în ebraică), după cum Domnului Isus I s-a dat un Nume mai presus de orice nume. Deasemenea, şi lui Iosif i s-a dat o soţie, Asnat, fiica unui preot păgân, după cum Mireasa Domnului Isus este formată din oameni mântuiţi din orice limbă, seminţie, norod şi neam, deci dintre neamurile păgâne putem spune.

Numele dat lui Iosif era foarte mare, Faraon dându-i ţara în stăpânire, pe lângă inelul lui, hainele de in subţire, carul care venea după al lui, astfel încât toţi trebuiau să se plece în genunchi înaintea lui. Înălţarea lui Iosif prefigurează Numele care este mai presus de orice nume dat Domnului Isus de Dumnezeu Tatăl, înaintea căruia se va pleca orice genunchi. Odinioară Manoah, tatăl lui Samson, a întrebat pe Îngerul Domnului care Îi este Numele, aflând doar că este minunat (Judecatori 13.17-18).

Deoarece a fi om înseamnă a fi rob, aşa cum Iosif a ales altădată să rămână rob slujind lui Faraon, aşa şi Domnul Isus a ales să rămână om pentru totdeauna, deci rob, ca să slujească (Deuteronom 15:16-17).

Filipeni 2.9  “De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult…”. Expresia aceasta “inălţat nespus de mult” cuprinde învierea, înălţarea la cer şi locul la dreapta lui Dumnezeu cu care Dumnezeu L-a onorat pe Fiul Său ca om. În Isaia 52.13 se exprimă profetic acest lucru: “Iată, Robul Meu va propăşi; Se va sui (învierea), Se va ridica (înălţarea la cer), Se va înălţa foarte sus (locul la dreapta lui Dumnezeu)”.

Filipeni 2.9  “De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume”

În Scriptură numele nu se referă întotdeauna la un Nume concret, de ex. la Matei 18.20 “Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor”. De multe ori prin Nume se înţelege poziţia care cuprinde toate aspectele referitoare la persoana respectivă. Aşa este şi aici, “Numele mai presus de orice nume” reprezintă cea mai înaltă poziţie,  deasupra căreia nu există alta, şi anume cea de Dumnezeu. Atât de sus este poziţia Omului Isus, glorificat, aflat la dreapta lui Dumnezeu.

Filipeni 2.10-11 „pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul”

Toată autoritatea acestei poziţii înalte la superlativ exprimată prin “Numele mai presus de orice nume” este atribuită unui nume concret, Isus, acelaşi nume scris altădată pe tăbliţa din faţa crucii. Isus este numele primit de la Dumnezeu înainte de naştere. Numele de Hristos este de fapt un titlu, traducerea grecească a cuvântului evreiesc Mesia care este în legătură cu poporul Său pământesc, şi înseamnă atât Trimisul cât şi Unsul sau Alesul de către Dumnezeu ca Împărat peste Israel. Din Vechiul Testament observăm că în poporul Israel erau unşi doar împăraţii, preoţii şi profeţii, categorii ce corespund scopului alegerii de către Dumnezeu a Domnului Isus Hristos – Mesia.

Versetele 10 şi 11 ne descoperă faptul că întreaga creaţie inteligentă va aduce cinstire “în Numele lui Isus” omului aflat în poziţia cea mai înaltă care poate exista, adică la dreapta lui Dumnezeu. Această cinstire se va face personal de către fiecare fiinţă, în mod vizibil (genunchiul plecat) şi audibil (limba va mărturisi). Cele trei grupe de fiinţe care alcătuiesc creaţia inteligentă sunt:

• cele din cer (încă de acum), ce conţin:
  • oameni credincioşi:
    • cei adormiţi în Domnul, sfinţi ai Vechiului şi ai Noului Testament
    • cei ce s-au plecat de bunăvoie, în har, şi au mărturisit cu gura că Isus este Domn. Pentru aceştia este totdeauna o bucurie nouă să-L recunoască ca Domn, să-I dea onoare, să se plece înaintea lui Isus. Sunt numiţi „cereşti” în scriptură (1 Corinteni 15:48)
  • toţi îngerii necăzuţi
• cele de pe pământ (în viitor) conţin oameni din perioada mileniului:
  • credincioşi, care se vor pleca de bunăvoie
  • necredincioşi, care vor fi forţaţi să o facă
• cele de sub pământ (în viitor, la Tronul mare şi alb de judecată) conţin:
  • oamenii morţi în necredinţă, ce vor fi înviaţi pentru judecată
  • Satan şi îngerii căzuţi (demoni – aceştia întotdeauna L-au recunoscut pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, dar nu şi ca Domn).

În Ioan 18.6 găsim o imagine profetică a faptului că cei necredincioşi vor fi forţaţi să se plece înaintea lui Isus, în tabloul în care Iuda Iscarioteanul si ceata ostaşilor au căzut la pămînt la cuvântul Lui, forţaţi, nu de bunăvoie. Tot aşa , scrâşnind din dinţi, o vor face în viitor şi vor mărturisi şi domnia omului Isus. Numele mai presus de orice nume, adică poziţia supremă a omului Isus, va fi recunoscută de toţi.

Dumnezeu va fi glorificat când va vedea că pe Cel pe care „L-a dat” (Ioan 3.16) în mâinile duşmanilor Săi va fi recunoscut Domn de către toţi, după caz, de bunăvoie sau forţaţi. Dumnezeu Tatăl va fi satisfăcut când Fiul va fi glorificat deplin de toţi.

sursa: https://catalin67.wordpress.com/