Nevoia unei călăuziri. J. N. Darby

Categorie: Invataturi biblice
 

“ Eu te voi învăţa şi îţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi; te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”(Psalmul 32:8 )

Domnul întăreşte paşii omului (Psalmul 37:23 ); În râvna sa plină de încredere, unul de curând întors la Dumnezeu poate să nu-şi dea seama de toată însemnătatea, de toată valoarea unei asemenea binecuvântari; dar când ai învăţat să vezi această lume ca pe un pustiu fără nici o potecă, înţelegi că este o binecuvîntare de nepreţuit să fii călăuzit de Cel ce-ţi întăreşte paşii.

Când privim la El, totul este simplu; atunci vedem clar drumul nostru şi avem motive care nu ne lasă sufletul pradă nesiguranţei. Omul cu inima împărţita, omul nestatornic este nesigur in toate căile sale.

Este o mare bucurie pentru sufletul meu să gândesc că nu există împrejurare în viaţa mea, în care Dumnezeu să nu-şi aibă voia Sa precisă; ci El, ca un tată, mă călăuzeşte în aşa fel, ca să nu fac nici măcar un pas, fără ca dragostea Lui să nu fi îngrijit de el, aşa cum numai El ştie şi poate s-o facă.

Domnul să te călăuzească. Este totdeauna bine să aştepţi de la El şi să nu te grăbeşti, nici să laşi drum liber voinţei proprii. “Îmi pusesem nădejdea în Domnul!”(Psalmul 40:1 ). Acesta este un cuvânt al Domnului Isus Hristos Însuşi. El îngrijeşte de noi şi călăuzeşte toate împrejurările noastre.

Nu mă îndoiesc că, dacă ne-am ţine strâns lipiţi de Domnul Hristos, Duhul Său nu ne-ar călăuzi în legăturile noastre cu alţii. Nu suntem totdeauna conştienţi de această călăuzire divină, chiar când ea există; dar Cuvântul ne este dat de către Dumnezeu pentru sufletele cu care avem a face, chiar şi când ele îl leapădă. Totuşi siguranţa noastră este să rămânem foarte aproape de El, pentru ca să realizăm ceea ce spune apostolul Pavel: “ Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine!” (Galateni 2:20 ). În felul acesta, fără să fim conştienţi de călăuzirea Sa la momentul potrivit, El lucrează asupra gândurilor noastre şi conduce paşii noştri. Rămănănd în părtaşie cu El, avem totdeauna sentimentul prezenţei Sale şi ne dăm seama că pentru El vorbim.

Nu poţi să desparţi Duhul Sfînt de Cuvântul lui Dumnezeu, fără să cazi în fanatism, pe deoparte, sau în raţionalism, pe de alta, şi fără să ieşi din starea de dependenţă de Dumnezeu şi de călăuzirea Sa.

Oile cunosc glasul Domnului Hristos şi, cănd ele nu-L aud, se opresc până ce Îl aud din nou. Ele nu cunosc decât un singur glas; sunt şi multe alte glasuri, dar ele nu le cunosc. Oile sunt făpturi fără minte şi mărginite, dar ele cunosc glasul păstorului şi numai pe al acestuia. Din clipa în care glasul Domnului Isus Hristos a ajuns până la mine, acesta îmi este de ajuns. El îmi dă, pe calea pe care merg, o pace şi o seninătate sufletească pe care nimic altceva nu mi-o poate da. Nici o mare înţelepciune, nici o mare putere nu ne dau pacea, ci ascultarea de glasul Păstorului şi cunoaşterea Lui. Oile se tem de orice alt glas: “Nu merg deloc după un străin, ci fug de el” (Ioan 10:5 ).

Păstorul nu inspiră groază, ci dă putere şi încredere. Este de ajuns ca glasul Său să fi atins inima odata, pentru ca nimic altceva să nu mai fie necesar.

sursa: https://comori.org/