text Invataturi biblice

"Nevoia de prieteni"

Categorie:  Invataturi biblice
 

 

Nevoia de prieteni

 

Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.” Proverbe 17:17  

 

Înţeleptul recomandă să fii un om de pace cu toţi, chiar dacă îndeamnă să te fereşti de oamenii răi şi apreciază că nu este indicat să ai mulţi prieteni (Proverbe 18:24). Oare de ce limitează numărul colaboratorilor? Probabil pentru că nu te poţi concentra şi nu-ţi ajunge vremea pentru a investi timpul şi prea multă energie în acest tip de relaţii, dezavantajând altele posibile. Aşadar, numărul de prieteni este aproximativ egal cu numărul de rudenii – puţini, dar cunoscuţi.

Există însă posibilitatea neplăcută, ca unele rudenii şi prieteni să se dovedească lipsiţi de phileo şi cu atât mai puţin de agape. Să-i lăsăm deoparte, în nădejdea că, se vor schimba în bine, şi-şi vor merita numele de frate/soră sau prieten/prietenă şi să urmărim pe cei ce-şi dovedesc ataşamentul cu demnitate.

Viaţa are formele ei prin care ne trece cu mai puţină sau mai multă dificultate, cu entuziasm sau cu durere. Dacă e plăcut să nu fii singur în ziua nunţii, cu atît mai mult nu este de dorit când ajungi la spital să nu ai pe nimeni care să se îngrijească de tine..

După spusele lui Solomon şi constatarea celor în cauză „prietenul adevărat” îşi păstrează atitudinea de iubire, indiferent de situaţia celui care i-a dat dreptul unei relaţii de prietenie. Însă proba supremă este dată în durere, sărăcie, necaz, când un „prieten adevărat” se solidarizează cu cel în cauză, la fel ca şi cei din familie. Un prieten nu este dator, din punct de vedere legal să cheltuiască sume mari de bani sau să sacrifice o mare parte din timp pentru tine, pe când un membru din familie are datoria coparticipării totale la problema părinţilor, soţului, soţiei şi copiilor.

Personal, am gustat ajutorul frăţesc venit de la prietenii din ţară şi străinătate, care la vremea potrivită au postit şi s-au rugat alături de cei din familie pentru unele cauze grele. Am constatat (nu numai atunci) că Dumnezeu vrea să colaborăm la bine şi la greu pentru întărirea noastră reciprocă şi edificarea trupului lui Christos.

Iată un exemplu grăitor de împlinire pozitivă a proverbului în discuţie: Într-un compartiment de tren, un om plictisit de drum a fost surprins de o criză de epilepsie a unui bărbat ce stătea pe banca din faţa lui. A sesizat cum un altul ce stătea lângă el şi cu care comunicase într-un mod prietenesc până atunci, s-a ocupat cu responsabilitate şi îndemânare de cel lovit de slăbiciune. După un timp, cel bolnav şi-a revenit şi împreună cu cel ce-l îngrijise au continuat să discute la fel ca înainte de incident. Cel ce a privit toată scena a devenit curios despre relaţia celor doi şi când cel bolnav a fost plecat afară din compartiment l-a întrebat pe celălalt: „Sunteţi rude?”, „Nu” a răspuns liniştit cel întrebat. „Atunci trebuie că vă plăteşte pentru aceste îngrijiri, fiindcă am văzut că aveţi deja experienţă, posibil că se îmtâmplă frecvent asemenea situaţii”. „Nu mă plăteşte, dar ne leagă o prietenie veche, din timpul războiului din Vietnam. Eu am căzut atunci rănit, iar el (cel bolnav acum) m-a transportat în spatele lui trei zile prin mlaştinile de acolo, până la un punct sanitar ca să nu mor în dureri sau să cad prizioner. După îngrijirile medicale m-am refăcut, iar după terminarea războiului m-am întors în S.U.A. După o vreme el s-a mutat la Londra. Am păstrat legătura, iar când am aflat de boala lui, n-am fost liniştit până când nu m-am mutat şi eu în Anglia. El este singur, n-are familie, iar eu care îi datorez într-un fel viaţa, mă simt dator să-l ajut. Aşa se face că locuim pentru o vreme împreună.”

 

sursa: http://www.dragostepentruadevar.ro/
 

Cele mai recente resurse scrise - Pentru adulti

Ce ar trebui să facă un creştin atunci cand este trist decepţionat de oameni, de viaţă şi ar dori să plece la Domnul, e păcat să vrei să mori?
Categorie: Invataturi biblice  Cazuri de depresie întâlnim câteva în Biblie, de exemplu când Ieremia şi-a blestemat ziua naşterii. Ierimia 20:14: „Blestemată să fie ziua când m-am născu... Citeste mai mult >>
De ce Dumnezeu permite răul?
Categorie: Invataturi biblice  1 Ioan 4:16 „Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnez... Citeste mai mult >>
Ce se va întampla cu Biserica, cu cei care şi-au predat viaţa în mâna Domnului Isus, când va domni antichrist?
Categorie: Invataturi biblice  Când vorbim de anticrist, de care toţi creştinii evlavioşi se tem ca de o mare putere a răului care va veni şi va face mare stricăciune, trebuie să&n... Citeste mai mult >>
Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă:1. Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?Da ! am înțeles, și am citit... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice  Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta,... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta, nici... Citeste mai mult >>
Daca Dumnezeu este Dragoste (1 Ioan 4:8) și El există dintotdeauna, si dacă a fost singur înainte de a-L creea pe Isus cum putea să fie dragoste? Se iubea pe sine însuși? Iubirea de sine este narcisism și e un păcat?
Categorie: Invataturi biblice  Creația lui Dumnezeu este dovada dragostei Sale. Domnul Isus este oglindirea dragostei Sale, de aceea El a spus că cine L-a văzut pe El, a văzut pe Tătal... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!”
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă: Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!” Ei îşi băteau... Citeste mai mult >>
Mă iubeşte Dumnezeu dacă l-am părăsit?
Categorie: Invataturi biblice  Mai întâi de toate trebuie să înţelegem în ce măsură am avut noi legătură cu Dumnezeu şi în ce măsură l-am părăsit, adică la ce ne referim noi când spunem că l... Citeste mai mult >>
„De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta”? – de ce permite Domnul experiențe.
Categorie: Invataturi biblice  Expresia, „DE LA MINE S-A ÎNTÂMPLAT LUCRUL ACESTA”  sunt cuvintele DOMNULUI către împăratul Roboam, şi ele exprimă un unghi din care pot fi privite relaţi... Citeste mai mult >>