text Invataturi biblice

"Muzica in Vechiului Testament (5)"

Categorie: Invataturi biblice

 

Muzica în perioada lui Solomon

1 Împ. 10:12  Împăratul a făcut cu lemnul mirositor pălimare pentru Casa Domnului şi pentru casa împăratului, şi arfe şi alăute pentru cântăreţi. N-a mai venit de atunci lemn de acesta mirositor, şi nu s-a mai văzut până în ziua de azi.

2 Cro. 5:12, 13   …şi toţi Leviţii cari erau cântăreţi: Asaf, Heman, Iedutun, fiii şi fraţii lor, îmbrăcaţi în in subţire, stăteau la răsăritul altarului cu chimvale, alăute şi arfe, şi aveau cu ei o sută douăzeci de preoţi cari sunau din trâmbiţe;  şi când cei ce sunau din trâmbiţe şi cei ce cântau, unindu-se într-un glas ca să mărească şi să laude pe Domnul, au sunat din trâmbiţe, chimvale şi celelalte instrumente, şi au mărit pe Domnul prin aceste cuvinte: ,,Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!„ în clipa aceea, casa, şi anume Casa Domnului, s-a umplut cu un nor.

 

  1. Comentariu personal:

Sub Solomon (fiul lui David) regatul lui Israel experimentează apogeul dezvoltării naţionale pe toate planurile, muzica fiind unul dintre sectoarele în care reforma atinge cote maxime. Dacă David a fost cântăreţ iscusit şi a compus mulţi psalmi (dintre cei 150 cuprinşi în Biblie cel puţin 73 îi aparţin) fiul său Solomon nu este mai prejos pentru că, printre celelalte creaţii artistice, el alcătuieşte nu mai puţin de 1 005 cântări /psalmi/ (1 Împ. 4:32).

Din lemnul parfumat de santal, adus de corăbieri din Ofir, se făuresc arfe şi lire pentru cântăreţi (1 Împ. 10:12). Menţiunea textului despre raritatea acestui lemn în Israel şi faptul cum Solomon îl dedică fabricării instrumentelor muzicale, arată din nou importanţa extremă dată muzicii şi sub domnia lui Solomon.

Relatarea dedicării Templului (2 Cro. 5:12, 13) prezintă un cadru creat special pentru coborârea divinităţii în noul sanctuar, context în care muzica are rolul de a sensibiliza inimile audienţei pregătind şi asistând această aşezare a prezenţei divine în Templu. Găsim aici un ansamblu coral-instrumental alcătuit din familiile celor trei mari muzicieni Asaf, Heman şi Iedutun care cântau pe arpe, lire şi percuţii îmbrăcaţi în robe albe din in subţire aşezaţi la răsăritul altarului şi însoţiţi de 120 de preoţi care sunau din trompete. La aceştia se mai adăugau şi cei care cântau vocal (v. 13).

Astfel muzica primeşte un rol de căpătâi în organizarea liturgică naţională ea rămânând şi în timpul lui Solomon una dintre ocupaţiile preferate ale împăratului.

 

  1. Alţi comentatori:
  2. a) Aici est evorba de flota lui Hiram, nu a lui Solomon Aceasta a adus lui Solomon lemn de Ofir pentru Templu şi pentru instrumentele musicale. [1]

O mare parte din materialul din aceste versete nu se află într-un text paralel în Împăraţ. Consistă într-o varietate de teme care apar în mod frecvent în Cronici.Interesul cronicarilor în instrumentele musicale levitice este larg recunoscut  (1 Cr. 6:31–47; 15:16–16:6; 23:5; 25:1–31; 2 Cr. 20:19; 29:25–29; 35:15). Acelaşi refren0 (5:13) este auzit şi în alte ceremonii (1 Cr. 16:34, 41; 2 Cr. 7:3, 6; 20:21); 9

  1. b) 2 Cro. 5:12, 13 O sută două zeci de ţambale, psaltire, şi harpe,de toate felurile împreună cu o sută douăzeci de trompete şi cornuri,s,;nu puteau produce multă armonie.O melodiear fi fost imposibilă deoarece sunetul era prea mare..

Pentru că este bun! Acesta era de fapt tot canmtecul, în ebraică fiind foarte scurt:

Ki tob, ki leolam chasdo.

For he is good; for his mercy is endless. [2]

  1. Concluzii:
  2. a) Muzica pe vremea lui Solomon, primeşte o importanţă cel puţin la fel de mare ca şi pe timpul tatălui său David. El organizează la templu 4000 de leviţi care sunt cântăreţi şi face instrumente din lemn foarte preţios.

[1] DeVries, Simon J., Word Biblical Commentary, Volume 12: 1 Kings, (Dallas, Texas: Word Books, Publisher) 1998.

[2] Adam Clarke CLARKE’S COMMENTARY OT, VOLUME 2 JOSHUA – ESTHER. P. 1121

 

sursa: https://la1ceai.wordpress.com/

Cele mai recente resurse scrise - Pentru adulti

Ce ar trebui să facă un creştin atunci cand este trist decepţionat de oameni, de viaţă şi ar dori să plece la Domnul, e păcat să vrei să mori?
Categorie: Invataturi biblice  Cazuri de depresie întâlnim câteva în Biblie, de exemplu când Ieremia şi-a blestemat ziua naşterii. Ierimia 20:14: „Blestemată să fie ziua când m-am născu... Citeste mai mult >>
De ce Dumnezeu permite răul?
Categorie: Invataturi biblice  1 Ioan 4:16 „Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnez... Citeste mai mult >>
Ce se va întampla cu Biserica, cu cei care şi-au predat viaţa în mâna Domnului Isus, când va domni antichrist?
Categorie: Invataturi biblice  Când vorbim de anticrist, de care toţi creştinii evlavioşi se tem ca de o mare putere a răului care va veni şi va face mare stricăciune, trebuie să&n... Citeste mai mult >>
Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă:1. Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?Da ! am înțeles, și am citit... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice  Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta,... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta, nici... Citeste mai mult >>
Daca Dumnezeu este Dragoste (1 Ioan 4:8) și El există dintotdeauna, si dacă a fost singur înainte de a-L creea pe Isus cum putea să fie dragoste? Se iubea pe sine însuși? Iubirea de sine este narcisism și e un păcat?
Categorie: Invataturi biblice  Creația lui Dumnezeu este dovada dragostei Sale. Domnul Isus este oglindirea dragostei Sale, de aceea El a spus că cine L-a văzut pe El, a văzut pe Tătal... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!”
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă: Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!” Ei îşi băteau... Citeste mai mult >>
Mă iubeşte Dumnezeu dacă l-am părăsit?
Categorie: Invataturi biblice  Mai întâi de toate trebuie să înţelegem în ce măsură am avut noi legătură cu Dumnezeu şi în ce măsură l-am părăsit, adică la ce ne referim noi când spunem că l... Citeste mai mult >>
„De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta”? – de ce permite Domnul experiențe.
Categorie: Invataturi biblice  Expresia, „DE LA MINE S-A ÎNTÂMPLAT LUCRUL ACESTA”  sunt cuvintele DOMNULUI către împăratul Roboam, şi ele exprimă un unghi din care pot fi privite relaţi... Citeste mai mult >>