text Invataturi biblice

"Muzica in Vechiul Testament (7)"

Categorie: Invataturi biblice

 

Concluzii:

 

  1. Muzica în perioada – ieşirea din Egipt.
  2. a) Primul eveniment menţionat se distinge ca act al preamăririi lui Yahweh şi oglindeşte o relaţie de neprihănire a lui Israel cu Dumnezeu, cel de-al doilea este o consemnare a unei prime demonstraţii făţişe a infidelităţii poporului faţă de Dumnezeu şi arătarea înclinaţiilor idolatre cauzate de educarea lor în cadrul unei culturi idolatre – cea a Egiptului.

 

 

  1. Muzica în vremea domniei davidice
  2. a) Pe vremea lui David muzica primeşte statut de element indispensabil închinării înaintea lui Dumnezeu şi tot odată ea devine valoare culturală a lui Israel ca naţiune. Evreii identificându-se ca şi naţiune între celelalte popoare şi prin această latură caracteristică lor.

 

 

 

 

  1. Muzica în perioada lui Solomon
  2. a) Muzica pe vremea lui Solomon, primeşte o importanţă cel puţin la fel de mare ca şi pe timpul tatălui său David. El organizează la templu 4000 de leviţi care sunt cântăreţi şi face instrumente din lemn foarte preţios.

 

  1. Muzica în perioada lui Isaia şi Ieremia
  2. a) În vremea lui Isaia şi Ieremia muzica era folosită atât în închinare pentru manifestarea bucuriei înaintea lui du cât şi pentru a descrie realităţi sumbre, ca cea a pierderii unui împărat bun ca Iosia.

 

  1. Muzica şi declinul spiritual
  2. a) Muzica în Israel nu a fost folosită doar în scopuri decente şi morale ci şi în chefurile lor şi beţiile care le însoţeau. Fapt pentru care mânia lui Dumnezeu vine peste ei.

 

  1. Muzica în perioada exilică.
  2. a) În perioada exilului babilonean evreii au avut cu ei instrumentele muzicale şi erau renumiţi pentru cântările pe care le cântau, dar cu toate acestea, ei nu luau în mod uşuratic acesta, cântând la cheremul asupritorilor.
  3. b) Psalmul a fost scris de un poet necunoscut întors din Babilon la Ierusalim.
  4. c) Psalmul priveşte în urmă la amărăciunea condiţiei de exilat departe de Sion.

 

 

sursa: https://la1ceai.wordpress.com/

Cele mai recente resurse scrise - Pentru adulti

Ce ar trebui să facă un creştin atunci cand este trist decepţionat de oameni, de viaţă şi ar dori să plece la Domnul, e păcat să vrei să mori?
Categorie: Invataturi biblice  Cazuri de depresie întâlnim câteva în Biblie, de exemplu când Ieremia şi-a blestemat ziua naşterii. Ierimia 20:14: „Blestemată să fie ziua când m-am născu... Citeste mai mult >>
De ce Dumnezeu permite răul?
Categorie: Invataturi biblice  1 Ioan 4:16 „Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnez... Citeste mai mult >>
Ce se va întampla cu Biserica, cu cei care şi-au predat viaţa în mâna Domnului Isus, când va domni antichrist?
Categorie: Invataturi biblice  Când vorbim de anticrist, de care toţi creştinii evlavioşi se tem ca de o mare putere a răului care va veni şi va face mare stricăciune, trebuie să&n... Citeste mai mult >>
Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă:1. Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?Da ! am înțeles, și am citit... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice  Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta,... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta, nici... Citeste mai mult >>
Daca Dumnezeu este Dragoste (1 Ioan 4:8) și El există dintotdeauna, si dacă a fost singur înainte de a-L creea pe Isus cum putea să fie dragoste? Se iubea pe sine însuși? Iubirea de sine este narcisism și e un păcat?
Categorie: Invataturi biblice  Creația lui Dumnezeu este dovada dragostei Sale. Domnul Isus este oglindirea dragostei Sale, de aceea El a spus că cine L-a văzut pe El, a văzut pe Tătal... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!”
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă: Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!” Ei îşi băteau... Citeste mai mult >>
Mă iubeşte Dumnezeu dacă l-am părăsit?
Categorie: Invataturi biblice  Mai întâi de toate trebuie să înţelegem în ce măsură am avut noi legătură cu Dumnezeu şi în ce măsură l-am părăsit, adică la ce ne referim noi când spunem că l... Citeste mai mult >>
„De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta”? – de ce permite Domnul experiențe.
Categorie: Invataturi biblice  Expresia, „DE LA MINE S-A ÎNTÂMPLAT LUCRUL ACESTA”  sunt cuvintele DOMNULUI către împăratul Roboam, şi ele exprimă un unghi din care pot fi privite relaţi... Citeste mai mult >>