Mustrarea publică. R. K. Campbell

Categorie: Invataturi biblice
 

În 1. Timotei 5:20 , apostolul îi dă această învăţătură lui Timotei: „Pe cei care păcătuiesc mustră-i înaintea tuturor, ca şi ceilalţi să aibă teamă”. Iată o formă de disciplină mai severă decât avertizarea şi îndemnul în particular pe care tocmai le-am luat în considerare. Acest verset se aplică acelor cazuri de păcat a căror natură este astfel încât este necesară o mustrare publică în adunare. Păcatul comis are aici  un asemenea caracter încât afectează mărturia publică a strângerii, şi este necesară o mustrare publică pentru a curăţi adunarea şi a-l mustra pe cel care a păcătuit.

Poate fi vorba de cineva pentru care îndemnul adresat într-o discuţie particulară este ineficace. Acum nu mai este un simplu îndemn privat, aceasta merge mult dincolo de aceasta. Răul s-a dezvoltat până la un asemenea punct încât devine evident pentru toţi că mărturia adunării este întunecată, şi că o disciplină mai energică este necesară pentru ca cel care a lucrat rău să fie mustrat şi restabilit. O mustrare publică este astfel adresată celui care se rătăceşte, în prezenţa întregii adunări, pentru ca să fie recunoscut vinovat, făcut să se ruşineze şi eliberat de greşeala purtării lui.

Un alt caz se poate prezenta: cineva s-a amestecat într-o ceartă pe stradă, sau şi-a bătut soţia în public, sau s-a purtat în mod ruşinos în public, comportamente pe care Cuvântul lui Dumnezeu le condamnă. Aceasta a avut loc în public şi mustrarea trebuie să fie făcută în public. Bineînţeles, faptele trebuie să fie stabilite şi lucrul să fie sigur. Nicio măsură de disciplină nu trebuie să fie luată numai după „auzite”.

Galateni 2:11-14 ne arată exemplul unui frate mustrat în mod public într-o adunare de credincioşi. Apostolul Pavel îl mustră pe apostolul Petru înaintea sfinţilor în Antiohia. Petru, refuzând să mănânce cu credincioşii dintre naţiuni, părăsise libertatea harului pentru a se întoarce la robia legii. Din acest motiv, Pavel i s-a opus „pe faţă, pentru că era de condamnat”, şi i-a spus lui Petru înaintea tuturor: „Dacă tu, iudeu fiind, trăieşti ca naţiunile şi nu ca iudeii, de ce obligi naţiunile să se iudaizeze?” Acţiunea lui Petru a antrenat şi pe alţii cu el, chiar şi pe Barnaba, şi nu umblau „drept, după adevărul Evangheliei”. Aceasta era grav şi pe bună dreptate, apostolul Pavel l-a mustrat pe Petru în mod public pentru inconsecvenţa lui. Făcând astfel, nu numai că îndrepta greşeala lui Petru, ci împiedica şi ca influenţa rea să se răspândească printre alte persoane din adunarea din Antiohia, care erau în pericol să se întoarcă de la adevărul curat al Evangheliei harului lui Dumnezeu.

Când mustrăm pe cineva în public, ar trebui să punem în evidenţă că ce a spus sau a făcut este contrar Scripturii. Trebuie să arătăm celui care a păcătuit greşeala sa în mod public şi să-l îndreptăm folosind Cuvântul lui Dumnezeu cu înţelepciune şi discernământ. Versetele folosite ar trebui să lumineze conştiinţa tuturor persoanelor prezente şi să le păzească de aceeaşi greşeală.

La cel care rosteşte mustrarea nu ar trebui să existe nici arătarea mâniei, nici spiritul propriei dreptăţi a fariseului. Mustrarea ar trebui să fie făcută cu un adevărat sentiment de tristeţe şi în aşa fel încât caracterul solemn şi grav al unei asemenea acţiuni să fie profund resimţit, pentru ca judecata de sine să apară la cel care a păcătuit, şi teama la toţi cei care aud, „ca şi ceilalţi să aibă teamă” (1. Timotei 5:21 ).

Mai mult, apostolul îi cere lui Timotei, când este vorba de a-i mustra pe cei care păcătuiesc, să păzească „aceste lucruri fără prejudecată, nefăcând nimic cu părtinire” (1. Timotei 5:21 ). El trebuia să-i mustre pe toţi cei care meritau, fără a ţine cont de vârstă, de rang social sau de poziţia în adunare, şi chiar şi pe un bătrân. Astăzi nu avem pe nimeni ca Timotei, cu autoritate primită de la un apostol, dar avem cuvintele apostolului în Scriptură şi adunarea este responsabilă să asculte această poruncă fără parţialitate. Aceasta trebuie să se facă de către un frate, de preferinţă în vârstă, cu o bună reputaţie şi în general după ce a cerut sfat de la fraţii responsabili în adunare.

În zilele noastre nu vedem des, în adunările de credincioşi, o mustrare publică a celor care păcătuiesc, dar credem că dacă aceasta s-ar întâmpla mai des, ar exista mai multă teamă în inima credincioşilor şi mai multă grijă în umblare. De asemenea am vedea mai rar cazuri de excludere, fiindcă cei care se rătăcesc ar fi mustraţi şi opriţi la începutul drumului lor păcătos. Această formă de disciplină sfântă şi credincioasă să nu fie neglijată în Biserică, ci să fie folosită când este necesar. Să ne gândim şi la cuvintele lui Pavel către Tit în legătură cu această fază a disciplinei: „Vorbeşte acestea şi îndeamnă şi mustră cu toată autoritatea. Nimeni să nu te dispreţuiască” (Tit 2:15 ).

sursa: https://comori.org/