text Invataturi biblice

Mustrarea publică. R. K. Campbell

Categorie: Invataturi biblice
 

 

În 1. Timotei 5:20 , apostolul îi dă această învăţătură lui Timotei: „Pe cei care păcătuiesc mustră-i înaintea tuturor, ca şi ceilalţi să aibă teamă”. Iată o formă de disciplină mai severă decât avertizarea şi îndemnul în particular pe care tocmai le-am luat în considerare. Acest verset se aplică acelor cazuri de păcat a căror natură este astfel încât este necesară o mustrare publică în adunare. Păcatul comis are aici  un asemenea caracter încât afectează mărturia publică a strângerii, şi este necesară o mustrare publică pentru a curăţi adunarea şi a-l mustra pe cel care a păcătuit.

Poate fi vorba de cineva pentru care îndemnul adresat într-o discuţie particulară este ineficace. Acum nu mai este un simplu îndemn privat, aceasta merge mult dincolo de aceasta. Răul s-a dezvoltat până la un asemenea punct încât devine evident pentru toţi că mărturia adunării este întunecată, şi că o disciplină mai energică este necesară pentru ca cel care a lucrat rău să fie mustrat şi restabilit. O mustrare publică este astfel adresată celui care se rătăceşte, în prezenţa întregii adunări, pentru ca să fie recunoscut vinovat, făcut să se ruşineze şi eliberat de greşeala purtării lui.

Un alt caz se poate prezenta: cineva s-a amestecat într-o ceartă pe stradă, sau şi-a bătut soţia în public, sau s-a purtat în mod ruşinos în public, comportamente pe care Cuvântul lui Dumnezeu le condamnă. Aceasta a avut loc în public şi mustrarea trebuie să fie făcută în public. Bineînţeles, faptele trebuie să fie stabilite şi lucrul să fie sigur. Nicio măsură de disciplină nu trebuie să fie luată numai după „auzite”.

Galateni 2:11-14 ne arată exemplul unui frate mustrat în mod public într-o adunare de credincioşi. Apostolul Pavel îl mustră pe apostolul Petru înaintea sfinţilor în Antiohia. Petru, refuzând să mănânce cu credincioşii dintre naţiuni, părăsise libertatea harului pentru a se întoarce la robia legii. Din acest motiv, Pavel i s-a opus „pe faţă, pentru că era de condamnat”, şi i-a spus lui Petru înaintea tuturor: „Dacă tu, iudeu fiind, trăieşti ca naţiunile şi nu ca iudeii, de ce obligi naţiunile să se iudaizeze?” Acţiunea lui Petru a antrenat şi pe alţii cu el, chiar şi pe Barnaba, şi nu umblau „drept, după adevărul Evangheliei”. Aceasta era grav şi pe bună dreptate, apostolul Pavel l-a mustrat pe Petru în mod public pentru inconsecvenţa lui. Făcând astfel, nu numai că îndrepta greşeala lui Petru, ci împiedica şi ca influenţa rea să se răspândească printre alte persoane din adunarea din Antiohia, care erau în pericol să se întoarcă de la adevărul curat al Evangheliei harului lui Dumnezeu.

Când mustrăm pe cineva în public, ar trebui să punem în evidenţă că ce a spus sau a făcut este contrar Scripturii. Trebuie să arătăm celui care a păcătuit greşeala sa în mod public şi să-l îndreptăm folosind Cuvântul lui Dumnezeu cu înţelepciune şi discernământ. Versetele folosite ar trebui să lumineze conştiinţa tuturor persoanelor prezente şi să le păzească de aceeaşi greşeală.

La cel care rosteşte mustrarea nu ar trebui să existe nici arătarea mâniei, nici spiritul propriei dreptăţi a fariseului. Mustrarea ar trebui să fie făcută cu un adevărat sentiment de tristeţe şi în aşa fel încât caracterul solemn şi grav al unei asemenea acţiuni să fie profund resimţit, pentru ca judecata de sine să apară la cel care a păcătuit, şi teama la toţi cei care aud, „ca şi ceilalţi să aibă teamă” (1. Timotei 5:21 ).

Mai mult, apostolul îi cere lui Timotei, când este vorba de a-i mustra pe cei care păcătuiesc, să păzească „aceste lucruri fără prejudecată, nefăcând nimic cu părtinire” (1. Timotei 5:21 ). El trebuia să-i mustre pe toţi cei care meritau, fără a ţine cont de vârstă, de rang social sau de poziţia în adunare, şi chiar şi pe un bătrân. Astăzi nu avem pe nimeni ca Timotei, cu autoritate primită de la un apostol, dar avem cuvintele apostolului în Scriptură şi adunarea este responsabilă să asculte această poruncă fără parţialitate. Aceasta trebuie să se facă de către un frate, de preferinţă în vârstă, cu o bună reputaţie şi în general după ce a cerut sfat de la fraţii responsabili în adunare.

În zilele noastre nu vedem des, în adunările de credincioşi, o mustrare publică a celor care păcătuiesc, dar credem că dacă aceasta s-ar întâmpla mai des, ar exista mai multă teamă în inima credincioşilor şi mai multă grijă în umblare. De asemenea am vedea mai rar cazuri de excludere, fiindcă cei care se rătăcesc ar fi mustraţi şi opriţi la începutul drumului lor păcătos. Această formă de disciplină sfântă şi credincioasă să nu fie neglijată în Biserică, ci să fie folosită când este necesar. Să ne gândim şi la cuvintele lui Pavel către Tit în legătură cu această fază a disciplinei: „Vorbeşte acestea şi îndeamnă şi mustră cu toată autoritatea. Nimeni să nu te dispreţuiască” (Tit 2:15 ).

 

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse scrise - Pentru adulti

Ce ar trebui să facă un creştin atunci cand este trist decepţionat de oameni, de viaţă şi ar dori să plece la Domnul, e păcat să vrei să mori?
Categorie: Invataturi biblice  Cazuri de depresie întâlnim câteva în Biblie, de exemplu când Ieremia şi-a blestemat ziua naşterii. Ierimia 20:14: „Blestemată să fie ziua când m-am născu... Citeste mai mult >>
De ce Dumnezeu permite răul?
Categorie: Invataturi biblice  1 Ioan 4:16 „Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnez... Citeste mai mult >>
Ce se va întampla cu Biserica, cu cei care şi-au predat viaţa în mâna Domnului Isus, când va domni antichrist?
Categorie: Invataturi biblice  Când vorbim de anticrist, de care toţi creştinii evlavioşi se tem ca de o mare putere a răului care va veni şi va face mare stricăciune, trebuie să&n... Citeste mai mult >>
Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă:1. Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?Da ! am înțeles, și am citit... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice  Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta,... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta, nici... Citeste mai mult >>
Daca Dumnezeu este Dragoste (1 Ioan 4:8) și El există dintotdeauna, si dacă a fost singur înainte de a-L creea pe Isus cum putea să fie dragoste? Se iubea pe sine însuși? Iubirea de sine este narcisism și e un păcat?
Categorie: Invataturi biblice  Creația lui Dumnezeu este dovada dragostei Sale. Domnul Isus este oglindirea dragostei Sale, de aceea El a spus că cine L-a văzut pe El, a văzut pe Tătal... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!”
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă: Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!” Ei îşi băteau... Citeste mai mult >>
Mă iubeşte Dumnezeu dacă l-am părăsit?
Categorie: Invataturi biblice  Mai întâi de toate trebuie să înţelegem în ce măsură am avut noi legătură cu Dumnezeu şi în ce măsură l-am părăsit, adică la ce ne referim noi când spunem că l... Citeste mai mult >>
„De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta”? – de ce permite Domnul experiențe.
Categorie: Invataturi biblice  Expresia, „DE LA MINE S-A ÎNTÂMPLAT LUCRUL ACESTA”  sunt cuvintele DOMNULUI către împăratul Roboam, şi ele exprimă un unghi din care pot fi privite relaţi... Citeste mai mult >>