Mersul prin pustie. Introducere. Georges André

Categorie: Invataturi biblice
 

„Cel căruia i se pare că stă în picioare, să ia seama să nu cadă" (1. Corinteni 10:12 ) „Dumnezeu este credincios" (1. Corinteni 10:13 )

Cartea Numerilor este cartea pustiei, În Exodul, Dumnezeu scoate pe poporul Lui din robia Egiptului şi de sub puterea asupritoare a lui Faraon. Sângele mielului pascal l-a pus la adăpost de judecata divină, iar Marea Roşie l-a despărţit pentru totdeauna de Egipt (În ce ne priveşte, aici este vorba de despărţirea de lume). În pustie, Israel va experimenta purtarea de grijă a Dumnezeului său care-l va hrăni, îl va adăpa şi-l va ocroti. Domnul îl va purta pe Israel ca pe aripi de vultur şi-l va aduce la El, în ţara făgăduinţei. Aici (în pustie), îi vor fi date toate instrucţiunile şi indicaţiile referitoare la facerea Cortului, pentru ca Domnul să poată locui în mijlocul poporului. În Leviticul, Domnul îi vorbeşte lui Moise „din cortul întâlnirii", adică din sanctuar si-i dă toate, instrucţiunile referitoare la aceste lucruri, insistând mai ales asupra instituirii diferitelor jertfe care sunt tot atâtea tipuri ale lucrării lui Christos.

Capitolul 16 al Leviticului, de altfel capitolul central al scrierilor lui Moise, arată cum putea Dumnezeu să locuiască în mijlocul poporului Său, şi anume pe temeiul jertfei lui Christos, reprezentată prin ofrandele aduse în ziua cea mare a Ispăşirii.

În Numeri, Dumnezeu Se adresează lui Moise „în pustie" (Numeri 1:1 ). Poporul este pe punctul de a părăsi Sinaiul şi a relua mersul prin „pustia aceea mare şi grozavă" (Deuteronom 1:19 ) unde va fi pus la încercare. într-adevăr, în cartea aceasta, accentul cade pe responsabilitatea poporului în drum spre ţara făgăduinţei. Unsprezece zile ar fi fost de ajuns pentru atingerea ţintei (Deuteronom 1:2 ). Dumnezeu purtase grijă de toate lucrurile, dar cum avea să se comporte poporul?

Remarcăm, cu uşurinţă, că viaţa creştină poate să fie trăită, atât „în pustie" cât şi „în ţară". Totuşi, Deuteronom 8 ne ajută să realizăm deosebirea dintre aceste două medii. Astfel, versetele 2-6 şi, 14-16 subliniază caracteristicile pustiei. Acest marş îndelungat într-un mediu ostil, arid, are ca scop „să te smerească si să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii". Au suferit israeliţii de foame şi de sete? Nu, pentru că Dumnezeu le-a pus la dispoziţie mana — pentru noi Christos Însuşi, pâinea vie coborâtă din cer — şi apa din stâncă, izvorul nesecat şi răcoritor care ne vorbeşte deopotrivă de Christos, de Duhul Sfânt şi de Cuvântul Scripturii. Pustia este, de asemenea, locul unde se face simţită providenţa divină: „Haina nu ţi s-a învechit pe tine, şi nici nu ţi s-au umflat picioarele", dar şi disciplina părintească (Deuteronom 8:5 , cf. Evrei 12 ). Scopul acestei puneri la încercare nu e numai să arate ornirile inimii şi să conducă astfel la judecata de sine şi la conştiinţa harului divin, ci mai ales ca Domnul să ne facă bine la sfârşit: „să-ţi facă bine apoi" (Deuteronom 8:16 ).

În contrast cu pustia, versetele 7-10 scot în evidenţă caracteristicile acelei „ţări" promise care este: un loc de binecuvântare unde apa abundă sub formă de pâraie, izvoare şi lacuri adânci; unde hrană de tot felul se găseşte din belşug: grâu, orz, vii, smochini, rodii, untdelemn; miere; unde există tot felul de resurse pentru a clădi şi a se apăra de vrăjmaşi: fierul, arama etc.; unde, sătui, împliniţi şi plini de bucurie putem lăuda pe Domnul. Din punct de vedere nou-testamental, aceasta este viaţa noastră de înviere cu Christos aşa cum ne-o prezintă epistolele către Coloseni şi Efeseni: „Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus...Gândiţi-vă la lucrurile de sus..." (Coloseni 3:1,2 ). Dar „ţara" nu este numai un loc de binecuvântare, ci şi un loc de luptă: nu suntem încă în cer, iar vrăjmaşii spirituali îşi fac mereu simţită prezenţa: „Căci lupta noastră nu este împotriva sângelui şi cărnii, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor acestor întunecimi, împotriva duhurilor răutăţii în locurile cereşti" (Efeseni 6:12 ). De aceea, chiar fiind „în ţară" trebuie să luăm toată armătura lui Dumnezeu. Biruinţa într-o asemenea luptă se câştigă numai prin credinţă. Cartea Iosua dezvoltă un asemenea tip, conţine simbolul unei asemenea lupte. Ceea ce desparte pustia de ţara făgăduinţei este Iordanul. În Iordan rămâneau cele douăsprezece pietre, simbol al omului nostru vechi şi al îngropării noastre împreună cu Christos. Din Iordan erau scoase alte 12 pietre, clădite la Ghilgal, simbol al învierii noastre împreună cu Hristos, spre a putea trăi această „viaţă din belşug" (loan 10:10) de care El doreşte ca ai Săi să se poată bucura din plin.

După cum spune apostolul, „aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne fie exemple, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor" (1. Corinteni 10:11 ).

Istorisirile acestea din Vechiul Testament nu sunt interesante numai din punct de vedere istoric, dar ele au o semnificaţie spirituală aparte pe care, din nefericire, noi nu o luăm totdeauna în seamă. într-adevăr, apostolul trage de aici două concluzii: „Cel căruia i se pare că stă în picioare, să ia seama să nu cadă." Aceasta oglindeşte răspunderea noastră personală. A doua concluzie este următoarea: „Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, va pregăti şi ieşirea din ea, ca s-o puteţi suporta" (1. Corinteni 10:12-13 ).

Deci, pe de o parte, cel căruia i se pare că stă în picioare să ia seama să nu cadă — acesta este avertismentul adresat conştiinţei noastre. Pe de altă parte, Dumnezeu este credincios — aici se ascunde mângâierea pentru sufletele noastre, o asemenea promisiune stă la baza credinţei noastre în timpul pribegiei noastre prin pustia acestei lumi.

În schiţa aceasta asupra cărţii Numeri, nu ne vom ocupa de instrucţiunile date leviţilor, care au fost tratate deja într-o altă broşură, (Notă. A se vedea broşura „Le tabernacle et le service des Levites", partea a doua, în curs de apariţie şi în româneşte sub titlul „Slujbele leviţilor") nici ceea ce se referă în mod deosebit la Moise, lucruri tratate cu altă ocazie.

sursa: https://comori.org/