"Mânia" Christian Briem

Categorie: Invataturi biblice
 

Întrebare:

În 1. Timotei 2 se porunceşte: „...ridicând mâini sfinte, fără mânie...” (1. Timotei 2:8 ), iar în Efeseni 4 : „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi” (Efeseni 4:26 ). Există o legătură între aceste două pasaje, în sensul că, în orice caz, mânia nu ar trebui să-şi găsească vreodată loc în rugăciune?

Răspuns:

Nu pare să fie legătură în ce priveşte conţinutul celor două citate: Mânia din al doilea pasaj are cu totul altă semnificaţie decât în primul. Putem înţelege doar că în primul pasaj suntem puşi în gardă împotriva mâniei, şi în celălalt, suntem îndemnaţi la ea.

În 1. Timotei 2 este vorba de rugăciunea în public, şi rugăciunea trebuie să fie „fără mânie”. Aceasta vrea să spună că, pentru a i se răspunde, rugăciunea trebuie să fie lipsită de orice iritare şi de orice mânie împotriva fraţilor şi surorilor sau împotriva aproapelui. Dacă suntem într-o  stare de iritare sau de mânie împotriva altora, nu putem fi gura celor care sunt adunaţi pentru a-I vorbi lui Dumnezeu. Pentru că o asemenea dispoziţie arată nu numai o lipsă a duhului de har, ci şi că nu suntem gata să iertăm greşelile altora. Dacă suntem gata să iertăm, nu suntem mâniaţi.

Domnul insistă asupra acestui duh de iertare în rugăciunea în public: „Şi când staţi în rugăciune, să iertaţi, dacă aveţi ceva împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre” (Marcu 11:25 ). Când Domnul i-a învăţat pe ucenicii Lui ceea ce numim „Tatăl nostru”, se adaugă imediat îndemnul de a ierta oamenilor greşelile lor (Matei 6:9-15 ).

În Efeseni 4 , Dumnezeu ne pune în gardă împotriva a cu totul altceva, şi anume pericolul de a păcătui în ciuda faptului că mânia este justificată. Există o mânie dreaptă şi sfântă, dar poate să devieze rapid în păcat. De aceea ne este dat îndemnul: „Mâniaţi-vă şi  nu păcătuiţi”. Este vorba deci aici de o indignare împotriva răului, şi nu împotriva celui care îl comite. Mânia, iritarea, ranchiuna se referă întotdeauna la persoane, care dau prilejul presupus sau real. Dumnezeu ne cere să ne fie groază de rău (Romani 12:9 ), dar aceasta vizează problema însăşi, nu persoanele.

Exemplul Domnului arată clar că există o mânie sfântă: „Şi, privind împrejur la ei cu mânie, foarte întristat de împietrirea inimii lor” (Marcu 3:5 ). Să remarcăm cuvintele „mânie”, „întristat”! Când omul nou este mâniat cu privire la păcat, acest lucru este întotdeauna însoţit de tristeţe din cauza răului. Când Samuel „s-a mâhnit foarte mult” din cauza lui Saul, Sfânta Scriptură foloseşte un termen care implică atât tristeţe cât şi mânie, şi spune „a strigat către Domnul toată noaptea” (1. Samuel 15:11 ). Aceasta arată că acest gen de mânie, însoţită tocmai de tristeţea după voia lui Dumnezeu, este cu totul compatibilă cu rugăciunea.

sursa: https://comori.org/