text Invataturi biblice

"Mă va ajuta Dumnezeu să știu ce să fac în situațiile mele?"

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Ca și creștin, eu vreau să fi o persoană bună și să-i ajut pe ceilalți. Dar deseori în mijlocul faptelor și intențiilor bune, eu găsesc lucruri precum egoism sau nerăbdare care se ridică din interiorul meu.

3 minute · Nellie Owens

Mă va ajuta Dumnezeu să știu ce să fac în situațiile mele?

 

Ca și creștin, eu vreau să fi o persoană bună și să-i ajut pe ceilalți. Dar deseori în mijlocul faptelor și intențiilor bune, eu găsesc lucruri precum egoism sau nerăbdare care se ridică din interiorul meu. Nu reușesc mereu să fiu prietenoasă și bună, în special când apare presiunea lucrurilor care nu merg cum doresc eu.

Eu văd că am nevoie de ajutor să trăiesc o viață unde pot fi cu adevărat bună cu ceilalți și plăcută în ochii lui Dumnezeu. Dar de unde vine acest ajutor? Mă va ajuta Dumnezeu să știu ce să fac în situațiile mele?

Citesc în 2 Timotei 2:19 unde este scris, „Domnul îi cunoaște pe cei ce sunt ai Lui…” Aceasta este o mângâiere enormă pentru mine! Cred din toată inima că Dumnezeu mă cunoaște și are grijă de mine. Văd că El vrea să mă ajute – El vrea să reușească!

Cum mă va ajuta Dumnezeu?

Acum îmi pun întrebarea, „Cum mă va ajuta Dumnezeu? Nu pot să mă scufund în propria slăbiciune, jelind lipsurile mele și așteptând ceva să se întâmple. Aceasta nu mă va aduce nicăieri. Nu, cer putere de la Dumnezeu ca să birui gândurile care mă împiedică să fiu bună cu ceilalți.

Isus a experimentat aceeași slăbiciune când a trăit aici pe pământ. El știa seriozitatea fiecărei situații; El știa că nu putea să ia lucrurile ușuratic dacă voia să biruiască. „El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui” Evrei 5:7. Și El a fost ispitit de tendințele din natura lui umană, dar El nu le-a ascultat niciodată – El nu a păcătuit NICIODATĂ!

Și El a fost ispitit de tendințele din natura lui umană, dar el nu le-a ascultat niciodată – El nu a păcătuit NICIODATĂ!

Este posibil pentru mine să birui ca Isus? Sunt recunoscătoare că aceasta este posibil! Când dorința mea este ca să fiu cu adevărat bună, Dumnezeu îmi poate arăta păcatul care locuiește în natura mea umană și mă poate învăța să reacționez într-un asemenea fel încât aceasta să nu aibă nici un control asupra vieții mele. Când simt că nerăbdarea sau gândurile de egoism se ridică din interiorul meu, mă pot ruga la Dumnezeu exact ca Isus. El îmi arată voia Lui în situații și îmi întărește dorința mea de a-i fi plăcută Lui. Apoi, dacă sunt ascultătoare la ceea ce El mi-a arătat și, în mod conștient, resping gândurile și poftele rele, El îmi dă putere prin cuvântul Lui ca să le birui!

Când birui propriile cereri, sunt umplută cu bucurie și am libertate totală de a binecuvânta pe ceilalți! Fiecare zi în parte devine tot mai bună. Puțin câte puțin, păcatul își pierde puterea în viața mea și eu devin transformată într-o persoană curată, ca Isus Hristos. Ce mângâiere! Când toată dorința inimii mele este să trăiesc pentru Dumnezeu și mă rog Lui în nevoia mea, atunci nu sunt niciodată singură în situațiile mele! Dumnezeu CHIAR mă ajută!

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/
 

Cele mai recente resurse scrise - Pentru adulti

Ce ar trebui să facă un creştin atunci cand este trist decepţionat de oameni, de viaţă şi ar dori să plece la Domnul, e păcat să vrei să mori?
Categorie: Invataturi biblice  Cazuri de depresie întâlnim câteva în Biblie, de exemplu când Ieremia şi-a blestemat ziua naşterii. Ierimia 20:14: „Blestemată să fie ziua când m-am născu... Citeste mai mult >>
De ce Dumnezeu permite răul?
Categorie: Invataturi biblice  1 Ioan 4:16 „Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnez... Citeste mai mult >>
Ce se va întampla cu Biserica, cu cei care şi-au predat viaţa în mâna Domnului Isus, când va domni antichrist?
Categorie: Invataturi biblice  Când vorbim de anticrist, de care toţi creştinii evlavioşi se tem ca de o mare putere a răului care va veni şi va face mare stricăciune, trebuie să&n... Citeste mai mult >>
Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă:1. Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?Da ! am înțeles, și am citit... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice  Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta,... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta, nici... Citeste mai mult >>
Daca Dumnezeu este Dragoste (1 Ioan 4:8) și El există dintotdeauna, si dacă a fost singur înainte de a-L creea pe Isus cum putea să fie dragoste? Se iubea pe sine însuși? Iubirea de sine este narcisism și e un păcat?
Categorie: Invataturi biblice  Creația lui Dumnezeu este dovada dragostei Sale. Domnul Isus este oglindirea dragostei Sale, de aceea El a spus că cine L-a văzut pe El, a văzut pe Tătal... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!”
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă: Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!” Ei îşi băteau... Citeste mai mult >>
Mă iubeşte Dumnezeu dacă l-am părăsit?
Categorie: Invataturi biblice  Mai întâi de toate trebuie să înţelegem în ce măsură am avut noi legătură cu Dumnezeu şi în ce măsură l-am părăsit, adică la ce ne referim noi când spunem că l... Citeste mai mult >>
„De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta”? – de ce permite Domnul experiențe.
Categorie: Invataturi biblice  Expresia, „DE LA MINE S-A ÎNTÂMPLAT LUCRUL ACESTA”  sunt cuvintele DOMNULUI către împăratul Roboam, şi ele exprimă un unghi din care pot fi privite relaţi... Citeste mai mult >>