Legea jertfei pentru vină. H. L. Heijkoop

Categorie: Invataturi biblice
 

7:1-10

Aşa cum am văzut, legea arderii-de-tot şi legea jertfei de mâncare alcătuiesc o descoperire. Tot aşa este şi cu legea jertfei pentru păcat şi legea jertfei pentru vină. Chiar participarea preoţească la arderea-de-tot şi la jertfa de mâncare şi prima parte a jertfei de mulţumire aparţin acesteia. Dacă am înţeles caracterul jertfelor, vom recunoaşte şi temeiul lor.

Am văzut că arderea-de-tot şi jertfa de mâncare sunt împreună. În practică ele sunt totdeauna aduse împreună. Arderea-de-tot era posibilă numai pe baza jertfei de mâncare. Viaţa Domnului, în chip desăvârşit lipsită de păcat şi închinată lui Dumnezeu, trebuia să preceadă arderea-de-tot şi a fost încoronată prin jertfa arderii-de-tot. Tot aşa aparţin împreună jertfa pentru păcat şi jertfa pentru vină, pentru că amândouă au a face cu păcatele noastre, fie că este vorba de una faţă de Dumnezeu, sau faţă de oameni, pe care Dumnezeu în cârmuirea Sa trebuie să le judece. Şi pentru că părtăşia trebuie precedată de îndreptare şi curăţire - căci nu poate fi o părtăşie adevărată, atâta timp cât există ceva între cei care vor să aibă părtăşie - este de la sine înţeles că în practică jertfa de mulţumire urmează imediat după jertfa pentru păcat şi jertfa pentru vină. Fiii lui Aaron au misiunea grea, legată de lepădarea de sine, să mănânce jertfa pentru vină şi jertfa pentru păcat. De aceea, Dumnezeu le dă, în aceeaşi descoperire, minunata parte a arderii-de-tot şi a jertfei de mâncare.

Dacă acum privim legea jertfei pentru vină, vedem pe de o parte multe asemănări cu legea jertfei pentru păcat, iar pe de altă parte de asemenea şi diferenţe. Cel mai important este totuşi că aici sunt amintite anumite lucruri care la tratarea jertfei pentru vină nu sunt numite şi nici la jertfa pentru păcat şi la celelalte jertfe. Mă gândesc la stropirea sângelui şi la aducerea grăsimii. Oare motivul pentru aceasta n-ar putea fi ca Dumnezeu, la tratarea jertfei pentru vină să scoată în evidenţă vina faţă de El sau faţă de un frate sau o soră? În egoismul nostru firesc noi suntem puţin înclinaţi să medităm la consecinţele pe care cuvintele şi faptele noastre le-ar putea avea asupra celorlalţi. De aceea în capitolul 5 şi 6 este vorba aproape exclusiv de necesitatea despăgubirii, adică de plata a ceea ce a fost luat pe nedrept şi adăugarea unei a cincea parte pe deasupra. Aici, în comunicarea cu privire la legea jertfei pentru vină ni se arată că şi pentru vina noastră trebuia să se facă ispăşire şi că în căile de cârmuire ale lui Dumnezeu trebuiau împlinite cerinţele naturii Sale sfinte. Ultima este punctul cel mai important la jertfa pentru păcat. Vedem aceasta clar în Evanghelii, mai ales în cea a lui Matei şi Marcu, care ne arată jertfa pentru vină şi jertfa pentru păcat.

Însă cu toate că în jertfa pentru vină este arătat categoric şi scris serios despre realitatea de a fi vinovat, se găseşte totuşi pentru cel vinovat iertare deplină şi restabilire pentru privilegiile binecuvântate ale poporului lui Dumnezeu. Şi jertfa pentru vină trebuia tăiată în locul unde se aducea arderea-de-tot. În felul acesta, oricine aducea jertfa pentru vină, vedea imediat desăvârşirea lucrării Domnului Isus, care nu a plătit numai datoria noastră, ci totodată a slăvit pe Dumnezeu nespus de mult. Dumnezeu dăruieşte vinovatului care s-a smerit, nu numai această siguranţă, ci El vrea ca el să fie conştient că drumul spre locul binecuvântării îi stă complet deschis. Vedem aceasta, prin aceea că preotul trebuia aici să stropească sângele.

La toate jertfele cu sânge, preotul trebuia să stropească sângele pe sau pe lângă altarul de aramă. Însă la jertfele pentru păcat se spune în mod special că el trebuia vărsat „la picioarele altarului“. Ce gând minunat este acesta, pentru cel care trebuia să aducă o jertfă pentru păcat! Când mergea la masa Domnului, el putea sta pe această temelie de sânge, care îi dădea siguranţa că păcatele îi sunt iertate.

Însă inimile noastre, care se îndreptăţesc singure, găsesc deseori că o vină faţă de noi sau faţă de un altul este mult mai rea decât insultarea naturii sfinte a lui Dumnezeu, aşa cum vedem în legătură cu jertfa pentru păcat. Dacă noi, ca preoţi, nu ne-am identificat cu cel vinovat, prin mâncarea jertfei pentru vină, suntem într-adevăr înclinaţi să recunoaştem într-un duh legalist că păcatul poate fi iertat, însă să ţinem totuşi pe cel vinovat ca nedemn să-şi reia locul părtăşiei la masa Domnului cu Tatăl, cu Fiul şi cu credincioşii pe pământ. N-am auzit noi toţi vreodată la fraţi şi surori asemenea păreri legaliste? Dumnezeu cunoaşte inimile noastre neînţelegătoare, care uneori gândesc că noi suntem mai sfinţi şi mai drepţi decât El şi putem veghea mai bine asupra onoarei Lui, decât El Însuşi! Cât de puţin înţelegem noi măreţia harului lui Dumnezeu şi puterea sângelui Domnului Isus! Dumnezeu, care ne cunoaşte pe deplin, a dat în jertfa pentru vină indicaţia că preoţii trebuiau să stropească sângele pe altar. În felul acesta nu mai era nici o neştiinţă pentru fiii lui Aaron, că sângele jertfei pentru vină a îndepărtat toată vina şi acela care aducea jertfa putea să aibă iarăşi părtăşie cu altarul.

Oare realitatea că aducerea grăsimii este repetată mereu în jertfa pentru păcat, însă lipseşte la jertfa pentru vină, în timp ce este amintită nu în legea jertfei pentru păcat, ci în legea jertfei pentru vină, nu poate să fie în legătură cu aceasta? Legea fiecărei jertfe a fost dată în mod special preoţilor şi nu celor ce aduceau jertfa. Tocmai preoţilor a fost deci făcută clar aducerea grăsimii. Am văzut ce înseamnă aceasta şi că este în legătură mai ales cu jertfa de mulţumire, cu slujba noastră la masa Domnului. Vom vedea aceasta mai clar în legea jertfei de mulţumire. Fiii lui Aaron trebuiau să fie conştienţi de realitatea că jertfa pentru vină adusă de cel vinovat era aşa de mare pentru Dumnezeu, încît o parte din aceasta - grăsimea şi tot ceea ce era legat de ea - ca şi tămâia, trebuia arsă înaintea Lui ( 4:31 ). Dumnezeu o numeşte pâinea Sa ( 3:11,16 ; 4:26 ). Şi ca să facă în totul clar, ca părtăşia la masa Domnului să fie complet refăcută, Dumnezeu prescrie în Levitic 7:29-30 , că cel ce aduce jertfa, el însuşi trebuie să legene grăsimea înaintea lui Dumnezeu şi în felul acesta s-o ofere Lui. Cine ar îndrăzni să refuze participarea la slujba dumnezeiască a aceluia care a adus o jertfă pentru vină cu tot ceea ce era în legătură cu ea, când un fiu al lui Aaron a stropit sângele pe altar şi a dat misiunea celui care a adus jertfa, ca personal să ofere lui Dumnezeu grăsimea şi apoi a luat-o din mâna sa, ca s-o ardă ca o lucrare de ardere înaintea lui Dumnezeu? Cât de puţin înţelegem noi urâciunea propriilor păcate şi desăvârşirea lucrării Domnului Isus pe cruce, precum şi harul Tatălui şi al Fiului!

Şi această jertfă pentru vină trebuie s-o mănânce fiii lui Aaron. Am văzut ce înseamnă aceasta. Trebuie mâncată într-un loc sfânt, într-un loc pus deoparte pentru Dumnezeu. Cât de deseori vedem că este mâncată într-un loc care nu este sfânt! Nu este deseori adevărat că unii credincioşi doresc cu plăcere să ştie pe cât este posibil, amănuntele unui păcat pe care l-a făcut un altul? Aceasta este curiozitatea păcătoasă, care vrea să se hrănească din jertfa pentru păcat, ca hrană pentru firea păcătoasă. Însă în locul sfânt noi avem părtăşie cu Marele nostru Preot, Domnul Isus şi cu preoţii dintre credincioşi. Acolo noi putem să ne facem una în chip duhovnicesc cu cel vinovat, prin aceea că mâncăm jertfa pentru păcat.

sursa: https://comori.org/