"Jugul nepotrivit. În aspectul filantropic" C. H. Mackintosh

Categorie: Invataturi biblice
 

Ne mai rămâne de privit doar aspectul filantropic al jugului nepotrivit. Mulţi ar putea spune „Admit că nu trebuie să ne amestecăm cu necredincioşii în ceea ce priveşte închinarea sau slujirea lui Dumnezeu; dar suntem liberi să ne unim cu astfel de oameni în scopuri caritabile - cum ar fi, de exemplu, hrănirea celor flămânzi, îmbrăcarea celor săraci, recuperarea celor dependenţi de diferite vicii, oferirea de asistenţă pentru orbi sau pentru cei bolnavi psihic, sau de îngrijire pentru cei bolnavi sau infirmi, sau de refugiu pentru cei care nu au un cămin şi un adăpost, pentru orfani şi văduve; şi, pe scurt, pentru promovarea a tot ceea ce tinde spre îmbunătăţirea situaţiei altor oameni, din punct de vedere fizic, moral şi intelectual”.

La prima vedere, această afirmaţie pare destul de corectă. Aş putea fi întrebat dacă eu însumi nu aş ajuta un om să îşi scoată căruţa din şanţul de pe marginea drumului. Cu siguranţă că da; dar dacă mi s-ar cere să devin membru al unei asociaţii mixte cu scopul de a scoate căruţe din şanţuri, aş refuza - nu pentru că eu aş fi mai sfânt, ci pentru că Dumnezeu spune „Nu vă înjugaţi nepotrivit cu cei necredincioşi”. Acesta ar fi răspunsul meu, ori care ar fi scopul pe care o asociaţie mixtă şi l-ar propune. Slujitorul lui Hristos este îndemnat „să fie gata pentru orice lucrare bună” - „să facă bine tuturor” - „îi cerceteze pe orfani şi pe văduve în necazul lor”; dar să facă aceasta ca slujitor al lui Hristos, şi nu ca membru al unei societăţi sau al unui comitet în care să fie şi necredincioşi sau atei sau alt fel de oameni răi şi neevlavioşi. Mai mult, trebuie să ne aducem aminte că toată mila lui Dumnezeu este legată de crucea Domnului Isus Hristos. Acesta este singurul mijloc prin care Dumnezeu va da binecuvântarea - pârghia puternică prin care El va ridica pe om, fizic, moral şi intelectual. „Dar când s-a arătat bunătatea şi dragostea de oameni (philanthropia) a lui Dumnezeu Mântuitorul nostru, El ne-a mântuit, nu pentru fapte, împlinite în dreptate, pe care le-am făcut noi, ci după propria Sa îndurare, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea Duhului Sfânt, pe care L-a turnat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru” (Tit 3:4-6 ). Aceasta este dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni. Acesta este felul în care El vrea să îmbunătăţească starea omului. Cu toţi care înţeleg valoarea acestuia se poate înjuga un creştin, şi nu cu vreun altul.

Oamenii din lume nu cunosc aceasta, şi nici nu îi interesează. S-ar putea ca ei să caute să reformeze, dar o reformă fără Hristos. S-ar putea ca ei să promoveze îmbunătăţirea, dar îmbunătăţirea fără cruce. S-ar putea ca ei să dorească să avanseze, dar Isus nu este nici începutul nici ţinta lucrării lor. Aşadar, cum ar putea un creştin să se înjuge cu ei? Ei vor să lucreze fără Hristos, Cel căruia creştinul îi datorează totul. Ar putea el să se mulţumească să lucreze cu ei? Ar putea el să aibă un scop comun cu ei? Dacă oamenii vin şi îmi spun “Vrem să ne ajuţă să hrănim pe cei flămânzi, să îmbrăcăm pe săraci, să fondăm spitale şi azile, să hrănim şi să educăm pe orfani, să îmbunătăţim condiţiile de viaţă ale celor din jurul nostru; dar trebuie să îţi aduci aminte că o regulă de bază a societăţii, a fundaţiei sau a comitetului format pentru aceste scopuri este ca numele lui Hristos să nu fie folosit, pentru că ar duce doar la controverse.

Scopurile noastre nu au de a face cu religia, ci doar cu dragostea faţă de semenii noştri, şi de aceea tema religiei trebuie exclusă cu grijă din toate întâlnirile noastre. Ne strângem ca oameni, pentru un scop de bunăvoie, şi de aceea necredincioşi atei, arieni1, catolici, socinieni2, şi orice alt fel de oameni, se pot înjuga împreună cu bucurie pentru a face să înainteze maşinăria glorioasă a dragostei de oameni”. Care ar fi răspunsul meu la o astfel de propunere? De fapt, cuvintele nu ar fi de ajuns pentru unul care Îl iubeşte cu adevărat pe Domnul Isus pentru a răspunde la o asemenea monstruozitate. Cum! există vreun beneficiu pentru muritori prin excluderea lui Hristos? Nicidecum! Dacă nu pot atinge scopurile dragostei curate de oameni fără a Îl da deoparte pe Cel binecuvântat care a trăit şi a murit, şi trăieşte veşnic pentru mine, atunci depărtaţi-vă cu filantropia voastră, pentru că cu siguranţă că ea nu vine de la Dumnezeu ci de la Satan! Dacă ar fi fost de la Dumnezeu, Cuvântul spune “L-a turnat din belşug peste noi, PRIN Isus Hristos” , chiar Cel pe care regulile voastre îl lasă afară. De aceea, regulile voastre trebuie să fi fost dictate de Satan, duşmanul lui Hristos. Întotdeauna lui Satan îi face plăcere să îl dea deoparte pe Fiul lui Dumnezeu; şi atunci când îi poate pe determina pe oameni să facă aceasta, îi va lăsa să fie binevoitori, miloşi, iubitori de oameni.

1 Doctrină eretică care susţine că Domnul Isus Hristos nu ar fi egal cu Tatăl, ci ar fi doar cea mai înaltă dintre creaţiile lui Dumnezeu.

2 Sectă întemeiată de Socinius care neagă unele din adevărurile de bază ale creştinismului, cum ar fi Trinitatea, divinitatea Fiului şi păcatul strămoşesc, considerând că mântuirea poate fi atinsă prin trăirea în viaţă a virtuţilor lui Hristos.

Într-adevăr, o astfel de bunăvoinţă şi filantropie merită să fie numită rea-voinţă şi mizantropie, pentru că nu poţi să arăţi mai eficient voinţă rea şi ură faţă de oameni decât lăsându-L afară pe SINGURUL care i-ar putea binecuvânta, pentru timp şi pentru veşnicie. Care ar trebui să fie starea morală a unei inimi, în legătură cu Hristos, care ar putea să se aşeze pe o temelie, pe o platformă, bazată pe condiţia ca Numele Său să nu fie amintit? Trebuie să fie cu adevărat rece; da, dovedeşte că planurile şi acţiunile oamenilor neconvertiţi sunt, în opinia lui, destul de importante ca să îi ducă la a se debarasa de Stăpân, cu scopul de a le îndeplini. Să nu ne lăsăm înşelaţi. Acesta este adevăratul sens în care trebuie să privim filantropia acestei lumi. Oamenii din lume pot “vinde mirul cu trei sute de dinari şi să dea săracilor”, şi în acelaşi timp numesc risipă turnarea acelui mir pe capul lui Hristos. Va consimţi oare creştinul la aceasta? Se va înjuga cu astfel de oameni? Va căuta să îmbunătăţească lumea fără Hristos? Se va însoţi el cu oamenii pentru a decora şi împodobi o scenă pătată cu sângele Stăpânului său? Petru putea spune “Argint şi aur n-am, dar ce am, aceasta îţi dau: În Numele lui Isus Hristos Nazarineanul, ridică-te şi umblă!”. Petru a putut să vindece un olog prin puterea Numelui lui Isus; dar ce ar fi spus el dacă ar fi fost invitat să se alăture unui comitet sau unei societăţi cu scopul de a îmbunătăţi situaţia ologilor, dar cu condiţia de a lăsa afară acel Nume? Nu trebuie să ne gândim foarte mult ca să ne imaginăm răspunsul său. Probabil că întreg sufletul său s-ar fi dat înapoi de la un asemenea gând. L-a vindecat pe olog doar cu scopul de a preamări Numele lui Isus, şi de a prezenta valoarea, excelenţa şi gloria Sa înaintea oamenilor; dar scopul filantropiei lumeşti este diametral opus; ea dă deoparte Numele Său binecuvântat şi Îl interzice în comitetele, societăţiile şi organizaţiile ei.

Deci, nu este oare corect să spunem “Este ruşinos pentru un creştin să fie găsit într-un loc unde Stăpânul Său este lăsat afară?” Oh! Să meargă înainte şi prin energia dragostei pentru Isus, şi prin puterea Numelui Său sfânt, să facă tot binele pe care îl poate face; dar să nu se înjuge cu necredincioşi, să încerce să combată efectele păcatului fără crucea lui Hristos. Scopul măreţ al lui Dumnezeu este preamărirea Fiului Său - “pentru ca toţi să-L onoreze pe Fiul, după cum Îl onorează pe Tatăl”. Acesta ar trebui deci să fie şi scopul creştinului; pentru aceasta ar trebui să “facă bine tuturor”; dar dacă se alătură unei societăţi sau unui comitet pentru a face bine, atunci nu mai acţionează “în Numele lui Isus”, ci în numele societăţii sau comitetului, fără numele lui Isus. Ar trebui să fie destul pentru orice inimă sinceră şi loială. Dumnezeu nu are alt fel de a binecuvânta pe oameni decât prin Hristos; şi nici un alt scop atunci când îi binecuvântează decât a-L înălţa pe Hristos. Tot aşa cum în vechime faraon le-a spus egiptenilor înfometaţi care au venit înaintea lui “Duceţi-vă la Iosif”, cuvântul lui Dumnezeu către toţi este “Veniţi la Isus”. Da, pentru suflet şi trup, pentru timp şi veşnicie, trebuie să mergem la Isus; dar oamenii din lume nu Îl cunosc şi nu Îl doresc; de aceea, ce are un creştin de a face cu astfel de oameni? Cum ar putea să acţioneze în acelaşi jug cu ei? Nu poate face aceasta decât negând practic numele Mântuitorului său. Mulţi nu văd aceasta; dar aceasta nu schimbă situaţia pentru cei ce văd. Trebuie să umblăm sinceri, în lumină; şi, deşi sentimentele şi afecţiunile noii naturi nu au fost destul de puternice în noi pentru a ne împiedica să ne alăturăm duşmanilor lui Hristos, cel puţin conştiinţa ar trebui să se plece înaintea autorităţii acelui cuvânt, NU VĂ ÎNJUGAŢI NEPOTRIVIT CU CEI NECREDINCIOŞI.

Fie ca Duhul Sfânt să îmbrace Cuvântul Său cu putere cerească şi să facă tăişul său ascuţit, ca să pătrundă conştiinţa, pentru ca sfinţii lui Dumnezeu să fie eliberaţi de orice le împiedică să “alerge în alergarea care ne stă înainte”! Timpul este scurt. Domnul Însuşi vine curând. Atunci multe juguri nepotrivite vor fi rupte într-un moment; multe oi şi capre vor fi atunci despărţite pentru veşnicie. Fie ca să ne putem fiecare curăţa de orice asociere necurată şi de orice influenţă păcătoasă, aşa încât, atunci când Isus se va întoarce, să nu fim ruşinaţi, ci să Îl întâlnim cu o inimă plină de bucurie şi o conştiinţă aprobatoare!

sursa: https://comori.org/