Categorie: Invataturi biblice
Ne vom ocupa acum de problema “jugului nepotrivit” în aspectul său comercial, aşa cum se vede în cazurile de parteneriat în afaceri. Atunci când un creştin se înjugă cu un necredincios, într-o afacere - fie că acel necredincios este o rudă, fie că nu - sau atunci când devine membru al unei firme lumeşti, el îşi predă virtual responsabilitatea individuală. De aceea acţiunile firmei devin acţiunile sale, şi este cu totul absurd să ne gândim că o firmă din lume ar acţiona după principii divine. Ar râde de o asemenea noţiune, mai ales că ea ar fi o piedică în calea succesului comercial. Probabil că se vor simţi liberi să adopte un număr de hotărâri în ce priveşte administrarea afacerilor, hotărâri care vor fi destul de mult în contradicţie cu spiritul şi principiile împărăţiei din care credinciosul face parte, şi Bisericii căreia îi aparţine. Astfel el se va găsi în mod constant într-o poziţie dificilă. Ar putea să îşi folosească influenţa pentru a “creştina” modul de administrare a afacerilor; dar ei îl vor obliga să facă afaceri aşa cum fac toţi ceilalţi, şi nu are altă soluţie decât să plângă în tăcere pentru poziţia dificilă, anormală, în care se găseşte, sau să se retragă cu mari pierderi financiare pentru el şi pentru familia sa. Atunci când ochiul este curat, nu va fi nici o ezitare în a alege între aceste două alternative, dar vai! simplul fapt de a ajunge într-o asemenea poziţie demonstrează lipsa ochiului curat; şi faptul de a fi în ea arată lipsa capacităţii spirituale de a aprecia valoarea şi puterea principiilor divine care negreşit ar l-ar conduce afară din ea. Un om al cărui ochi era curat, nu s-ar fi putut înjuga cu un necredincios cu scopul de a câştiga bani. Un asemenea om ar fi avut înaintea sa ca scop al minţii sale doar gloria lui Hristos, şi acest scop nu ar putea fi niciodată atins încălcând principiile divine.
Aceasta simplifică foarte mult lucrurile. Dacă Hristos nu este glorificat atunci când un creştin devine partener într-o firmă lumească, atunci, fără îndoială, că acest lucru serveşte scopurilor diavolului. Nu există o zonă de mijloc; şi că acest lucru nu este spre gloria Lui este foarte clar, pentru că El spune “Nu vă înjugaţi nepotrivit cu cei necredincioşi”. Acesta este principiul care nu poate fi încălcat fără a afecta mărturia şi fără a îndepărta binecuvântarea spirituală. Într-adevăr, conştiinţa creştinului care calcă acest principiu va căuta alinare în diverse moduri - va recurge la diverse subterfugii - va aduce diverse argumente pentru a se convinge pe sine că ceea ce face este corect. Se va spune că “Poţi fii foarte devotat şi foarte spiritual, în ceea ce priveşte viaţa personală, deşi poate în ce priveşte afacerile eşti înjugat cu un necredincios”. Dar acest argument se va dovedi greşit atunci când îl vom confrunta cu roadele experienţei practice. Un slujitor al lui Hristos va fi împiedicat într-o mulţime de moduri de partenerii săi lumeşti. Dacă în ce priveşte slujirea lui Hristos nu va întâmpina ostilitate deschisă, va trebui în schimb să înfrunte eforturile secrete şi constante ale duşmanului de a-i înnăbuşi ardoarea, de a arunca apă rece peste toate planurile sale. Se va râde de el, va fi dispreţuit - i se va aduce neîncetat aminte de efectele pe care fanatismul şi entuziasmul său le vor avea asupra perspectivelor comerciale ale firmei. Dacă îşi investeşte timpul, talentele, resursele financiare în ceea ce el consideră că este lucrarea Domnului, va fi numit prost sau nebun, şi i se va aminti că, pentru un om de afaceri, singurul mod potrivit, adevărat de a-L sluji pe Domnul este să “se ocupe de afaceri şi doar de afaceri”, şi că preocuparea cu chestiunile religioase este exclusiv pentru cler, dat fiind faptul că ei sunt plătiţi şi puşi deoparte pentru aceasta.
Deşi s-ar putea ca mintea înnoită a creştinului să fie convinsă de absuditatea unor astfel de argumente - deşi s-ar putea ca el să vadă că toată această înţelepciune lumească nu este decât o haină subţire, zdrenţuită aruncată peste lăcomia inimii - toutşi cine poate spune cât de mult va fi inima lui influenţată de astfel de lucruri? Opoziţia constantă ne oboseşte. Curentul devine prea puternic pentru noi, şi, treptat, ne supunem acţiunii lui, şi suntem purtaţi şi noi la suprafaţa lui. Conştiinţa s-ar putea să aibă câteva convulsii, dar energiile spirituale sunt paralizate şi sensibilităţile naturii celei noi tocite, aşa încât nu mai există nici un răspuns la strigătele conştiinţei şi nici un efort eficient de a sta împotriva duşmanului; înclinarea către lume a inimii creştinului se aliază cu opoziţia din afară - fortificaţiile sunt devastate, cetatea afecţiunilor sufletului este puternic asaltată; şi, în final, omul se dă bătut, trece cu totul de partea lumii, exemplificând în persoana sa plângerea mişcătoare a profetului: “Nazireii ei erau mai curaţi decât zăpada, mai albi decât laptele, mai rumeni la trup decât rubinele, înfăţişarea lor era ca safirul. Faţa lor este mai neagră decât funinginea, nu mai sunt recunoscuţi pe străzi. Pielea li s-a lipit de oase; s-a uscat, a ajuns ca lemnul” (Plâng. 4:7,8). Omul care odinoară era recunoscut ca slujitor al lui Hristos - împreună-lucrător pentru împărăţia lui Dumnezeu - folosindu-şi resursele doar pentru înaintarea evangheliei lui Hristos este acum, vai!, adormit, cunoscut doar ca un om de afaceri tenace, hotărât, priceput, despre care apostolul ar fi putut foarte bine să spună “Dima m-a părăsit, iubind veacul de acum” (ton nun aiona).
Dar poate că nimic nu acţionează asupra inimii creştinilor, determinându-i să se înjuge nepotrivit cu necredincioşii în afaceri, la fel de puternic ca obiceiul de a căuta să păstrezi împreună cele două caractere, de creştin şi de om de afaceri. Este o capcană teribilă. De fapt, nu se poate aşa ceva. Un om poate fi sau una, sau cealaltă. Dacă sunt creştin, creştinismul meu trebuie să se arate, ca o realitate vie, în ceea ce sunt; şi, dacă nu îl pot arăta acolo, înseamnă că nu trebuie să mai fiu acolo; pentru că, dacă merg înainte într-o sferă sau poziţie în care viaţa lui Hristos nu se poate arăta, foarte curând nu voi mai avea din creştinism decât numele, fără realitate - forma exterioară, fără putere interioară - cochilia fără melc. Trebuie să fiu slujitorul lui Hristos, nu doar duminica, ci şi de luni dimineaţa până sâmbătă seara.
Nu ar trebui să fiu slujitor al lui Hristos doar în adunare, ci şi la locul meu de muncă, oricare ar fi acesta. Dar nu pot să Îl slujesc cum trebuie pe Hristos dacă am gâtul în jug cu un necredincios, deoarece, cum ar putea lucra împreună, în acelaşi jug, slujitorii a doi stăpâni duşmani? Este imposibil; la fel de bine ai putea încerca să legi razele Soarelui la din miezul zilei cu întunericul profund din miezul nopţii. Nu se poate; şi, de aceea, apelez în modul cel mai solemn la conştiinţa cititorului, în prezenţa Dumnezeului cel Atotputernic, care va judeca tainele inimilor oamenilor prin Isus Hristos, în ce priveşte această problemă. Aş vrea să îi spun, dacă este pe cale să devină partener cu un necredincios, FUGI DE ACEASTA! da, fugi, deşi îţi promite mari câştiguri. Te vei duce pe tine însuţi în mijlocul unei grămezi de necazuri şi dureri. Eşti pe cale să “ari” împreună cu unul ale cărui sentimente, instincte şi tendinţe sunt diametral opuse faţă de ale tale. “Un bou şi un măgar” nu sunt atât de diferiţi, în orice privinţă, ca un credincios şi un necredincios. Cum te vei descurca? El vrea să facă bani - să obţină profit - să se descurce în lume; tu doreşti (sau cel puţin ar trebui să doreşti) să creşti în har şi sfinţenie - să promovezi interesele lui Hristos şi evanghelia Sa pe pământ, să ajuţi la înaintarea împărăţiei veşnice a lui Isus Hristos. Scopul său sunt banii; al tău, cred, este Hristos: el trăieşte pentru această lume, tu pentru lumea care va veni; el este angrenat de lucruri trecătoare, tu de cele veşnice. Atunci, cum ai putea vreodată să te aşezi pe acelaşi teren cu el? Principiile, motivaţiile, scopurile, speranţele voastre sunt toate diametral opuse. Cum puteţi să aveţi ceva în comun?
Sigur, toate acestea trebuie privite cu un ochi curat pentru a putea fi văzute în adevărata lor lumină. Este imposibil pentru unul al cărui ochi este umplut şi a cărui inimă este preocupată cu Hristos să se înjuge cu un tovarăş lumesc, pentru orice fel de scop. De aceea, preaiubit cititor, dă-mi voie să te rog încă o dată, înainte de a face acest pas teribil - un pas însoţit de consecinţe atât de îngrozitoare - atât de plin de pericole pentru cel mai important interes al tău - să aduci întreaga problemă în prezenţa sfântă a lui Dumnezeu, cu o inimă sinceră, şi să o cântăreşti în balanţa lui sfântă. Întreabă-L ce crede despre ea, şi rămâi ferm, cu voinţa supusă şi cu o conştiinţă curată la răspunsul Său. Este clar şi puternic - da, atât de clar şi atât de puternic de parcă ar fi căzut din cer - Nu vă înjugaţi nepotrivit cu cei necredincioşi.
Dar dacă, din nefericire, cititorul este deja în jug, l-aş îndemna să se elibereze cât de repede poate. Nu greşesc dacă spun că deja ai găsit acest jug ca fiind unul foarte împovărător. Pentru tine, ar fi inutil să detaliez consecinţele triste ale unei asemenea poziţii; fără îndoială tu le cunoşti pe toate. Nu este nevoie să le tipăresc pe hârtie, să le pictez pe pânză, pentru unul care trăieşte realitatea lor. Preaiubitul meu frate în Hristos, nu pierde nici un moment şi caută să arunci jugul. Aceasta trebuie să se facă înaintea Domnului, după principiile Sale şi prin harul Său. Este mai uşor să ajungi într-o poziţie greşită, decât să ieşi de acolo. Un parteneriat vechi de zece, douăzeci de ani, nu poate fi rupt dintr-o dată. Aceasta trebuie făcută cu calm, cu umilinţă şi cu rugăciune, ca înaintea Domnului, şi privind doar la gloria Lui. S-ar putea să Îl dezonorez pe Domnul tot atât de mult prin felul meu de a ieşi dintr-o situaţie greşită, ca şi prin a intra în ea. De aceea, dacă sunt în parteneriat cu un necredincios, şi conştiinţa îmi spune că greşesc, să îi spun cinstit şi deschis partenerului meu că nu mai putem merge împreună; şi după ce am făcut aceasta, locul meu este să folosesc orice efort pentru a conduc afacerile firmei înainte, cu corectitudine şi pricepere, pentru a nu da nici o ocazie adversarului să vorbească acuzator, pentru ca să nu fie vorbit de rău binele meu. Trebuie să evităm graba, încăpăţânarea şi mândria atunci când declarăm că lucrăm pentru Domnul şi în apărarea principiilor Sale sfinte. Dacă un om este prins într-o plasă, sau închis într-un labirint, nu prin zbatere violentă şi curajoasă se va elibera. Nu; trebuie să se umilească, să îşi mărturisească păcatele înaintea Domnului şi să se retragă depinzând cu răbdare de acel har care nu numai că îl poate ierta pentru că este într-o poziţie greşită, ci îl şi poate conduce într-una corectă.
Mai mult, ca şi în cazul jugului în căsătorie, problema este mult modificată de cazul când parteneriatul există dinaintea convertirii. Nu că aceasta ar justifica, în cea mai mică măsură, continuarea lui. În nici un caz; dar aceasta îndepărtează cu mult durerea inimii şi întinarea conştiinţei legată de o asemenea poziţie, şi, de asemenea, va afecta foarte mult şi modul de scăpare din ea. Pe lângă aceasta, Domnul acceptă cu siguranţă aplecarea inimii şi conştiinţei în direcţia potrivită, şi este glorificat de aceasta. Dacă mă judec pe mine însumi pentru poziţia greşită, şi înclinaţia morală a inimii şi conştiinţei mele este să mă îndrept, Dumnezeu va primi aceasta, şi cu siguranţă mă va pune pe poziţia corectă. Dar dacă mă îndreaptă, El nu va accepta ca eu să încalc un adevăr, ascultând de altul. Acelaşi cuvânt care spune “Nu vă înjugaţi nepotrivit cu cei necredincioşi” spune şi “daţi tuturor ce le datoraţi” - “să nu datoraţi nimănui nimic” - “îngrijind de ceea ce este bine înaintea tuturor oamenilor” - “umblaţi cuviincios faţă de cei de afară”. Dacă ai greşit faţă de Dumnezeu intrând în parteneriat cu un necredincios, nu trebuie să greşeşti şi faţă de om prin felul tău de a te retrage din acel parteneriat. Supunerea profundă faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt, va îndrepta toate lucrurile, ne va conduce pe căi drepte şi ne va permite să evităm extreme periculoase.
sursa: https://comori.org/