Categorie: Invataturi biblice
Capitolul V - Istoria ulterioară şi declinul spiritual
Încercarea
Perioada glorioasă a lui Solomon nu a durat prea mult. Deja în timpul vieţii sale, decaderea începuse, iar sub Roboam, fiul său, s-a produs dezbinarea împărăţiei; leviţii, care erau risipiţi în teritoriul ocupat de cele zece semintii s-au pomenit în faţa unei probleme foarte dificile. Ieroboam introduce idolatria şi aşază preoţi ai înălţimilor pentru ţapii şi viţeii pe care îi făcuse (2. Cronici 11:15 ). El caută să inspire leviţilor dezgust faţă de preoţia Domnului. Ce era de făcut? Leviţii ar fi trebuit să se supună lui Ieroboam şi planurilor sale păcătoase? Să se mulţumească a se duce din când în când la Ierusalim? „Leviţii şi-au părăsit ţinuturile şi moşiile şi au venit în Iuda şi la Ierusalim” (2. Cronici 11:14 ). Ei au preferat să părăsească ceea ce aveau, meleagurile care le erau dragi şi să se mute acolo unde Numele Domnului era încă, în mod liber, recunoscut şi adorat. Fără a se lăsa influenţaţi de faptul că la Ierusalim nu-i aşteptau averi şi moşii, fără să se împiedice de faptul că zeciuiala furnizată acum de două semintii nu se putea compara nici pe departe cu aceea provenită de la cele douăsprezece seminţii altădată, deşi numărul leviţilor nu se modificase.
Este o dilemă cu care s-au confruntat numeroşi slujitori ai lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor, o situaţie tragică pe care o mai întâmpină şi astăzi mulţi servitori ai Domnului. Poate că se va pune la fel problema şi pentru unii dintre cititorii mei!
Din alt punct de vedere, schimbarea domiciliului este o problemă de stringentă actualitate, fie pentru tinerii care se stabilesc înaltă localitate spre a-şi continua studiile sau a-şi face ucenicia sau stagiatura, fie pentru alţii ceva mai în vârstă aflaţi în căutarea unui loc de reşedinţă pentru ei şi familiile lor, sau transferaţi în interesul serviciului. Cât de important este să alegem, sau mai degrabă să-L lăsăm pe Domnul să ne arate ce a ales El pentru noi! Or, pentru a cunoaşte voia lui Dumnezeu, a ne ataşa uneia sau alteia dintre adunările creştine nu este un lucru de cea mai mare importanţă? Poate că adunarea pe care Domnul a ales-o pentru noi este una mică şi acolo va trebui să începem această ucenicie de levit, aşa cum am văzut-o în paginile precedente. În cazuri excepţionale, s-ar putea ca Domnul să ne conducă, prin forţa împrejurărilor, să ne aşezăm într-o localitate unde nu există adunare. Dacă în localităţile învecinate sunt adunări creştine, grija noastră va fi să le contactăm şi să stabilim relaţii cu acei credincioşi. Apoi, va trebui să începem a căuta, în imediata noastră apropiere, suflete care manifestă un oarecare interes pentru lucrurile lui Dumnezeu, să le transmitem un mesaj evanghelic; apoi, vom încerca să le grupăm în casa noastră pentru a cerceta împreună Cuvântul lui Dumnezeu. Şi Domnul va putea binecuvânta lucrarea începută de noi. La prima vedere, ni s-ar părea aşa ceva cu totul ieşit din comun, extraordinar. Totuşi, aceasta este experienţa binecuvântată făcută de mulţi fraţi ai noştri, în ultimele câteva zeci de ani, în numeroase ţări străine sau de aceia care au trebuit să-şi schimbe locul de muncă în alte localităţi. Căutând suflete care ar fi dorit să cunoască pe Dumnezeu, fraţii noştri au devenit, în multe cazuri, mijlocul binecuvântat folosit pentru înfiinţarea unor noi adunări creştine. Fără îndoială că, pentru a realiza asemenea lucruri, sunt necesare: o călăuzire clară din partea Domnului, o umilinţă adâncă, multă energie, perseverenţă, pentru că vrăjmaşul nu precupeţeşte nici un efort pentru a pune piedici lucrării lui Dumnezeu.
Să facă Domnul să fim o binecuvântare, şi nu o piedică, în orice loc şi în orice adunare ne-ar aşeza El! Când un tânăr credincios va părăsi o localitate, ce bine ar fi să se poată spune cu privire la el: „O minunată amintire ne lasă acest om care ne-a fost de un real folos!” Din altă perspectivă, este bine ca fiecare din noi, acolo unde ne aflăm, să ştim să îmbrăţişăm cu căldură pe tinerii care vin la noi pentru un timp scurt, sau pentru a se stabili acolo. Este de dorit să găsească din partea noastră dragoste, înţelegere, un sfat sau o mână de ajutor la nevoie. Într-o adunare mare, de asemenea, va trebui ca tinerii aflaţi acolo, pentru un anumit timp, să nu se retragă grăbiţi la sfârşitul întrunirilor credincioşilor, ci să aibă pe inimă stabilirea de relaţii cu tinerii locali şi cu eventuali prieteni de familie aflaţi în localitatea respectivă. Altfel, este foarte posibil ca ei să treacă neobservaţi în mulţime. Dar dacă s-a stabilit o relaţie şi tânărul respectiv a beneficiat de ea - aşa cum s-a întâmplat cu mulţi dintre noi - ce fericit va fi el să poată spune mai târziu: „mult bine am primit, de mari binecuvântări am avut parte în adunarea aceasta unde Domnul mi-a vorbit adesea, într-un mod decisiv, prin intermediul a diferiţi prietenii”
Învăţarea Legii
Sub domnia lui Iosafat, îi vedem pe leviţi îndeplinind o nouă funcţie. Astfel, în 2. Cronici 17:7-9 , nişte leviţi însoţesc alte persoane importante din anturajul împăratului şi „învaţă pe oameni în Iuda, având cu ei cartea legii Domnului”. Ei fac astfel turul cetăţilor lui Iuda şi contribuie la instruirea poporului. Era un timp de decădere morală şi religioasă: Ce mijloc mai eficient s-ar fi putut găsi pentru a întoarce inimile oamenilor spre Dumnezeu, decât prezentarea, explicarea, lămurirea Cuvântului Domnului? Acelaşi procedeu binecuvântat este folosit şi pe timpul lui Iosia, când a fost găsită cartea Legii (2. Cronici 34:30 şi 35:3), unde îi găsim pe leviţi „învăţând pe tot Israelul.” O slujbă binecuvântată pe care puţinii leviţi întorşi din robia babilonică au împlinit-o pe timpul lui Neemia când „leviţii lămureau poporului Legea...citeau tare şi clar din cartea Legii lui Dumnezeu şi-I dădeau sensul, ca să-i facă să înţeleagă citirea” (Neemia 8:7-8 ).
Cântarea
Mai găsim, pe timpul împăraţilor, o magnifică ocazie când cântăreţii şi-au făcut auzite glasurile. În 2. Cronici 20 , Iosafat este atacat de o mare mulţime şi împărăţia lui se află în mare pericol. Împăratul caută pe Domnul, convoacă poporul să se roage împreună cu el şi rosteşte aceste cuvinte memorabile: „O, Dumnezeul nostru... noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine” (versetul 12). Atunci un cântăreţ, unul dintre fiii lui Asaf, a fost folosit de Domnul pentru a transmite poporului promisiunea victoriei: „Nu veţi avea de luptat de data aceasta: aşezaţi-vă, staţi acolo şi veţi vedea mântuirea Domnului” (versetul 17). A doua zi, când Iosafat a ieşit cu oştile sale, „în învoire cu poporul a numit...” - Ce? Nişte căpetenii în fruntea oştirii? Nu, „nişte cântăreţi care, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, şi mergând înaintea oştirii, lăudau pe Domnul” (versetele 20,21). Ce lucru interesant! În faţa vrăjmaşilor lor şi confruntaţi cu un asemenea pericol, oamenii aceştia cântau! „În clipa când au început cântările şi laudele”, Domnul a întins nişte capcane contra vrăjmaşilor care au fost bătuţi şi s-au ucis între ei. Iosafat şi tot poporul lui nu au avut de făcut altceva decât să ia prada de război. A patra zi, s-au adunat să binecuvânteze şi să laude pe Domnul; întoşi la Ierusalim, ei au venit la Casa Lui cu sunet de alăute, de harfe şi de trâmbiţe pentru a-I aduce recunoştinţă şi mulţumiri.
Sub domnia lui Ezechia, găsim iarăşi pe leviţi intonând cântări de laudă, de data aceasta legate de jertfe. După restaurarea şi curăţirea Templului, Ezechia adună poporul pentru a aduce iarăşi jertfe în cinstea Domnului. El aşază pe leviţi în Casa Domnului cu instrumentele lui David şi porunceşte să se aducă arderile-de-tot pe altar. „Şi în clipa când a început arderea-de-tot, a început şi Cântarea Domnului... şi au sunat din trâmbiţe până s-a terminat arderea-de-tot” (2. Cronici 29:27-28 ). Pasaj remarcabil, de unde putem vedea că, fără ardere-de-tot, nu poate avea loc cântarea de laudă! Fără moartea lui Hristos pe cruce, unde Dumnezeu a fost glorificat pe deplin, lauda celor răscumpăraţi nu s-ar fi ridicat niciodată spre sfântul Locaş din ceruri.
Pe timpul lui Neemia, dedicarea zidurilor Ierusalimului a fost marcată de prezenţa leviţilor convocaţi acolo „ca să ţină sfinţirea cu laude şi cântări” (Neemia 12:27 ). Fiii cântăreţilor s-au adunat, fiind evocate timpurile de odinioară când „pe vremea lui David şi lui Asaf, erau căpetenii peste cântăreţi şi cântări de laudă şi de mulţumire în cinstea lui Dumnezeu.” Acest timp minunat se poate repeta, pentru că „tot Israelul, în zilele lui Zorobabel şi Neemia, a dat părţile cuvenite cântăreţilor şi uşierilor, zi de zi” (Neemia 12:47 ). Ei şi-au reluat astfel slujba de adorare şi de laudă în cinstea Domnului în ciuda epocii deosebit de critice pe care o traversau.
Trezirile religioase
În istoria împăraţilor lui Iuda, găsim numeroase treziri succesive, adică tot atâtea întoarceri ale poporului spre Cuvântul Domnului şi spre Casa Lui. Uşierii au avut adesea un rol foarte important în trezirile respective, dar timpul şi spaţiul nu ne permit să intrăm în detalii. Să amintim doar importanţa lor contribuţie la încoronarea lui Ioas (2. Cronici 23:4,7,8 ). Pe vremea lui Ioas (2. Cronici 24 ) şi a lui Iosia (2. Cronici 34 ), leviţii adunau argintul necesar restaurării Templului. Sub domnia lui Ezechia, ei s-au ocupat de curăţirea Templului (2. Cronici 29 ) şi au dat un ajutor însemnat preoţilor al căror număr s-a dovedit a fi insuficient (versetul 34). Ei au participat activ la sărbătorirea Paştelor de către regele acesta (2. Cronici 30:15,21-22 ). Împreună cu preoţii au rostit rugăciunea de binecuvântare (versetul 27). De asemenea, în 2. Cronici 35 , cu ocazia sărbătorii Paştelor sub domnia lui Iosia, leviţii s-au aflat fiecare la locul lui (versetele 3,6,15). Chiar şi pe timpul lui Ezechia, ei îşi reiau atribuţiile de intendenţi în administrarea zeciuielilor (2. Cronici 31:12-14 ) şi în distribuirea lor metodică faţă de cei ce erau îndreptăţiţi să beneficieze de ele (versetul 14 şi următoarele), inclusiv pruncii, soţiile, fiii şi fiicele acestora.
Întoarcerea din robie
Mai numeroşi decât preoţii pe vremea ultimilor împăraţi ai lui Iuda, leviţii s-au împuţinat considerabil, pe timpul lui Zorobabel şi apoi al lui Ezra. Astfel, în Ezra 2:40 nu mai erau decât 74 de leviţi faţă de câteva mii de preoţi, şi numai 120 de cântăreţi şi 39 de portari. La a doua cursă, Ezra a strâns poporul „la râul care curge spre Ahava” (Ezra 8:15 ), însă nu a fost găsit acolo „nici unul dintre fiii lui Levi.” A trebuit să se întreprindă nişte demersuri spre a convinge pe vreo patruzeci de bărbaţi să vină cu ei (versetele 18,19). Printre aceştia se găsea şi „un bărbat cuminte” al cărui nume nu este pomenit (poate din raţiuni de umilinţă); fără îndoială că acesta a fost de mare folos fraţilor săi, de vreme ce a fost adus „fiindcă mâna cea bună a Dumnezeului nostru era peste noi” (Ezra 8:18 ). Într-un timp de ruină, ce binecuvântare poate fi pentru mulţi oameni slujba unui singur bărbat priceput în lucrurile Domnului şi acţionând sub privirile Sale şi cu temere de Numele Lui!
În timpul lui Neemia, leviţii abia sunt menţionaţi la repararea zidurilor (Neemia 3:17 ), în timp ce alţii au dovedit multă râvnă în această lucrare atât de importantă.
În ciuda numărului lor atât de scăzut, leviţii întorşi din robia babilonică şi-au putut relua activităţile specifice funcţiei lor. Astfel, ei supravegheau lucrările Casei lui Dumnezeu (Ezra 3:8-9 ), iar la un moment dat au fost repuşi în slujbă (Ezra 6:18 ).
Ei s-au curăţit „cu toţii” pentru a ţine Paştele Domnului (versetul 20). O bună parte dintre ei – lista respectivă a fost inserată pe paginile Scripturii - au avut pe inimă să se stabilească la Ierusalim, după cum altădată părinţii lor tăbărau împrejurul Cortului întâlnirii (Neemia 11:15-19 ). După cum am văzut, ei au avut iarăşi posibilitatea de a lămuri poporului cuvintele Legii, iar cântăreţii şi-au exercitat darul pentru gloria Domnului.
Portarii au primit o misiune aparte în vederea împiedicării negustorilor de a pătrunde în Iersualim în ziua sabatului (Neemia 13:15-22 ). Neemia le-a poruncit să închidă porţile cetăţii înainte de sabat, de îndată ce le va ajunge umbra şi să nu le deschidă decât după sabat (versetul 19). Oare nu găsim aici o învăţătură foarte practică şi pentru noi înşine? Fără îndoială că mulţi credincioşi sunt duşi de gânduri, în special în timpul închinării, în adunările de duminica. Cineva se poate gândi la serviciul sau la activităţile sale zilnice, la problemele cu care s-a confruntat în timpul săptămânii care a trecut, la discuţiile pe care le-a purtat cu unii cunoscuţi sau prieteni etc. Dacă noi luăm, cu ajutorul Domnului, o hotărâre fermă ca, de sâmbăta seara şi până luni dimineaţa, să nu mai vorbim cu nimeni despre activitatea şi lucrurile noastre pământeşti şi să nu ne gândim la toate acestea, este sigur că aceasta va contribui la concentrarea noastră spre lucrurile Domnului, în special în timpul întrunirilor frăţeşti. Să ne gândim în mod deosebit la Persoana divină care este prezentă între cei răscumpăraţi, la Acela Căruia Îi vom adresa rugăciunile şi Cântările noastre.
Decăderea morală şi religioasă
Dar nu toată activitatea leviţilor, după revenirea din Babilon, s-a desfăşurat potrivit voii lui Dumnezeu. Mulţi dintre ei au păcătuit în privinţa separării de lucrurile necurate, păcătoase. Astfel, în Ezra 9:1 , leviţii s-au numărat printre cei ce nu s-au despărţit de popoarele ţării şi au luat dintre fiicele lor soţii pentru ei şi pentru fiii lor. Când, ca urmare a multor şi susţinute eforturi, Ezra a reuşit să convingă poporul să trimită înapoi pe femeile străine, s-a găsit şi un levit care să li se alăture celor ce se opuneau părerii cărturarului Ezra (Ezra 10:15 )! Ne sunt păstrate şi numele leviţilor care s-au compromise (versetele 23,24).
Numeroase liste ne-au fost păstrate în cărţile lui Ezra şi Neemia: lista iudeilor care au avut pe inimă să se reîntoarcă în ţara părinţilor lor; lista oamenilor care au venit să locuiască la Ierusalim, în ciuda tuturor neajunsurilor şi renunţărilor pe care o asemenea acţiune le-ar fi implicat; dar şi lista celor ce au necinstit pe Domnul prin alianţele idolatre încheiate cu popoarele ţării.
În Neemia 13:10-13 , vedem că leviţii, părăsindu-şi slujbele, „au fugit fiecare în ţinutul lui.” Răspunderea pentru faptul acesta incumba - şi leviţilor, fără îndoială - însă îndeosebi adunării lui Israel şi căpeteniilor sale care nu au vegheat ca zeciuielile să fie aduse cu regularitate pentru a răspunde nevoilor slujitorilor lui Dumnezeu. Ne mirăm uneori de ce sunt atât de puţini leviţi în zilele noastre. Desigur că adesea lipseşte devotamentul faţă de Domnul şi interesele lucrării Sale. Însă revine o mare răspundere şi acelora dintre copiii lui Dumnezeu care neglijează să dea slujitorilor Domnului ceea ce El Însuşi a prescris pentru subzistenţa lor. Domnul Isus a spus El Însuşi: „Vrednic este lucrătorul de plata lui.” După cum am mai remarcat, apostolul Pavel scrie Galatenilor: „Cine primeşte învăţătură în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă” (Galateni 6:6 ). În Maleahi 3 , când Domnul reproşează aceloraşi iudei că L-au „înşelat”, ei răspund fără ruşine: „Cu ce Te-am înşelat?” Şi răspunsul Domnul nu întârzie: „Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi”. Dar există şi un drum al binecuvântării: „Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa mea” (Maleahi 3:10 ).
În cartea lui Maleahi, leviţii sunt din ce în ce mai rar menţionaţi. Amintirea unui preot din vechime - s-ar părea că este vorba de Fineas - (Maleahi 2:4-8 ) este evocată numai pentru a se dovedi că leviţii s-au abătut de pe cale şi au devenit o pricină de poticnire pentru mulţi oameni în ce priveşte atitudinea ce se cere a fi adoptată cu privire la Legea Domnului. Totuşi, Dumnezeu binevoieşte să Se arate dispus a menţine, ca întotdeauna, o rămăşiţă: „El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului un dar de mâncare în dreptate” (Maleahi 3:3 ).
În Noul Testament, la prima venire a Domnului Isus, leviţii abia dacă mai sunt pomeniti. Un levit se cobora din Ierusalim spre Ierihon şi a trecut, fără să se oprească, pe lângă un rănit care zăcea într-un lac de sânge. Nişte leviţi au venit la Ioan Botezătorul ca să-l întrebe dacă nu cumva este el Hristosul (Ioan 1:19 ). Singurul punct luminos, în această ordine de idei, este că Barnaba, un levit (Faptele Apostolilor 4:36 ), întorcându-se la Domnul, a devenit o binecuvântare pentru mulţi oameni.
Concluzie
Chivotul şi Cortul întâlnirii au dispărut. Templul lui Solomon şi cel al lui Zorobabel au fost distruse. Slujbele leviţilor s-au stins. Toate acestea nu erau decât „umbra unor bunuri viitoare, şi nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor.” Acum noi avem realitatea, o realitate spirituală. Hristos, Dumnezeu arătat în trup, a venit pe pământ. Înviind din morţi şi înălţându-Se în gloria cerească, El ne-a trimis pe Duhul Sfânt care a botezat pe toţi credincioşii pentru a fi un singur trup şi a format Biserica pe care, cu toate sforţările Vrăjmaşului, nici porţile Locuinţei morţilor nu o vor putea birui. Din gloria cerească, El a încredinţat alor Săi diferite daruri pentru a se îndeplini, aici pe pământ în mijlocul poporului Său, slujbe al căror tip a fost însăşi slujba leviţilor. Trebuie să mai spunem o dată că „fiecăruia dintre noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos” Datoria fiecăruia dintre noi este să răspundem cum se cuvine misiunii încredinţate, să înveselim inima Stăpânului nostru mai mult ca leviţii de altădată şi să ne străduim a fi, nu o piedică, ci o binecuvântare pentru toţi preaiubiţii Lui de pe acest pământ.
„Tu, Cel vrednic de-osanale,
Ai ales a jertfei cale
Şi, prin dragostea Ta vie,
Robi ne ai pe veşnicie...
Deci cu-al râvnei brâu ne leagă
Să-Ţi slujim cu viaţa-ntreagă,
Să-Ţi jerƒim, cu-a slavei gloată,
Bunuri, timp, fiinţa toată!...”
şi în ziua aceea mult dorită să ne poţi spune la fiecare: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria Stăpânului tău!”
sursa: https://comori.org/