text Invataturi biblice

"Învăţarea practică înseamnă exersare practică"

Categorie: Invataturi biblice

 

„Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11.29)

Prin harul lui Dumnezeu, binecunoscutul verset de mai sus a strălucit recent în inima mea cu o semnificaţie proaspătă privind învăţarea blândeţii şi a smereniei, şi anume că smerenia şi blândeţea nu se primesc în dar în urma credinţei, precum viaţa veşnică, ci acestea trebuiesc învăţate, da, de la Domnul Isus, şi de asemenea, de la cei ce calcă pe urmele Domnului Isus.

Mai mult şi mai concret, învăţarea fără exersare nu este posibilă, la fel ca orice altă învăţare din viaţa de pe acest pământ. Citim în Scripturi, privim la smerenia şi blândeţea Domnului Isus din timpul vieţii Lui pământeşti, şi… avem modelul de urmat, suntem pregătiţi teoretic. Dar trebuie ca teoria să fie pusă în practică în mod repetat, exersat asiduu pentru a deveni obişnuinţă, precum mersul pe bicicletă sau condusul autoturismului, dacă vreţi. Înainte să deschid gura în vreo situaţie (pregătită mai dinainte tot de Domnul , bineînţeles), să fac efortul să-mi amintesc ce ar fi spus Mântuitorul în acea situaţie, şi să fac efortul să-L imit, de bunăvoie, atît în smerenie cât şi în blândeţe.

Dar oare dărnicia, de exemplu, se poate învăţa altfel decât prin exersare? Dintr-odată să devenim mai darnici, cu bucurie, sau prin paşi mărunţi şi mulţi? Sau primirea de oaspeţi?

Domnul Isus să ne dea har pentru ca inimile noastre să dorească să ia aminte la El şi să-L urmăm practic exersând ceea ce vedem la El. Ştim că timpul exersării este limitat, ca dealtfel şi timpul practicării umblării în asemănarea umblării Lui. De aceea, să-i aducem chiar astăzi la picioare cerinţe potrivit cu voia Lui, pentru a primi „după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea”.

 

sursa: https://catalin67.wordpress.com/

Cele mai recente resurse scrise - Pentru adulti

Ce ar trebui să facă un creştin atunci cand este trist decepţionat de oameni, de viaţă şi ar dori să plece la Domnul, e păcat să vrei să mori?
Categorie: Invataturi biblice  Cazuri de depresie întâlnim câteva în Biblie, de exemplu când Ieremia şi-a blestemat ziua naşterii. Ierimia 20:14: „Blestemată să fie ziua când m-am născu... Citeste mai mult >>
De ce Dumnezeu permite răul?
Categorie: Invataturi biblice  1 Ioan 4:16 „Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnez... Citeste mai mult >>
Ce se va întampla cu Biserica, cu cei care şi-au predat viaţa în mâna Domnului Isus, când va domni antichrist?
Categorie: Invataturi biblice  Când vorbim de anticrist, de care toţi creştinii evlavioşi se tem ca de o mare putere a răului care va veni şi va face mare stricăciune, trebuie să&n... Citeste mai mult >>
Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă:1. Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?Da ! am înțeles, și am citit... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice  Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta,... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta, nici... Citeste mai mult >>
Daca Dumnezeu este Dragoste (1 Ioan 4:8) și El există dintotdeauna, si dacă a fost singur înainte de a-L creea pe Isus cum putea să fie dragoste? Se iubea pe sine însuși? Iubirea de sine este narcisism și e un păcat?
Categorie: Invataturi biblice  Creația lui Dumnezeu este dovada dragostei Sale. Domnul Isus este oglindirea dragostei Sale, de aceea El a spus că cine L-a văzut pe El, a văzut pe Tătal... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!”
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă: Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!” Ei îşi băteau... Citeste mai mult >>
Mă iubeşte Dumnezeu dacă l-am părăsit?
Categorie: Invataturi biblice  Mai întâi de toate trebuie să înţelegem în ce măsură am avut noi legătură cu Dumnezeu şi în ce măsură l-am părăsit, adică la ce ne referim noi când spunem că l... Citeste mai mult >>
„De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta”? – de ce permite Domnul experiențe.
Categorie: Invataturi biblice  Expresia, „DE LA MINE S-A ÎNTÂMPLAT LUCRUL ACESTA”  sunt cuvintele DOMNULUI către împăratul Roboam, şi ele exprimă un unghi din care pot fi privite relaţi... Citeste mai mult >>