Întinare. L. M. Grant

Categorie: Invataturi biblice
 

Întrebare:

Putem fi întinaţi prin legăturile noastre?

Răspuns:

Când Acan, la cucerirea Ierihonului, în ciuda indicaţiei clare a lui Iosua, a luat ceva pentru sine din lucrurile date spre nimicire, Dumnezeu i-a spus conducătorului poporului: „Israel a păcătuit“ (Iosua 7:11 ). Această expresie nu este echivalentă cu: „Există păcat în Israel“, aşa cum din nefericire se afirmă câteodată. Dumnezeu a declarat: „Israel a păcătuit“. El a făcut poporul răspunzător. Într-adevăr, Israel a suferit o înfrângere la Ai. Dumnezeu nu a spus nici: „Israel este întinat“. Era vorba de problema responsabilităţii şi nu pur şi simplu despre întinare. Deşi Israel nu ştia nimic despre acest păcat, Dumnezeu i-ar fi spus poporului dacă l-ar fi întrebat înainte de bătălia de la Ai.

Marele adevăr al acestui verset este: Dumnezeu aşteaptă de la credincioşi să simtă păcatul celor cu care au părtăşie ca fiind al lor propriu şi să condamne păcatul împreună în judecată de sine. Acest punct este însă ignorat de marea majoritate, încât sunt numai câţiva care recunosc aceasta personal, ca de exemplu Ezra (capitolul 9), Neemia (capitolul 9) şi Daniel (capitolul 9). Când s-a rugat, Daniel nu a spus că există păcat în Israel, ci: „Noi am păcătuit“. Deşi el însuşi nu era întinat prin păcat, simţea păcatul Israelului ca fiind al său şi l-a recunoscut ca atare.

Dar deasupra lui Ezra, Neemia şi Daniel se află exemplul minunat al Domnului Isus. El a fost absolut fără păcat, dar totuşi a recunoscut păcatele lui Israel ca fiind ale Sale (Psalmul 69:5 ). Dar nu numai atât! El le-a purtat la cruce ca şi cum ar fi fost ale Lui. Ce har minunat!

În mod asemănător trebuie să vadă astăzi credincioşii starea tristă şi decăderea Adunării, ca mărturie răspunzătoare a lui Dumnezeu în lume. Ar trebui să simţim aceasta ca propriul nostru păcat şi să îl recunoaştem înaintea lui Dumnezeu, pentru că aparţinem mărturiei creştine, chiar dacă nu putem avea părtăşie cu toţi credincioşii. Pe de altă parte ar trebui să ne simţim responsabilitatea pentru starea celor cu care ne găsim în părtăşie practică, fie că suntem mulţi, fie că suntem puţini. Să condamnăm în judecată de sine în faţa lui Dumnezeu orice păcat care ar putea să apară printre noi. La fel ca credincioşii din Corint suntem şi noi răspunzători să judecăm cazurile grave, ca de exemplu răul moral şi doctrinar, care ar putea să apară în mijlocul nostru.

În Noul Testament se ridică rareori întrebarea cu privire la întinarea prin legături. Totuşi este subliniată problema responsabilităţii cu privire la legăturile noastre. Astfel, în 1. Corinteni 5 nu se spune că adunarea din Corint a fost întinată prin păcatul unui om. Dar corintenii au fost traşi la răspundere şi li s-a cerut să măture aluatul cel vechi. Nu era vorba de faptul dacă fiecare în parte savura părtăşia netulburată cu Domnul în acea adunare. Cu siguranţă, au existat din aceştia, totuşi ei erau răspunzători să acţioneze cu adunarea şi să dea afară pe cel care greşise.

Câteodată se afirmă că legăturile exterioare pe care le are cineva nu joacă nici un rol, pentru că se poate întina numai din interior prin propria sa inimă. Dar acesta este un argument slab. Să lăsăm deoparte problema întinării, pentru că Dumnezeu ştie dacă cineva este întinat sau nu în interior. Dar Scriptura subliniază în mod deosebit responsabilitatea cu privire la legăturile noastre.

„Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredinicoşi. Căci ce legătură este între dreptate şi fărădelege? Sau ce părtăşie are lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate să fie între Hristos şi Belial? Sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Ce înţelegere are templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului Celui viu, după cum a zis Dumnezeu: «Voi locui şi voi umbla în mijlocul lor, Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.» De aceea: «Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice», zice Domnul Cel Atotputernic“ (2. Corinteni 6:14-17 ).

Noi nu trebuie să ne despărţim numai de necredincioşi, ci şi de principii stricate şi rele, care sunt menţinute în multe grupuri creştine. Fiecare credincios este răspunzător de a părăsi astfel de grupuri. Dacă doreşte să menţină legătura, este neascultător faţă de Cuvânt. Cum poate fi primit astfel cineva la părtăşia de la Masa Domnului? Să nu uităm că alţii ne judecă pe baza legăturilor noastre exterioare, la fel cum oamenii judecau odinioară pe cei care mâncau carnea jertfită idolilor. Ei îi considerau pe aceştia ca unii care se aflau în legătură cu idolii (1. Corinteni 8:9, 10 ).

De aceea, deşi nu ştim în ce măsură este întinat fiecare în parte sau cât de mult savurează părtăşia cu Domnul (Dumnezeu ştie), suntem răspunzători să verificăm legăturile cuiva înainte de a-l primi la părtăşia de la Masa Domnului.

sursa: https://comori.org/