"În așteptarea Paștelui Ziua 6"

Categorie: Invataturi biblice

Atât de iubit

Iată că am ajuns în sfârșit și la Evanghelia după Ioan. Autorul acestei evanghelii, scriind despre viața și lucrarea Domnului Isus se numește pe sine de cinci ori ca ”ucenicul pe care l-a iubit Isus”, folosind această formulare pentru prima dată în capitolul 13. Este interesant să observăm cum începe apostolul Ioan relatarea despre cina cea de taină. El aduce o perspectivă generală, apoi descrie amănunțit un moment care nu este pomenit nici într-o altă evanghelie.

Să ne amintim unde ne aflăm. Suntem la cina cea de taină, alături de Isus și ucenicii Săi. Chiar în timp ce cinau, diavolul deja pusese în inima lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, gândul să-L trădeze. Trei ani au fost împreună, au împărțit călătorii și ospețe, pescuit de pește și de oameni, vindecări, propovăduiri, nopți sub stele și discuții de suflet. Trei ani fac aproape o mie de zile în care oamenii pot deveni prieteni adevărați. Iuda chiar căpătase un rol deosebit de a fi responsabil pe bani. Nimeni din ceilalți ucenici nu a fost împotrivă, căci Iuda nu dăduse nici un prilej ca să nu se poată avea încredere în el. Dar nimeni din ucenici nu bănuia că Iuda avea îndoieli. Fie că l-au influențat iudeii pe care nici un semn și nici o minune nu-i putea convinge că Isus era Mesia. Fie că erau momentele legate de bani. Să irosești un litru întreg de nard curat pe picioarele unui om, chiar Învățător, era prea de tot. Câte se puteau face cu acei bani. Câte ar fi putut face Iuda cu banii aceea. De fapt, gândul că el știe mai bine ce să facă cu banii nu-i venise prima dată, și el deja lua pe neobservate cât îi trebuia cumpărând ceea ce socotea el de cuviință. Pentru sine. La momentul cinei Iuda era deja înstrăinat, prietenia cu Isus și ucenicii pierzându-și valoarea pe care o avea la început. Mânca și bea cu ei, dar gândul îi era la prețul pe care-l putea primi de la cei care erau gata să plătească.

Pe neașteptate pentru toți, Învățătorul S-a ridicat de la masă. Și-a scos hainele de sărbătoare, le-a pus deoparte, a luat un ștergar obișnuit și s-a încins cu el. Apoi, culmea, a luat apă într-un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor. Unul după altul, chiar și picioarele lui Iuda. După ce le spăla picioarele, le ștergea cu drag cu ștergarul de la brâu.

Trebuie să înțelegem că în școlile rabinice Învățătorul era destoinic de a primi o onoare mai mare chiar decât față de propriul tată. Astfel, ucenicii din școala unui Rabuni, aveau obligația să-i ofere anumite servicii personale ca, de exemplu, să-i ducă sau să-i dezlege sandalele, să-i facă cale, să conducă măgarul pe care călătorea învățătorul lor. Rabi Iosua ben Levi, care a activat în secolul 3 după Cristos, spunea că ucenicii săi îi datorau aceleași servicii pe care un rob le datora stăpânului său, cu unica excepție, că nu va trebui să-i dezlege sandalele.

Petru a reacționat imediat: ”Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?!

Isus i-a răspuns cu răbdare: ”Tu nu înțelegi acum ce-ți fac Eu, dar vei înțelege.” ”În veci nu-mi vei spăla picioarele!”, emoțiile lui Petru nu se puteau domoli. ”Așază-te, Petru, dacă nu te spăl, nu vei avea parte cu Mine.” Vocea hotărâtă a Domnului său l-a convins: ”Doamne, nu doar picioarele, ci și mâinile, și capul.” Isus îi spăla picioarele și îi explica că atunci când ai făcut baie trupul este curat în întregime, trebuie doar înlăturată murdăria de pe picioare. ”Voi sunteți curați, dar nu toți.” El, spre deosebire de ucenici, știa pe nume pe cel care urma să-L trădeze.

După ce a terminat de spălat picioarele tuturor, Isus Și-a pus haina și S-a așezat din nou să mănânce, la locul Său de frunte, de Învățător. Le-a pus o întrebare: -”Înțelegeți voi ce v-am făcut?”.

Să deschidem un pic și evanghelia după Luca, ca să completăm tabloul. Din capitolul 22 aflăm că după ce Domnul Isus le-a spus că unul dintre ei Îl va vinde, ei începură să se întrebe între ei cine urmează să facă acel lucru. Oare sunt chiar eu? Tu ești trădătorul? Poate El? Cearta s-a întețit și au ajuns să se clarifice cine dintre ei trebuie considerat cel mai mare. Cine să spună ultimul cuvânt, cine să ia deciziile, cui toți trebuie să se supună, și așa mai departe. Cel mai mare înseamnă cel mai important, cel mai special, cel mai cel mai. Isus era acolo și i-a auzit foarte bine:

”Împărații neamurilor, cei care erau considerați de marea majoritate mari, măreți, importanți și puternici, ce fac cu oamenii? Se numesc pe sine Binefăcători, chiar dacă se poartă ca niște stăpâni. (O ironie, pentru că ”binefăcătorii” din regatele eleniste și din Roma de pe timpurile lui Isus, erau, în esență, niște tirani. ) Deci, uitați-vă cu atenție la ei și faceți absolut invers. Cel mai mic să fie ca cel mai mare și cel mai mare să fie ca cel care slujește. Faceți cum v-am făcut Eu. Haideți să ne clarificăm: cine este mai mare? Cel care stă la masă? Sau cel care slujește la masă? Cel care stă la masă. Între noi toți, cine este cel care stă la masă? Eu, Isus. Dar cum Mă port, cum sunt Eu printre voi? Ca cel care slujește.” (Luca 22)

”Voi Mă numiți Învățătorul și Domnul, și corect ziceți, pentru că Eu asta sunt. Așadar, dacă Eu, și acum repet titlul încă o dată - Domnul și Învățătorul vostru – v-am spălat picioarele, ce ar trebui să faceți voi?”

”Eu v-am dat un exemplu, ca și voi să faceți așa cum v-am făcut Eu vouă. Să vă iubiți, slujindu-vă unii pe alții. Acum că știți aceste lucruri, să le faceți, și să vedeți ce binecuvântați veți fi.” (Ioan 13)

Și Ioan și Luca sunt într-un gând și înregistrează o lecție extrem de prețioasă pentru fiecare ucenic al lui Isus – iubirea. Isus i-a iubit pe ai Săi până la capăt. El nu a venit pe pământ ca să I se slujească, deși o merita pe deplin, ci pentru a sluji. Nu este dragoste mai mare decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi. Asta a făcut Isus. Atât de mult ne-a iubit.

Ioan se numește pe sine ”ucenicul pe care-l iubea Isus”. Din acea seară când Isus i-a spălat picioarele Ioan s-a identificat cu acest nume și l-a purtat prin toată viața.

La încheiere, să citim și Luca 22:28-30, cu un pic de parafrazare:

”Acum voi...Voi sunteți foarte speciali. Și știți prin ce sunteți speciali? Voi sunteți cei care ați rămas cu Mine în încercările Mele." Și fiți atenți, acum urmează cea mai interesantă parte. Pentru alegerea voastră, ”și Eu vă ofer o Împărăție așa cum și Tatăl Meu Mi-a oferit-o Mie, ca să mâncați și să beți la masa Mea, în Împărăția Mea, și să stați pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel.”

Aplicare.