"În așteptarea Paștelui - Ziua 12"

Categorie: Invataturi biblice

Un strigăt

După ce a fost anunțată sentința față de Isus, El a fost dat pe mâna soldaților lui Pilat. Aceștia nu erau oameni obișnuiți. Imperiul roman avea ambiții mari, cucerise aproape toată lumea din acele timpuri. Pentru a obține și a deține puterea absolută nu se opreau în fața niciunui obstacol. Erau cruzi, nemiloși, masacrau și puneau foc oricărui oraș care nu li se supunea. Înăbușeau prin forță armată orice rezistență. Acum Isus fusese dat pe mâna lor să-I facă ce le va place. L-au dus în pretoriu și au adunat în jurul Lui toată cohorta. Apoi a urmat un spectacol întreg. Acest om se crede împărat? Hai să-i arătăm ce înseamnă să te pretinzi împărat la romani.

L-au dezbrăcat și au pus pe El o mantie cărămizie. Au împletit o coroană de spini și I-au pus-o pe cap. I-au pus o trestie în mâna dreaptă în loc de sceptru și apoi au îngenuncheat înaintea Lui. Nimic prea violent, deocamdată. S-a început de la batjocură: ”Plecăciune, Împăratul iudeilor!” Intonațiile nu prevesteau nimic bun. Au început să-L scuipe cu dispreț. I-au luat trestia și au început să-L lovească cu ea nemilos peste cap, din nou și din nou, neputându-se opri. Ura răbufnea din ei. Ar mai fi continuat, poate, până L-ar fi omorât, dar aveau ordin să-L răstignească și ei se supuneau ordinelor fără cârtire. S-au stăpânit, L-au dezbrăcat de mantie și L-au îmbrăcat cu hainele Lui, să-Și știe locul. Și L-au dus să-L răstignească.

Isus abia de mergea. Și-a dus un timp crucea, dar era clar că nu o va putea duce până la locul desemnat răstignirii. Atunci au apucat brutal un om care venea de la câmp și nu bănuia nimic, pe Simon din Cirena, și l-au obligat să ducă crucea lui Isus. Așa au mers până la Golgota, însoțiți de o mare mulțime, printre care și niște femei care se băteau în piept și-L jeleau. Unicele care îndrăzneau să-L jelească. Dar Isus S-a întors la ele și le-a zis să nu-L jelească, căci era mai rău de ele și de copiii lor decât de El. Cine era să-L creadă? El era condamnatul la răstignire.

Iată-ne ajunși la Golgota. Îmi vine greu să stau aici, în locul în care Domnul meu a suferit cel mai mult. Dar nu îmi voi întoarce fața. Trei bârne sunt întinse pe pământ, se pregătesc cuiele groase. Condamnații sunt dezbrăcați absolut de toate hainele lor. Un ostaș întinde lui Isus vin amestecat cu fiere, ca să-i alevieze măcar puțin din suferința ce-i sta în față. Poate că i s-a făcut milă. Isus îl gustă, dar refuză să-l bea. Începe execuția. O durere ascuțită străpunge trupul lui Isus.

”Hai, salvează-Te, dacă poți, dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe cruce!” Dintr-o parte unul din cei crucificați urla insulte la adresa lui Isus, din cealaltă se auzeau vocile preoților, a cărturarilor, a bătrânilor. Câțiva ostași au tras la sorți pentru haina Sa. I s-a bătut de-asupra capului o tăbliță cu inscripția ”Isus, Împăratul iudeilor”. La un moment dat, mama lui Isus cu încă două femei și cu Ioan au reușit să se apropie de cruce. Când i-a văzut, Isus a încredințat-o pe mama în grija lui Ioan. Încă era în stare să vorbească. Timpul trecea, unii s-au dus acasă. S-a făcut liniște, nu mai aveau nimic de făcut decât să aștepte sfârșitul celor ce se chinuiau pe cruce.

De la ora șase până la ora nouă s-a făcut întuneric beznă. Trei ore în chin și singurătate, abia respirând, cu povara păcatului întregii lumi pironită în trupul Său, Isus atârna pe cruce. La ora nouă a strigat cu glas tare: ”Eloi, Eloi, lema sabactani?”, care tradus înseamnă ”Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” Fiul S-a simțit absolut singur.

Există un imn vestit, scris în limba engleză, care se numește ”How Deep the Father’s Love for Us” (Ce adâncă este dragostea lui Dumnezeu pentru noi). Textul imnului este centrat pe dragostea lui Dumnezeu pentru fiecare păcătos, atât de mare, încât să ni-L dea pe Singurul Său Fiu. Cântarea este excepțională și este interpretată în bisericile creștine deja de secole. Dar există un vers care m-a pus serios pe gânduri - ”Tatăl Și-a întors fața.” În lumea creștină mulți citează acest vers, afirmând că Dumnezeu L-a respins pe Isus, L-a lepădat din cauza păcatului care era peste El. Tatăl era atât de sfânt încât nu L-a putut accepta pe Isus care purta păcatul. Și Isus, pentru prima dată, a simțit respingerea Tatălui Său. Dar oare asta s-a întâmplat atunci când Domnul Isus a strigat ”Eloi, Eloi, lema, sabactani?”

Haideți să deschidem Psalmul 22. Deși a fost scris de David și în mare parte descria situația sa, este, totuși, un psalm mesianic.

”Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit? Ești atât de departe de izbăvirea mea și de cuvintele strigătului meu! Dumnezeul meu, strig ziua, dar nu-mi răspunzi, strig noaptea, dar nu găsesc odihnă.”

Acest psalm ne dă o cheie importantă. În primul rând, contextul este clar. Autorul psalmului are nevoie de ajutor și ajutorul nicidecum nu vine. Cel ce suferă Îl întreabă pe Dumnezeu de ce nu-l eliberează de opresorii săi. Isus, în ultimele clipe pe cruce citează acest psalm, îl strigă, îi trăiește. Cu ceva timp înainte de a striga aceasta, tot de pe cruce, Isus Se adresează Tatălui cu rugămintea ca să-I ierte pe agresorii Săi, căci nu știu ce fac. Primise Tatăl acea rugăciune? Cred că da. Atunci ce L-ar fi făcut ca în clipele următoare să-L respingă cu desăvârșire?

”Acesta este Fiul Meu preaiubit, în Care Îmi găsesc toată plăcerea Mea.” Părerea mea este că Tatăl nu a fost nicicând mai mulțumit de Isus ca atunci când a trăit crucea. Isus a trăit durerea de a purta pedeapsa pentru păcatele pe care nu El le-a făcut, ca un Miel absolut nevinovat adus ca jertfă pentru nelegiuirea altcuiva. Isus a simțit ce înseamnă să devină păcat pentru noi ca noi să devenim neprihănirea lui Dumnezeu în El. Dar nu cred că strigătul Său ”Dumnezeule, Dumnezeule, pentru ce M-ai părăsit?” a însemnat abandonare din partea Tatălui. Cred că Dumnezeu Tatăl a stat acolo, a privit până la urmă la suferința Fiului și nu a intervenit pentru că era unica posibilitate de a ne salva pe noi. În plus, nu am găsit, cel puțin deocamdată nici un verset în Scriptură care să scrie ”Tatăl Și-a întors fața de la Fiul.” (Dar admit că subiectul nu este unul ușor și s-ar putea să mai apară întrebări). A încetat Isus vreodată să fie Dumnezeu? Chiar și atunci când a luat asupra Sa toate păcatele lumii. Și ultimul argument – cum S-ar fi putut ruga mai târziu: ”Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” Și a murit absolut sigur de acceptarea Tatălui Său.

De ce am abordat anume acest aspect? Astăzi este Vinerea pe care mulți o numesc Neagră în care Isus a suferit cumplit. Privesc în jur, în lume, și văd multă suferință. De ce Dumnezeu permite durerea? De ce suferă copii de boli incurabile, de abuz, de foame? De ce există sărăcie? De ce atâta nedreptate? De ce toți sunt neputincioși și nu pot opri bombardamentele? De ce? De ce?

Întrebarea e veche cât lumea. Mai sunt și altele: Până când? De ce taci, Doamne? Unde ești, Doamne? De ce nu mă asculți, de ce Îți întorci urechea de la Mine? Cartea Psalmilor e plină de ele și nu în zadar. Dumnezeu ne-a dăruit-o ca să ne ajute în suferința noastră. Să ne putem vărsa sufletul înaintea Lui, să-I putem spune frământările, îndoielile, supărarea, furia. Orice. Suntem oameni. Isus știa bine Scriptura, pe de rost, de fapt; inclusiv și Psalmii. Când I-a fost cel mai greu, S-a rugat cu Psalmul Său, Psalm ce prorocea despre Mesia. Dumnezeu, de fapt, a acceptat rugăciunea Sa, la fel cum a acceptat alte sute de rugăciuni scrise în Psalmi: ”Răspunde-mi când strig!” ”Arată-Ți bunăvoința față de mine!” ”Ia aminte la suspinele mele!” ”Tu m-ai ascultat!” Tu mi-ai trimis ajutorul!” ”Tu m-ai izbăvit!” Dumnezeu, așa cum a fost promis, I-a trimis izbăvirea Sa miraculoasă și lui Isus, nu îndată, dar definitiv - înviindu-L din morți. Aceasta este o încurajare enormă pentru noi. Chiar și atunci când trecem prin depresie sau deznădejde, când nu-L auzim pe Dumnezeu, nu-L simțim aproape și avem impresia că ne-a lepădat, chiar prin valea umbrei morții, Dumnezeu este alături. Pentru că, prin Domnul Isus, și noi suntem preaiubiții Săi.

Aplicație: