text Invataturi biblice

Ilustraţii cu privire la slujba levitică. Michael Hardt

Categorie: Invataturi biblice
 

Una din cele mai remarcabile ilustraţii ale slujbei creştine astăzi este, fără îndoială, slujba Leviţilor şi, în special, în timpul călătoriei lui Israel prin deşert. Ne sunt prezentate atât de multe detalii interesante încât spaţiul alocat aici nu ne permite să menţionăm decât pe scurt câteva aspecte ale slujbei levitice şi să punctăm câteva implicaţii pentru slujba creştină astăzi.

Un început greşit

Prima acţiune a lui Levi, unul din cei 12 fii ai lui Iacov, relatată în Scriptură este un act de cruzime, motivat de o mânie excesivă şi efectuat într-o manieră înşelătoare (vezi textul din Geneza 34 ): „Simeon şi Levi...şi-au luat fiecare sabia şi...au ucis toată partea bărbătească” (v. 25). Iacov a trebuit să le spună: „Voi m-aţi tulburat” (v. 30). Acesta va fi motivul pentru care, mai târziu, binecuvântarea seminţiei lui Levi va fi schimbată în blestem: „Blestemată fie mânia lor, pentru că a fost cumplită şi furia lor, pentru că a fost nemiloasă!...Îi voi împrăştia...” (Geneza 49:7 )

De asemenea, şi creştinii au avut un început greşit. Cuvintele lui David li se aplică foarte bine şi lor: „Iată, am fost născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea” (Psalm 51:5). Ei sunt descendenţii păcătoşi în urma căderii lui Adam (Romani 5 ) - ce material pentru a fi folosit în slujba lui Dumnezeu! Având în vedere originile noastre, cine ar putea gândi că Dumnezeu ar vrea, sau chiar şi-ar dori, să ne folosească pe fiecare dintre noi? Dar, după cum vom vedea mai jos, leviţii erau oameni care fuseseră restabiliţi, iar aceasta este ceea ce face diferenţa!

Nu sunt număraţi cu restul poporului

Conform cu Numeri 1 , leviţii nu erau număraţi cu restul poporului. Dumnezeu i-a pus deoparte din motive pe care le vom enumera mai jos.

Un loc central

Leviţii trebuiau să se aşeze în mijlocul taberei poporului, în imediata apropiere a cortului (Numeri 2:17 ). Nu indică aceasta că leviţii aveau un simţ special şi permanent al prezenţei lui Dumnezeu? Şi slujba lor pentru Dumnezeu era o prioritate faţă de alte consideraţii; dacă slujba lor era legată de cort, atunci ei trebuiau să locuiască în apropierea lui.

Prezentaţi lui Aaron - şi daţi lui

Dumnezeu i-a poruncit lui Moise: „Apropie seminţia lui Levi şi pune-i să stea înaintea preotului Aaron şi să-i slujească” (Numeri 3:6 ). Acest mic detaliu revelează mare parte a caracterului slujbei levitice - la fel de mult ca slujba creştină. Leviţii trebuiau să fie prezentaţi lui Aaron, o imagine a lui Hristos. Ei trebuiau să-i slujească. Slujba creştină este făcută pentru Hristos. Simplitatea acestui punct nu ar trebui să umbrească importanţa sa: cu cât un/o creştin/ă este mai conştient/ă că sluba sa este făcută pentru Hristos, cu atât mai mult această slujbă va fi făcută în atitudinea potrivită, într-o manieră care este aprobată de Hristos.

Puţin mai jos (în versetul 9) se zice: „Şi să dai pe leviţi lui Aaron şi fiilor lui; ei sunt dăruiţi lui...”. Tot la fel este şi cu slujitorul creştin: dăruit în totalitate lui Hristos.

Paza cortului şi a adunării

Leviţii erau obligaţi „să-i slujească lui Aaron” - acesta a fost primul considerent - şi să ţină „cele de păzit ale întregii adunări, înaintea cortului întâlnirii, ca să facă slujba cortului” (Numeri 3:7 ). Slujba creştină este pentru Hristos, dar este făcută pentru beneficiul poporului lui Dumnezeu şi pentru numele mărturiei lui Dumnezeu.

...în locul oricărui întâi-născut...

Versetul 12 din Numeri 3 descoperă secretul ce învăluie locul special al leviţilor: ei au fost aleşi de Dumnezeu „înaintea oricărui întâi-născut”. În Egipt, Dumnezeu a cruţat pe cei întâi-născuţi ai israeliţilor în baza sângelui mielului pascal. Acesta a fost preţul prin care întâii-născuţi au fost salvaţi. Ca urmare, ei aparţineau lui Dumnezeu. Acum, acesta este locul pe care Dumnezeu l-a dăruit leviţilor: El i-a ales în locul tuturor celor întâi-născuţi. Un levit trebuia să se vadă pe el însuşi ca un răscumparat de Dumnezeu şi, prin urmare, ca o posesiune a lui Dumnezeu.

Pentru că aţi fost răscumpăraţi cu un preţ” le spune Pavel corintenilor (1. Corinteni 6:20 ). Prezentând evanghelia deplină către romani (Romani 1 - 11 ), el îi îndeamnă să-şi aducă trupurile lor ca o jertfă vie lui Hristos. Aceasta ar constitui o slujbă creştină „înţeleaptă” (sau „inteligentă”) - Romani 12:1,2 . O conştiinţă a harului mântuitor al lui Dumnezeu va conduce la consacrare în slujbă.

Trei familii

Levi a avut trei fii: Gherşon, Chehat şi Merari (Numeri 3:17 ). Familiile respective şi urmaşii lor au format trei grupuri diferite, fiecare cu slujbe diferite. Gherşoniţii aveau grijă de cortul întâlnirii - cortul şi învelitorile (v. 25). Chehatiţilor le erau încredinţate instrumentele sfântului locaş (v. 32), iar Merariţii aveau în grijă scândurile cortului, drugii, stâlpii şi postamentele cortului (v. 37).

Aşadar nu toţi leviţii aveau aceeaşi sferă de activitate - şi niciunul dintre ei nu putea să-şi aleagă slujba. Dacă erai un Merarit nu aveai voie să ai grijă de vasele sfântului locaş ce erau încredinţate Chehatiţilor. Tot la fel este şi cu slujba creştină: Dumnezeu dă diferite tipuri de slujbă pentru creştini diferiţi.

Supravegherea preoţească

Toate cele de mai sus se petreceau sub supravegherea preoţească a lui Eleazar, fiul lui Aaron (v. 32) - tot la fel cum slujba creştină este sub conducerea lui Hristos.

Ce o face interesantă?

Ca atare, unele slujbe puteau fi mai interesante sau păreau mai importante decât altele. Spre exemplu, având grijă de drugi sau postamente putea sa nu pară o slujbă chiar de dorit. Dar ceea ce conta nu era că acestea erau doar drugi sau postamente, ci că ele erau drugii şi postamentele cortului întâlnirii. Această slujbă era legată de mărturia lui Dumnezeu.

O mare parte din slujba creştină este profund interesantă în sine, de exemplu studiind şi învăţând Cuvântul lui Dumnezeu. Alte slujbe pot părea mai puţin atractive, ca de exemplu ospitalitatea, treburile administrative, socoteli, etc. Ceea ce dă importanţă şi demnitate acestor slujbe este faptul că ele sunt în legătură cu mărturia lui Dumnezeu.

Număraţi de la o lună în sus

Când vine vorba de numărătoarea poporului, nivelul normal era de 20 ani (Numeri 1:3 ). În cazul leviţilor era o excepţie. Fiecare era numărat, aproape de la naştere (de la o lună în sus - Numeri 3:15 ). Nu este acesta un detaliu care indică faptul că Dumnezeu ia aminte la fiecare persoană pe care doreşte să o folosească în serviciul Său, chiar şi de la o vârstă fragedă? Pavel ne spune că Dumnezeu „l-a pus deoparte” şi nu numai din momentul convertirii sale, ci „din pântecele mamei sale” (compară cu Ieremia 1:5 ).

Leviţii care lipseau

Apoi a venit ziua când leviţii au fost număraţi (amintiţi-vă, ei ocupau locul întâilor-născuţi). După cum s-a stabilit, erau 22000 leviţi, dar erau 22273 de întâi-născuţi (Numeri 3:39-42 ).Cu alte cuvinte leviţii erau mai puţin cu 273 oameni. O coincidenţă? O diferenţă neglijabilă? Puţin probabil! Dumnezeu ia seama de această diferenţă şi stabileşte un preţ de răscumparare ce trebuia plătit pentru cei 273 de leviţi ce lipseau (v. 46, 47).

De-a lungul istoriei lipsa leviţilor a devenit tot mai pronunţată. În timpul lui Ezra şi Neemia, leviţii erau limitaţi ca număr. Găsim doar 74 în Ezra 2 şi când Ezra trimite 11 oameni, în capitolul 8, pentru a căuta leviţi, ei găsesc doar 38. Astăzi, se caută încă leviţi: cei care sunt dispuşi să poarte povara legată de mărturia lui Dumnezeu. Ne întrebăm unde este "levitul lipsă" printre cititorii noştri...

O fereastra deschisa

În funcţie de sarcinile stabilite precis, leviţii îşi începeau activitatea slujbei lor la vârsta de 25 sau 30 de ani şi se retrăgeau din slujbă pentru un rol consultativ la vârsta de 50 ani (Numeri 3 şi 4). În slujba creştină este cerut un anumit nivel de maturitate şi fără îndoială diferite niveluri pentru diferite sarcini; şi un punct în timp apare atunci când se termină slujba. Aceasta nu poate fi la 50 de ani, dar poate fi oricând. Când Domnul va veni, „oportunitatea” noastră de a-I sluji „în deşert” va dispărea!

Aprofundare

Sunt mult mai multe detalii referitoare la slujba levitică care poartă lecţii interesante pentru fiecare creştin astăzi interesat în slujba pentru Domnul. Fiecărui levit i-a fost dată o sarcină individuală, „povara” sa pe care o poate purta (Numeri 4:49 ). Slujba levitică cere curăţie, consacrare şi judecată de sine (Numeri 8 ). Leviţii nu aveau nicio moştenire în ţară - moştenirea lor era „Domnul” (Deuteronom 18:2 ), iar alţii îi susţineau dând zeciuială. Ei luau poziţie pentru Domnul (Exod 32:26 ) şi - nu este nicio îndoială în legătură cu aceasta - au primit o binecuvântare specială (Maleahi 2 ).

Toate aceste puncte aruncă o lumină mai departe în ce priveşte slujba creştină astăzi - provocările şi sarcinile ei la fel de mult cât şi nobleţea ei, răsplata şi „motivul de a fi”.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Seria DUMNEZEU A FĂCUT - Cărți cartonate interactive cu clapete
Categorie: Recenzii carti crestine Seria DUMNEZEU A FĂCUT - „Antrenarea inimilor tinere” – 6 cărți interactive pentru copii Seria „Antrenarea inimilor tinere” oferă părinților și educatorilo... Citeste mai mult >>
Dumnezeu a făcut sentimentele - Carte cartonată interactivă cu clapete
Categorie: Recenzii carti crestine Dumnezeu a făcut sentimentele - Și pentru ce au fost făcute sentimentele O carte cartonată interactivă cu clapete care îi ajută pe cei mici să-și gestionez... Citeste mai mult >>
Dumnezeu a făcut piciorușele - Carte cartonată interactivă cu clapete
Categorie: Recenzii carti crestine Dumnezeu a făcut piciorușele- O carte cartonată interactivă cu clapete care îi învață pe cei mici să își folosească picioarele într-un mod asemănător lui Hristo... Citeste mai mult >>
Dumnezeu a făcut urechiușele - Carte cartonată interactivă cu clapete
Categorie: Recenzii carti crestine Dumnezeu a făcut urechiușele - Și pentru ce au fost făcute urechiușele  O carte cartonată interactivă cu clapete care îi învață pe cei mici să își fol... Citeste mai mult >>
Dumnezeu a făcut gurița - Carte cartonată interactivă cu clapete
Categorie: Recenzii carti crestine Dumnezeu a făcut gurița - Și pentru ce a fost făcută gurița  O carte cartonată interactivă cu clapete care îi învață pe cei mici să își folosească gur... Citeste mai mult >>
Dumnezeu a făcut mânuțele - Carte cartonată interactivă cu clapete
Categorie: Recenzii carti crestine Dumnezeu a făcut mânuțele -  Și pentru ce au fost făcute mânuțeleO carte cartonată interactivă cu clapete care îi învață pe cei mici să își folosească mâin... Citeste mai mult >>
Dumnezeu a făcut ochișorii - Carte cartonată interactivă cu clapete
Categorie: Recenzii carti crestine Dumnezeu a făcut ochișorii -  Și pentru ce au fost făcuți ochișorii O carte cartonată interactivă cu clapete care îi învață pe cei mici să își folosea... Citeste mai mult >>
Biblia de colorat - Biblia Eroilor
Categorie: Recenzii carti crestine Dimensiuni: 28.5 / 21.5 / 1 cmNr. pagini: 128Coperta: flexibilaEditura: MaranathaAn apariție: 2025Limba: românăBiblia Eroilor: Cartea de Colorat pentru Copii&nb... Citeste mai mult >>
Devotional Biblia Eroilor - Biblia in benzi desenate
Categorie: Recenzii carti crestine Dimensiuni: 23.5 / 17.5 / 1.8 cmNr. pagini: 224Coperta: cartonată tareEditura: MaranathaAn apariție: 2025Limba: română Devotionalul Biblia Eroilor: Biblia... Citeste mai mult >>
Biblia Eroilor - Biblia in benzi desenate
Categorie: Recenzii carti crestine Dimensiuni: 23.5 / 16.5 / 2.5 cmNr. pagini: 657Coperta: flexibilaEditura: MaranathaAn apariție: 2025Limba: română Biblia Eroilor: Biblia în Benzi Desenate... Citeste mai mult >>