text Invataturi biblice

"Idolatrie în prezent: pe ce punem preț?"

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Dumnezeu nu lasă loc de confuzie în porunca: „Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine.” Exodul 20:3.

6 minute · Frank Myrland

Idolatrie în prezent: pe ce punem preț?

 

Dumnezeu nu lasă loc de confuzie în porunca: „Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine.” ExoduL 20:3.

A fost nevoie doar de patruzeci de zile, de când Moise a mers cu Dumnezeu pe muntele Sinai, ca Israeliții să cadă în idolatrie. Chiar după ce au fost martori la miracolele care i-au eliberat din Egipt, ei au cerut ca Aaron să le facă un dumnezeu pe care să-l venereze. (Exodul 32).

Ne putem gândi: „Cum este așa ceva posibil, după ce au experimentat bunătatea lui Dumnezeu?”
Atâta timp cât erau credincioși să slujească Domnului, totul mergea bine pentru Israel. Imediat cum se întorceau la idoli, lucrurile începeau să meargă în jos. Și totuși, dată după dată, Israeliții s-au întors de la Dumnezeu. Au fost ademeniți de bogății, de alte obiceiuri și învățături.

Vechiul Testament este bogat în exemple, atât bune cât și rele, care rămân la fel de relevante și în prezent. Ele servesc de pildă pentru viețile noastre.

Idolii moderni – mai mulți decât vițeii de aur

Astăzi, idolatria rămâne un instrument puternic pe care diavolul îl folosește ca să ne întoarcă de la Dumnezeu. Totuși, acum a luat multe forme.

La fel ca în istoriile din Vechiul Testament, există multe plăceri în viață și în bunurile materiale care ne distrag atenția de la a sluji lui Dumnezeu. Putem fi manipulați și complet istoviți în goana după satisfacerea acestor scopuri pământești. Mulți ar face orice faptă imorală, doar ca să-și satisfacă poftele.

Chiar și lucrurile mai mici și „inofensive” ne pot întoarce atenția de la Dumnezeu. Poate fi foarte ușor să fii complet captivat în lucruri pământești. Eu pot vorbi ore în șir despre acest lucruri pământești, dar dacă mă întrebi după, despre un Cuvânt al lui Dumnezeu și voi fi complet gol. Uscat ca deșertul.

Dar nu ar trebui ca aceasta să fie singura mea grijă, ca creștin? Să mă umplu cu Cuvântul lui Dumnezeu așa încât să am linii clare după care să-mi trăiesc viața? Biblia ne dă direcții incredibil de clare despre cum să luăm lucrurile.

„Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” Coloseni 3:1-2.

„ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.” Matei 6:20-21

Cum îmi petrec timpul?

Mereu folosim timp pentru lucrurile care ne interesează. Speranța mea este viață veșnică cu Tatăl și cu Fiul! Întreaga mea ființă ar trebui să fie concentrată pe un astfel de viitor glorios. Dacă ochii mei ar fi cu adevărat deschiși să văd că singurul lucru care are importanță este să fiu plăcut lui Dumnezeu, atunci toate distragerile temporara se vor disipa. Nu vor mai reprezenta o valoare. Eu ar trebui să spun cu Isus: „Împărăția mea nu este de pe acest pământ.” Ioan 18:36.

Uită-te la ultima săptămână și întreabă-te: „Unde au fost gândurile mele? Cu ce m-am preocupat?” Dacă ești sincer și ai o dorință pură de a sluji lui Dumnezeu, atunci trebuie să începi lupta ca gândurile tale să nu umble zig-zag peste tot, ci ele să fie ancorate ferm în lucrurile de sus! Dumnezeu va binecuvânta o astfel de inimă care este totală pentru E, așa cum a binecuvântat pe Israeliții care I-au fost credincioși.

Care este rădăcina idolatriei?

„De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli." Coloseni 3:5.

Aici putem să vedem ce stă în spatele idolatriei: lăcomia. Când lucrurile de pe pământ îți devin mari, ele îți distrag mintea și inima de la vocea călăuzitoare a Duhului Sfânt.

De cele mai multe ori, cel mai mare idol din viețile noastre este cel care se uită direct în ochii noștri, în oglindă, în fiecare dimineață. Din natură noi suntem: egocentriști, oameni preocupați doar de propria ființă. Gândurile noastre urmează același model: eu, eu, eu. Acest duh, care este promovat de orice tip de media disponibil azi, este același spirit de care diavolul era umplut când L-a provocat pe Dumnezeu. (Isaia 14:12-15). Acest duh este groaznic de distructiv și poate fi contracarat doar de smerenie – prin a ne pune viețile în mâinile lui Dumnezeu și a ne preda complet voii Sale.

Pericolele de a sluji la doi stăpâni

Cineva care vrea să joace jocul de a echilibra o viață atât în slujba lui Dumnezeu cât și în slujba idolilor este menită eșecului. Primim un avertisment clar despre asta în Matei 6:24: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.”

Iacov 1:8 spune că un om cu o gândire dublă este „instabil pe toate căile sale.” Chiar dacă începem cu o dorință pură de a sluji lui Dumnezeu, această determinare poate devia dacă permitem să fim distrași de „idoli” pământești, în loc să căutăm lucrurile de sus. Se merită să lupți ca să păzești această determinare! Vom afla că, exact ca-n zilele israeliților, Dumnezeu a binecuvântat credincioșia simplă și omul care blesteamă idolatria. Hai să ne ațintim privirea în lucrurile eterne și vom experimenta bunătatea și puterea lui Dumnezeu în viețile noastre.

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>