Fundalul practic E. A. Bremicker

Categorie: Invataturi biblice
 

Profeţia lui Ezechiel este de peste 2.500 de ani şi totuşi Dumnezeu vorbeşte prin ea către noi. El ni Se adresează fiecăruia în parte şi este bine să ascultăm cuvintele Sale.

Ce fel de timp era acela în care trăia şi profeţea Ezechiel? Era un timp caracterizat de decădere şi destrămare. Poporul ca întreg se lepădase de Dumnezeul său. Confuzia era mare. Dumnezeu trebuia să vestească judecata. Cu toate acestea, Dumnezeu nu a renunţat la poporul Său, ci i-a vorbit prin profet. El a apelat la responsabilitatea fiecăruia.

Acest apel al lui Dumnezeu ni se adresează şi nouă. Trăim într-un timp, pe care Cuvântul lui Dumnezeu, nu fără motiv, îl numeşte „zilele din urmă“ (2. Timotei 3:1 ; 2. Petru 3:3 ). Epoca mărturiei creştine pe pământ se îndreaptă spre sfârşit. Valorile biblice, care până acum câţiva zeci de ani erau acceptate în general, sunt tot mai mult desconsiderate. Decăderea se răspândeşte cu rapiditate. Păstorii falşi sunt tot mai mulţi; aceştia sunt oameni care vorbesc despre Cuvântul lui Dumnezeu, dar care nu au viaţă din Dumnezeu.

Dar peste toate acestea, lumea în care trăim este caracterizată tot mai mult de egoism, brutalitate şi iubire de sine. Ca urmare, tot mai mulţi oameni devin singuratici şi nu au niciun răspuns la întrebarea: care este sensul vieţii mele?

Creştinii adevăraţi, creştinii născuţi din nou, nu rămân neinfluenţaţi de aceste lucruri. Modul de gândire şi de comportare al lumii se răspândeşte tot mai mult şi printre credincioşi. Mulţi copii ai lui Dumnezeu caută sprijin şi fundament. Care cale este corectă? Cine ne dă direcţia cea bună? Cum se vor descurca oare copiii noştri? Cine ajută în singurătate? Toate aceste întrebări au nevoie de un răspuns întemeiat biblic.

Nu este nevoie într-un astfel de timp de adevărata slujbă de păstor, care să poarte amprenta modului de gândire al Domnului nostru?

Cine îşi ia timp pentru copii, să discute cu ei despre problemele lor de şcoală, problemele lor cu profesorii, cu colegii de clasă şi de joacă? Cine îşi ia timp să-i asculte şi în multiplele întrebări să-i îndrume pe cărarea cea bună? Cunoaştem oare întrebările şi greutăţile copiilor noştri?

Cine îşi ia timp pentru adolescenţi, ca să-i încurajeze să se opună acestui curent al generalităţii? Cine îşi ia timp să-i arate adolescentului cât de plină de sens este viaţa cu Domnul Isus? Cunoaştem pericolele mari, la care adolescenţii noştri sunt expuşi zi de zi (pe teren moral, sexual, religios)?

Cine îşi ia timp să-i ajute pe părinţii, care nu se descurcă singuri?

Cine îşi ia timp să discute cu fraţii şi surorile, care stau la margine, care probabil au întrebări la care nu găsesc un răspuns, care sunt în primejdie să piardă comuniunea practică cu Domnul lor?

Cine îşi ia timp să ajute şi să îngrijească de fraţii şi surorile în vârstă?

Cine îşi ia timp pentru fraţii şi surorile bolnave, care nu au ocazia să ia parte la viaţa comună a adunării locale?

Iată o sumedenie de întrebări şi cu siguranţă nu sunt toate! Recunoaştem că în primul rând ne trebuie ochi deschişi, ochi deschişi pentru problemele timpului în care trăim, ochi deschişi pentru problemele fraţilor şi surorilor noastre.

În al doilea rând, recunoaştem că ne trebuie timp şi cu aceasta am atins punctul sensibil. Cine are timp? Deşi ziua mai are încă 24 de ore şi fiecare oră are 60 de minute, ni se pare că timpul se scurge tot mai repede. O alegere corectă a priorităţilor este tot mai acută în viaţa noastră, altfel naufragiem.

În al treilea rând, recunoaştem că ne trebuie o inimă sensibilă. Adevărata slujbă de păstor are ca premisă faptul, că noi ne putem pune în situaţia celui pe care vrem să-l ajutăm şi să înţelegem problemele sale. Dar înainte de toate recunoaştem că ne trebuie modul de gândire al Domnului nostru.

Acestea fiind spuse ne îndreptăm către Ezechiel 34 . Dorim să învăţăm din exemplul pozitiv al bunului Păstor şi să ne lăsăm atenţionaţi de exemplul negativ al păstorilor falşi.

„Iată, Eu Însumi“

Această afirmaţie puternică din versetul 11 stă ca titlu peste tot ce face Păstorul. Este o afirmaţie care ne încurajează. Probabil, privim cu îngrijorare la decăderea din jurul nostru, poate suntem întristaţi de multe lucruri care le vedem în viaţa personală şi de părtăşie a credincioşilor, poate că uneori devenim descurajaţi, deoarece se pare că nu mai este nicio speranţă.

Dar în toate acestea să nu uităm că Unul este prezent; El nu ne uită şi nu ne lasă singuri. „Iată, Eu Însumi, chiar Eu.“ Prezenţa Sa în viaţa noastră este o realitate, pe care nimeni şi nimic nu o poate anula. David putea să spună: „Tu eşti cu mine“ (Psalm 23:4).

Cine este Cel care ne dă promisiunea aceasta? Avraam L-a cunoscut ca „Dumnezeul Atotputernic“ (Geneza 17:1 ). Moise L-a cunoscut ca „Eu sunt Cel ce sunt“ (Exod 3:14 ). Şi noi putem să-L cunoaştem astfel. El este Acela căruia nimic nu-i este prea mic sau prea mare. Atotputernicia Lui este de neînţeles pentru noi oamenii legaţi de pământ. Dar El este şi Acela, care nu Se schimbă: „Isus Hristos este Acelaşi ieri şi azi şi în veci“, aşa spune scriitorul epistolei către Evrei (Evrei 13:8 ). Acesta este Păstorul nostru, pe care putem să ne bizuim întotdeauna.

Promisiunea bunului Păstor este în contradicţie vădită cu păstorii falşi. Lor li se reproşează: „nu era niciun păstor“ (versetul 8). Şi într-adevăr, aceşti păstori nu erau păstori cu adevărat. Ei nu stăteau la dispoziţia oilor, când acestea aveau nevoie de ei.

Din această afirmaţie tragem prima concluzie practică şi ne întrebăm: suntem noi prezenţi, când este nevoie de noi? Suntem prezenţi, când copiii noştri au nevoie de noi, când fraţii şi surorile sunt într-un necaz oarecare?

„Iată, Eu Însumi... voi căuta oile Mele“

A doua mare afirmaţie a Păstorului este: „Eu Însumi, chiar Eu voi căuta oile Mele şi le voi îngriji.“ În aceste cuvinte se exprimă o intenţie, un plan bine stabilit. „Eu Însumi voi căuta…“ Păstorul nu numai că este prezent, ci vrea să facă ceva pentru oile Sale. El vrea să le caute şi să le îngrijească.

Din aceasta tragem o altă concluzie practică pentru noi: slujba de păstor începe cu o declaraţie concretă. Putem spune foarte uşor, că este frumos, când alţii se lasă folosiţi în slujba de păstor. Noi ne putem bucura şi avem voie să ne bucurăm că Domnul a dat unora o misiune specială de păstor (Efeseni 4:11 ). Dar nu despre acest lucru este vorba aici. Fiecare dintre noi este personal chemat de Domnul să se lase folosit. Fiecare personal este chemat să facă o declaraţie de intenţie, şi desigur după aceea să o transpună în faptă.

În al doilea rând, Păstorul precizează că este vorba despre propriile Sale oi. „Voi căuta oile Mele.“ Păstorul are o relaţie personală cu fiecare dintre oile Sale. Aşa cum Îl cunoaştem personal ca Păstor al nostru (Psalm 23:1), tot aşa El ne cunoaşte personal ca oi ale Sale. Această relaţie se bazează pe faptul că Păstorul cel bun Şi-a dat viaţa pentru oile Sale (Ioan 10:11 ). Acelaşi lucru este valabil şi pentru restul de oi, pentru întreaga turmă. Este vorba despre „turma lui Dumnezeu“ şi nu despre turma păstorilor (1. Petru 5:2 ).

Păstorii falşi au neglijat acest adevăr. Ei au tratat turma, ca şi cum ar fi fost a lor, cu care puteau face ce doreau. Ei au profitat de turmă şi au fost interesaţi numai de foloasele lor.

În aceasta avem următoarea învăţătură: Dacă vrem să facem slujba de păstor, să nu uităm niciodată ale cui sunt oile. Ele nu sunt proprietatea noastră, ci sunt turma lui Dumnezeu. Această turmă nu este altceva decât „Adunarea lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele propriului Său Fiu“ (Fapte 20 .28).

Preţul a fost mare, de aceea şi valoarea Adunării, a turmei lui Dumnezeu, este mare. Acest gând este pe de o parte motivaţia pentru slujba de păstor, iar pe altă parte ne face atenţi, să nu facem această slujbă după bunul plac.

În al treilea rând, recunoaştem scopul pe care îl urmăreşte Păstorul. Pe de o parte El doreşte să caute oile Sale, iar pe de altă parte să le îngrijească. El Se interesează de ele personal, El Se interesează de problemele lor. Profetul Isaia se exprimă astfel: „El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va strânge mieii în braţul Său şi-i va purta la sânul Său; El le va călăuzi blând pe cele care alăptează“ (Isaia 40:11 ). Din nou se observă contrastul faţă de păstorii falşi. Despre ei trebuie spus: „ ...păstorii Mei nu căutau oile Mele“ (versetul 8). Aceasta este lipsă de interes şi indiferenţă.

Cum stau lucrurile cu noi? Avem interes pentru fraţii noştri şi pentru surorile noastre? Ştim cum le merge? Cunoaştem problemele lor, necazurile lor şi suntem pregătiţi să îi ajutăm? „Purtaţi-vă poverile unii altora“, este îndemnul apostolului Pavel adresat galatenilor (Galateni 6:2 ). Chiar dacă un astfel de comportament este mai puţin popular în lume, între copiii lui Dumnezeu să fie un comportament de la sine înţeles şi realmente practicat.

sursa: https://comori.org/