"FII PLIN ACUM – capitolul 1"

Categorie: Invataturi biblice

de Roy Hession

1. ACUM – NU MÂINE
2. DUHUL SFÂNT – PERSOANĂ
3. DUHUL SFÂNT – MIJLOCITORUL DOMNULUI ISUS
4. DUHUL SFÂNT – OSÂNDITORUL
5. DUHUL SFÂNT – MÂNGÂIETORUL
6. PATRU ATITUDINI FAŢĂ DE DUHUL SFÂNT
7. FII PLIN ACUM
8. URMĂRILE PLINĂTĂŢII DUHULUI

“… fiţi plini de Duh” (Efeseni 5:18)

CAPITOLUL 1

ACUM – NU MÂINE

„Fii plin -Acum” are o valoare care întrece cu mult titlul acestei broşuri. De fapt, expresia aceasta rezumă în trei cuvinte miezul mesajului harului spre care ne călăuzesc capitolele ce urmează. Nu se pune problema de a fi plin mâine cind nădăjduim că ne vom face mai buni ci acum, în mijlocul nevoilor şi unde sîntem.

Şi după treapta aceasta de acum, o alta. O atare experienţă a binecuvîntării in prezent a celor lipsiţi este posibilă numai dacă primim o lumină nouă cu privire la harul lui Dumnezeu, prin care vedem posibile toate binecuvîntările pentru toţi. In acest context trebuie să auzim cuvintele: „Fiţi plini de Duh” (Efeseni 5.18).

Locul şi lucrarea Duhului Sfânt în viata fiecărui credincios în parte cit şi a Bisericii ca un tot, este de cea mai mare importanţă. Dacă faptul că nimeni nu-L poate cunoaşte pe Dumnezeu decât prin Isus (Ioan 1.18; 2 Corinteni 4.6) este un adevăr fundamental, în aceiaşi măsură se adevereşte şi faptul că nimeni nu-I poate vedea faţa şi nu poate recunoaşte pe Isus Hristos ca Domn, decât prin descoperirea Duhului Sfânt (1 Corinteni 1.2-3). Mai mult, porunca apostolică: „Fiţi plini de Duh” rămîne valabilă şi azi obligînd pe fiecare credincios şi, dacă acesta nu ţine seama de ea este în primejdie de a nu mai avea parte de roade, de bucuria pe care o dă o astfel de plinătate.

Ocupîndu-mă de subiectul acesta al umplerii cu Duhul Sfânt, am evitat să mă ocup de darurile Duhului ca vorbirea în limbi, vindecarea şi celelalte (1 Corinteni 12.8-10). Lucrul acesta poate să pară cuidat avînd în vedere interesul din ce în ce mai răspîndit printre credincioşi faţă de subiectul acesta şi faptul că în toată lumea, în multe confesiuni tot mai mulţi credincioşi mărturisesc că au trăit prezenţa Duhului Sfânt insistând asupra acestor trăiri şi daruri. Orice lucrare nouă avînd ca subiect Duhul Sfânt, e obligată să ia act de faptul acesta şi să-I dezvolte pe larg. A omite latura aceasta, poate face ca o asemenea lucrare să pară lipsită de interes pentru mişcările actuale din Biserici, sau poate chiar să facă pe unii să se simtă înşelaţi şi să-şi piardă liniştea, căci aşa de mulţi sunt cei ce vor să afle ceva despre subiectul acesta. Cu toate acestea eu am omis cu bună ştiinţă să scriu despre daruri şi aceasta din două motive.

Primul este că experimentarea darurilor supranaturale ale Duhului tinde să împartă pe credincioşi în două tabere (indrăznim a o spune), în cei ce „au Duhul” şi cei ce”nu-L au”. Satana ne poate ispiti fie să ne privim unii pe alţii dispreţuitor, fie să nu ne înţelegem. Cu toate acesta, în vremea noastră mesajul harului lui Dumnezeu se adresează ambelor tabere şi poate că cel ce a experimentat în viaţă o parte din darurile Duhului Sfânt să mai aibă încă de învăţat cum să urmărească umplerea în continuare, atunci când păcatul şi căderea i-au adus în viaţă seceta. In asemenea vremuri amintirea experienţelor mari din trecut nu-l vor ajuta cu nimic ci mai degrabă pot să-I deprime. El trebuie să vadă harul lui Dumnezeu mereu adaptat in chip desăvîrşit nevoiei lui şi, să poată veni iarăşi ca un păcătos la izvorul harului.

Pe de altă parte, cel ce nu poate pretinde să fi avut parte de asemenea experienţe, nu trebuie să se simtă văduvit din pricina aceasta. Harul lui Dumnezeu este ca un ocean de apă care caută mereu adîncuri pe care să le poată umple. Înţelesul adevărat al harului este iubirea lui Dumnezeu fără să o merităm. Ca harul să rămână har, accentul trebuie să se pună totdeauna pe faptul că nu-l merităm. Aşa stind lucrurile, singura condiţie care ne deschide calea şi ne face candidaţi ai harului nu este darul cutare sau cutare, ci nevoia de har mărturisită deplin şi deschis. După cum spuneam, harul face ca plinătatea Duhului Sfânt să fie la îndemîna ambelor tabere, la picioarele Crucii.

Al doilea motiv reiese foarte clar din prima scrisoare a lui Pavel către Corinteni şi anume că, vorbirea în limbi ca şi celelalte daruri cu toate că sînt recunoscute şi li s-a dat locul cuvenit, sunt ocazionale şi nu sunt temelia unei vieţi pline de Duh Sfânt. Intenţia mea este să las deoparte pentru o vreme ceea ce este ocazional şi să împărtăşesc numai ceea ce desprind că este lăuntric şi esenţiaI. Aici scriu doar ca un ucenic şi ca un părtaş al descoperirilor harului lui Dumnezeu şi plinătăţii Duhului Sfânt.