text Invataturi biblice

"Faptele apostolilor Arend Remmers"

Categorie: Invataturi biblice

 

Capitolul 10

Căile lui Dumnezeu cu Israel, prezentate pentru învăţătura noastră

Apostolul arată apoi corintenilor căile lui Dumnezeu cu Israel în pustie, ca o îndrumare cu privire la căile Lui cu noi, declarând că lucrurile care li s-au întâmplat lor sunt imagini care servesc ca modele pentru noi; un principiu important, care trebuie înţeles clar pentru a se putea profita de el. Nu Israel este imaginea, ci ceea ce i s-a întâmplat lui Israel - căile lui Dumnezeu cu Israel. Lucrurile în sine s-au întâmplat lui Israel; ele au fost scrise pentru învăţătura noastră, a celor care ne aflăm la sfârşitul dispensaţiilor lui Dumnezeu. Ceea ce va urma va fi judecata lui Dumnezeu, când aceste exemple nu vor mai sluji vieţii de credinţă.

Responsabilitatea creştinului şi credincioşia lui Dumnezeu

În continuare sunt stabilite două principii care de asemenea au o mare importanţă practică. „Cel căruia i se pare că stă în picioare să ia seama să nu cadă“ (versetul 12). Aceasta este responsabilitatea noastră. De cealaltă parte avem credincioşia lui Dumnezeu. El nu îngăduie să fim ispitiţi peste puterile noastre, ci pregăteşte o cale de scăpare, ca să nu ne poticnim.

Idolatria, asocierea şi comuniunea; Masa Domnului şi masa demonilor

Apostolul prescrie, în ce priveşte idolatria, acea teamă sfântă care evită prilejul de a face rău, evită ocazia de cădere (versetul 14). Există asociere şi părtăşie, prin intermediul mesei la care luăm parte, cu ceea ce este pe ea; iar noi, creştinii, fiind mulţi, suntem o singură pâine şi un singur trup*, fiindcă luăm toţi din aceeaşi pâine la Cina Domnului (versetele 16,17). Aceia din Israel care mâncau din jertfe erau în părtăşie cu altarul - erau identificaţi cu el. Tot aşa, cei care mâncau din carnea jertfită unui idol erau identificaţi cu idolul căruia îi era jertfită. Însemna aceasta că un idol era ceva? Nu. Însă aşa cum este scris în Deuteronom 32 : „Lucrurile pe care le jertfesc neamurile le jertfesc demonilor, şi nu lui Dumnezeu“. Prin urmare, putea un creştin să ia parte la masa demonilor? Masa era masa demonilor, paharul era paharul demonilor - un principiu important pentru Adunarea lui Dumnezeu. Va provoca cineva pe Domnul punându-L la acelaşi nivel cu demonii? Se face din nou aluzie la Deuteronom 32:21 . Apostolul repetă principiul său deja stabilit (versetul 23 şi următoarele), anume că avea libertate în orice privinţă, însă afirmă că pe de o parte nu vroia să se lase stăpânit de nimic, iar de cealaltă că, fiind liber, îşi va folosi libertatea pentru binele spiritual al tuturor. Pentru a urma această regulă, iată îndrumările lui: tot ceea ce se vindea în piaţă se putea mânca, fără să se pună problema conştiinţei. Dacă cineva spunea: „Lucrul acesta a fost jertfit idolilor“, era o dovadă că el avea conştienţa idolului; creştinii trebuia să nu mănânce, din pricina conştiinţei aceluia. Căci, în ce-l privea pe cel liber, libertatea lui nu putea fi judecată de conştiinţa altuia; căci, din punct de vedere doctrinar, şi oriunde exista cunoştinţă, apostolul recunoaşte ca un adevăr faptul că un idol nu era nimic. Creatura era în mod simplu creatura lui Dumnezeu. Trebuie să mă feresc de comuniunea cu ceea ce este fals, în special în lucrurile legate de părtăşia cu Dumnezeu Însuşi. Mai degrabă mă voi lipsi de libertatea pe care adevărul mi-a dat-o, decât să rănesc conştiinţa slabă a altora.

* Aici apostolul ajunge la sfera interioară, la Trupul lui Hristos, adevărata Adunare a lui Dumnezeu unită prin Duhul Sfânt, a cărei expresie este Cina Domnului.

Făcând toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu

Mai mult, în toate lucrurile, chiar când mâncăm sau bem, trebuie să căutăm slava lui Dumnezeu şi să facem toate spre slava Lui, fără ca, folosindu-ne de libertatea noastră, să dăm vreun prilej de poticnire iudeilor, neamurilor sau Bisericii lui Dumnezeu, ci să urmăm exemplul apostolului care, lepădându-se de sine, căuta să placă tuturor, pentru zidirea lor.

 

sursa: https://comori.org/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Devenind femeia după voia lui Dumnezeu
Există cărți care nu doar se citesc, ci se trăiesc – lucrări care te însoțesc pas cu pas în creșterea ta spirituală și personală. „Devenind femeia după voia lui Dumnezeu – un ghid de studiu de 90 de z... Citeste mai mult >>
Înainte de logodnă - 101 întrebări pentru o relație trainică și un viitor binecuvântat
Există decizii care schimbă cursul vieții pentru totdeauna. Logodna este una dintre ele. De aceea, înainte de a rosti un „da” care deschide drumul spre căsătorie, este esențial să existe claritate, ma... Citeste mai mult >>
Biblia mea de răzuit
Există momente în care dorim să-i apropiem pe copii de Cuvântul lui Dumnezeu într-un mod natural, plin de bucurie și curiozitate. „Biblia mea de răzuit” este tocmai un astfel de instrument – o carte i... Citeste mai mult >>
Iubire fără scenariu – o poveste despre a doua șansă, credință și planul neașteptat al lui Dumnezeu
Există povești care par desprinse dintr-un film romantic, dar care ajung să spună ceva mult mai profund despre inimă, iertare și planul lui Dumnezeu. Cărți care încep cu o poveste de dragoste și se tr... Citeste mai mult >>
Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>