text Invataturi biblice

Falsa mărturie a aşa-zişilor “Martori ai lui Iehova”. Capitolul 4. Șerban Constantinescu

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Nădejdea credincioşilor, a Bisericii

Înainte de a pleca de pe pământ, Domnul Isus le-a spus ucenicilor: “Să nu vi se tulbure inima! Aveţi credinţă în Dumnezeu, aveţi credinţă şi în Mine! În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe. Dacă n-ar fi aşa v-as fi spus, căci Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi, dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la Mine însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi” (Ioan 14:1-3 ). Domnul Isus a lăsat alor Săi o nădejde glorioasă: că va veni în curând. Scriindu-le credincioşilor din Tesalonic, apostolul Pavel le spune: “V-aţi întors la Dumnezeu de la idoli, ca să slujiţi Dumnezeului Celui viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat dintre cei morţi, pe Isus, care ne scapă de mânia viitoare” (1. Tesaloniceni 1:9-10 ). Răscumpăraţii Domnului Isus au, deci, o dublă misiune aici pe pământ: pe de o parte să slujească, iar pe de alta să-L aştepte pe Domnul Isus. Nădejdea pe care însuşi Domnul Isus ne-a lăsat-o are urmări însemnate în viaţa celor credincioşi, a copiilor lui Dumnezeu.

Siguranţa că vom fi în curând cu Domnul, în fericirea pe care o dă prezenţa Lui, în slava casei Tatălui, scăpaţi de încercările de pe pământ, ne umple inimile de bucurie. Aşteptarea Domnului Isus are un efect sfinţilor asupra vieţilor noastre: “Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă, dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat” (1. Ioan 3:2-3 ).

În Noul Testament găsim numeroase îndemnuri pline de seriozitate cu privire la felul în care trebuie să aşteptăm pe Domnul. Da, pe El îl aşteptăm!

Creştinul care trăieşte în părtăşie cu Mântuitorul său se bucură încă de pe pământ, realizând că Cristos este viaţa sa, pacea sa, bucuria sa, totul pentru el. Totuşi, credinciosul nu L-a văzut încă, el se află în părtăşie cu Domnul prin credinţă. Nu este normal să dorească mult să-L vadă faţă către faţă? Da, dorim să-L vedem, aşa cum spune cântarea:

Să vezi pe Isus în faţă,

Să vezi frumuseţea Lui,

O! ce mare fericire,

O! ce har, ce har nespus.

Apostolul Petru scrie în legătură cu starea actuală a credincioşilor, care cunosc prin credinţă pe scumpul lor Mântuitor: “pe care voi îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie nespusă şi plină de slavă” (1. Petru 1:8 ). Încă de pe acum credinciosul intră în bucuria pe care i-o dă Cristos, o bucurie care nu poate fi exprimată în cuvinte. Dar cum va fi oare când vom fi aevea cu El, când îl vom vedea, când vom fi asemenea Lui, când vom împărtăşi slava Lui, când vom fi asociaţi strâns cu El, împăratul care va veni pe pământ să aducă domnia păcii şi a dreptăţii? Din Apocalipsa, înţelegem că Biserica îl aşteaptă pe Domnul ca pe Mirele preaiubit, care o va lua şi o va introduce în slăvile cerului, pentru nunta Mielului şi apoi, pentru o veşnicie fericită cu Domnul. Biserica nu-L aşteaptă pe Domnul Isus ca pe Fiul Omului care vine să-Şi desfăşoare judecăţile pe pământ; nu, pentru credincioşii răscumpăraţi prin sângele Domnului Isus este siguranţă deplină că El vine nu ca judecător, ci ca Cel care i-a unit cu El, i-a asociat la slava Sa pe sfinţii Săi. “Când va veni în ziua aceea ca să fie preamărit în sfinţii Săi şi admirat în toţi cei care au crezut”… (2. Tesaloniceni 1:10 ). La arătarea Domnului Isus Cristos în slavă, însăşi natura va fi eliberată de robia corupţiei, ca să se bucure de libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu (Romani 8:19-21 ).

Mai mult, Satan va fi legat pentru 1000 de ani, apoi aruncat în abis, pentru veşnicie. Israel se va întoarce la Dumnezeu şi un cer nou şi un pământ nou vor gusta binecuvântările ce decurg din jertfa de la cruce a Domnului Isus Cristos.

Desigur, această nădejde este pentru toţi cei iertaţi de păcatele lor prin credinţa în Domnul Isus. Dar ce este cu ceilalţi? Cine nu crede în Isus va fi judecat şi pedepsit. Cu păcatele asupra dumitale, cititorule, mergi în iad. De aceea, primeşte-L astăzi pe Domnul Isus. Numai aşa devii copil al lui Dumnezeu şi ai şi dumneata fericita nădejde a celor credincioşi.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse scrise - Pentru adulti

Ce ar trebui să facă un creştin atunci cand este trist decepţionat de oameni, de viaţă şi ar dori să plece la Domnul, e păcat să vrei să mori?
Categorie: Invataturi biblice  Cazuri de depresie întâlnim câteva în Biblie, de exemplu când Ieremia şi-a blestemat ziua naşterii. Ierimia 20:14: „Blestemată să fie ziua când m-am născu... Citeste mai mult >>
De ce Dumnezeu permite răul?
Categorie: Invataturi biblice  1 Ioan 4:16 „Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnez... Citeste mai mult >>
Ce se va întampla cu Biserica, cu cei care şi-au predat viaţa în mâna Domnului Isus, când va domni antichrist?
Categorie: Invataturi biblice  Când vorbim de anticrist, de care toţi creştinii evlavioşi se tem ca de o mare putere a răului care va veni şi va face mare stricăciune, trebuie să&n... Citeste mai mult >>
Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă:1. Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?Da ! am înțeles, și am citit... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice  Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta,... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta, nici... Citeste mai mult >>
Daca Dumnezeu este Dragoste (1 Ioan 4:8) și El există dintotdeauna, si dacă a fost singur înainte de a-L creea pe Isus cum putea să fie dragoste? Se iubea pe sine însuși? Iubirea de sine este narcisism și e un păcat?
Categorie: Invataturi biblice  Creația lui Dumnezeu este dovada dragostei Sale. Domnul Isus este oglindirea dragostei Sale, de aceea El a spus că cine L-a văzut pe El, a văzut pe Tătal... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!”
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă: Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!” Ei îşi băteau... Citeste mai mult >>
Mă iubeşte Dumnezeu dacă l-am părăsit?
Categorie: Invataturi biblice  Mai întâi de toate trebuie să înţelegem în ce măsură am avut noi legătură cu Dumnezeu şi în ce măsură l-am părăsit, adică la ce ne referim noi când spunem că l... Citeste mai mult >>
„De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta”? – de ce permite Domnul experiențe.
Categorie: Invataturi biblice  Expresia, „DE LA MINE S-A ÎNTÂMPLAT LUCRUL ACESTA”  sunt cuvintele DOMNULUI către împăratul Roboam, şi ele exprimă un unghi din care pot fi privite relaţi... Citeste mai mult >>