"Evanghelia după Marcu Arend Remmers"

Categorie: Invataturi biblice
 

1. Autorul şi data scrierii

2. Scopul scrierii

3. Particularităţi

4. Privire de ansamblu asupra conţinutului

1. Autorul şi data scrierii

Un singur om din Noul Testament poartă numele de Marcu. Începând cu secolul al doilea, evanghelia după Marcu i-a fost atribuită lui. Acest Marcu, numit de drept Ioan (zis şi Marcu), era fiul unei anumite Marii care avea o casă în Ierusalim (Fapte 12:12 ). Aceasta este casa în care Petru a mers atunci când a fost eliberat din închisoare. Ioan Marcu era de asemenea un nepot (sau văr) al lui Barnaba, care uneori a fost un însoţitor al apostolului Pavel (Coloseni 4:10 ). Pavel şi Barnaba l-au luat pe Ioan Marcu cu ei ca slujitor în timpul primei lor călătorii misionare (Fapte 12:25 ; 13:5 ). Însă Marcu, probabil încă un tânăr, s-a despărţit de ei în Perga şi s-a întors la Ierusalim (Fapte 13:13 ). Atunci când Barnaba a dorit să îşi ia ruda cu el pentru cea de-a doua călătorie, Pavel nu a dorit să îl ia. Aceasta a cauzat o despărţire (Fapte 15:37-39 ). Doar cu aproximativ 12 ani mai târziu numele lui Marcu reapare în epistolele către Coloseni şi către Filimon ( 4:10 ; Filimon 24 ). Îl găsim de data aceasta la Roma – împreună cu Pavel care era arestat. În cea de-a doua epistolă către Timotei, cu scurt timp înainte de moartea sa, Pavel îi cere lui Timotei să îl aducă pe Marcu împreună cu el, care acum era un slujitor folositor (2. Timotei 4:11 ). Marcu este de asemenea menţionat în 1. Petru 5:13 . Aici Petru îl numeşte fiul său. Aceasta probabil pentru a indica apropiata sa relaţie spirituală cu Marcu.

Nu doar Pavel a fost foarte apropiat de Marcu, ci de asemenea şi Petru. Conform unor tradiţii foarte vechi, se presupune că Marcu ar fi scris evanghelia sa pe baza predicilor şi relatărilor pe care Petru le-a făcut în Roma pentru credincioşii de acolo. Până astăzi, această teorie se bazează parţial pe folosirea diferitor cuvinte latine, obiceiul de a explica termeni iudaici, rarele referinţe către pasaje din Vechiul Testament şi stilul pătrunzător şi dinamic. Totuşi, pentru a împărţi în mod corect această evanghelie, nu este necesar să cunoaştem aceste tradiţii. În schimb, este esenţială preocuparea profundă cu conţinutul şi structura acestei cărţi a Bibliei – inspirată de Duhul Sfânt. Nu se poate determina cu precizie timpul scrierii acestei evanghelii. Conform părerilor cercetătorilor, acesta variază între anii 55 şi 70 d.Hr.

2. Scopul scrierii

Evanghelia după Marcu este cea mai scurtă evanghelie şi cea mai densă în relatare. Marcu nu descrie atât de mult învăţăturile, ci mai mult faptele Domnului Isus. Marcu foloseşte foarte adesea timpul prezent în descrierile sale, în locul timpului trecut. Cuvântul „şi” (greacă euthys) este foarte izbitor şi apare de mai bine de 40 de ori. Nu sunt menţionate nici genealogia, nici naşterea Domnului Isus. Chiar din primul capitol Marcu îşi începe relatarea sa despre lucrarea Domnului Isus. Domnul Isus se retrage într-un loc liniştit mult mai frecvent decât în menţiunile celorlalte evanghelii (Marcu 1:12-35 ; 6:31-46 ; 7:17-24 ; 9:2 ; 11:19 ). Marcu menţionează deosebit de des faptul că Domnul Isus nu a dorit ca acţiunile Sale să fie făcute publice (Marcu 1:34-44 ; 3:12 ; 5:43 ; 7:36 ; 8:26-30 ; 9:9-30 ).

Ucenicii nu Îl numesc nici o singură dată „Domn”, iar El este numit „Hristos” (Cel uns) doar de şapte ori. Toate aceste caracteristici arată că subiectul acestei evanghelii este de a-L prezenta pe Hristos ca robul lui Dumnezeu. El nu era doar împăratul promis al lui Israel, ca în evanghelia lui Matei, ci de asemenea şi adevăratul rob al Domnului (compară cu Isaia 42:1-9 ; 49:1-6 ; 52:13-15 ; Zaharia 3:8 ). Potrivit propriilor Sale cuvinte, El nu venise pentru a-I fi slujit, ci ca să slujească, şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi (Marcu 10:45 ).

Dar Domnul Isus este de asemenea în evanghelia după Marcu prezentat ca adevăratul profet (compară cu Deut 18:15 ). Astfel El a proclamat vestea bună a lui Dumnezeu, evanghelia. Acest cuvânt cheie apare de opt ori în Marcu, de patru ori în Matei şi nu apare deloc în Luca (cu excepţia verbului grecesc „a evangheliza”) şi nici în Ioan. În Marcu 1:38 , Domnul Isus explică cu autoritate care era misiunea Sa: vestirea Cuvântului lui Dumnezeu ca profet: „Să mergem în altă parte, prin aşezările învecinate, ca să predic şi acolo, fiindcă pentru aceasta am ieşit”.

Robul lui Dumnezeu este de asemenea robul care suferă. Descrierea suferinţelor şi morţii Domnului ocupă un loc relativ mare raportat la lungimea evangheliei. Domnul Isus vesteşte de patru ori ucenicilor Săi suferinţele care aveau să vină asupra Lui: Marcu 8:31 ; 9:12-31 ; 10:32-34 .

Marcu, în contrast cu celelalte două evanghelii sinoptice, are tendinţa de a relata evenimentele în ordine cronologică.

3. Particularităţi

Deşi Marcu a scris cea mai scurtă evanghelie, el descrie fapte care nu apar în celelalte evanghelii. Dintre acestea, se cuvine să fie menţionate în special următoarele:

Două miracole

• Un surd care nu putea vorbi bine (Marcu 7:31-37 )
• Orbul din Betsaida (Marcu 8:22-26 )

Două parabole

• Parabola seminţei care încolţeşte singură (Marcu 4:26-29 )
• Îndemnul la veghere (Marcu 13:34-37 )

Persoana lui Marcu

Marcu a fost un slujitor necredincios în tinereţea sa. Şi totuşi Domnul i-a încredinţat sarcina de a scrie despre viaţa Sa ca Rob credincios al lui Dumnezeu.

Marcu este singurul care ne spune despre tânărul care L-a urmat pe Domnul Isus când a fost arestat şi care a fugit dezbrăcat atunci când ei l-au apucat (capitolul 14:51-52). Pe baza unei vechi tradiţii se presupune că acest tânăr era Marcu însuşi.

Sfârşitul Evangheliei după Marcu

S-au scris multe cu privire la ultimele versete ale evangheliei (capitolele 16:9-20), motivul fiind acela că ele lipsesc în unele dintre vechile manuscrise în limba greacă ale Noului Testament (Codex Sinaiticus şi Codex Vaticanus). Alte manuscrise, la rândul lor, conţin o versiune mai scurtă. Editorii ediţiei ştiinţifice a Noului Testament în greacă (Nestle-Aland) enumeră versetele de la 9 la 20, însă fac aceasta între paranteze duble, ceea ce înseamnă că ele sunt foarte vechi, dar nu sunt considerate a fi originale de către editori. Deoarece aceste versete sunt conţinute de majoritatea manuscriselor greceşti şi a vechilor traduceri, există puţine dubii că aceste paragrafe precedă manuscrisele care le omit sau le pun la îndoială. Diverşii oameni de ştiinţă care nu consideră aceste paragrafe ca fiind originale încearcă să îşi justifice părerea prin argumente care au de a face cu stilul şi conţinutul acestui pasaj. După părerea mea totuşi, acestea au fost contrazise suficient în secolul al XIX-lea, printre alţii, de către H. Olshausen, J.P. Lange, J.W. Burgon, C.F. Keil şi W. Kelly, iar în timpuri mai recente de W.R. Farmer şi J. van Bruggen.

4. Privire de ansamblu asupra conţinutului

I. Marcu 1:1-13 Introducere: venirea Robului lui Dumnezeu

II. Marcu 1:14 - 3:6 Începutul lucrării Sale în Galileea

Capitolul 1:14-45 – Botezul lui Isus; Chemarea primilor ucenici şi primele fapte
Capitolul 2:1-3:6 – Vindecări şi întrebările fariseilor

III. Marcu 3:7 - 10:52 Partea principală: Slujba Robului şi Profetului lui Dumnezeu

Capitolul 4 – Diferite parabole; liniştirea furtunii
Capitolul 5 – Vindecarea omului cu un duh necurat şi a femeii cu scurgerea de sânge; Învierea fiicei lui Iair
Capitolul 6 – Trimiterea celor 12 ucenici; Moartea lui Ioan Botezătorul; Hrănirea celor 5000; Isus pe mare
Capitolul 7 – Isus mustră pe farisei; Vindecarea fiicei femeii siro-feniciene, şi omul surd cu o vorbire greoaie
Capitolul 8 – Hrănirea celor 4000; Avertismentul împotriva aluatului; Orbul din Betsaida; Mărturia lui Petru şi anunţul suferinţelor Sale
Capitolul 9 – Glorificarea lui Isus; Lipsa de putere a ucenicilor; Discurs asupra smereniei şi a iertării;
Capitolul 10 – Despre divorţ; tânărul bogat; Bartimeu

IV. Marcu 11:1 – 15:47 Sfârşitul lucrării Sale în Ierusalim

Capitolul 11 – Intrarea în Ierusalim şi curăţirea templului; smochinul neroditor
Capitolul 12 – Viticultorii cei răi; fariseii, saducheii şi cărturarii
Capitolul 13 – Discursul lui Isus despre timpul sfârşitului pe Muntele Măslinilor
Capitolul 14 – Ungerea lui Isus în Betania; Ultimul Paşte, Ghetsimani şi arestarea
Capitolul 15 – Sentinţa, răstignirea şi moartea lui Hristos

V. Marcu 16:1-20 Sfârşitul: Înălţarea Robului lui Dumnezeu

Capitolul 16 – Învierea; misiunea ucenicilor şi înălţarea la cer a lui Hristos

sursa: https://comori.org/