"Evanghelia după Luca Arend Remmers"

Categorie: Invataturi biblice

1. Autorul şi data scrierii

2. Scopul scrierii

3. Particularităţi

4. Privire de ansamblu asupra conţinutului

1. Autorul şi data scrierii

Ultima dintre cele trei evanghelii sinoptice nu îşi indică autorul în mod direct. Cu toate acestea numele destinatarului este menţionat chiar la început: este de altfel un necunoscut bogat numit Teofil. Tot acestui Teofil îi este adresată şi cartea Faptele Apostolilor. Aceste ambe cărţi ale Bibliei i-au fost atribuite lui Luca deja din secolul al doilea. Luca, „doctorul preaiubit” nu era un apostol şi probabil nici iudeu (compară Coloseni 4:11, 14 ; fraţii creştini dintre iudei sunt menţionaţi în special în versetul 11 şi am putea trage prin urmare concluzia, că Luca şi Dima, împreună-lucrătorii menţionaţi în versetul 14, erau creştini dintre păgâni.

Luca a fost ani de zile un tovarăş credincios şi un împreună-lucrător al apostolului Pavel: la început Luca l-a însoţit pe Pavel în timpul celei de-a doua sa călătorii, de la Troa la Filipi (Fapte 16:10 ) şi în timpul celei de-a treia sa călătorii, de la Filipi la Ierusalim (Fapte 20:6 . Remarcaţi cuvântul „noi”). El a fost în compania apostolului atunci când acesta a scris epistolele către Coloseni şi către Filimon şi în cele din urmă el a fost singurul care a rămas cu apostolul atunci când acesta a scris cea de-a doua sa epistolă către Timotei.

Deja din secolul al doilea s-a afirmat gândul, pe baza acestei apropiate relaţii între Luca şi Pavel, că Pavel se referea la evanghelia lui Luca atunci când menţiona în mod repetat „evanghelia mea” (Romani 2:16 ; 16:25 ). Însă această opinie nu este totuşi justificată. Evanghelia lui Luca şi scrierile apostolului Pavel poartă acelaşi caracter universal; ele sunt destinate nu doar iudeilor, ci oricui din întreaga lume. Nu găsim nimic din chemarea specială a lui Pavel în Evanghelia după Luca, nici despre poziţia celui credincios în Hristos, nici despre taina cu privire la Hristos şi Adunarea Sa, lucruri care au fost descoperite în special lui Pavel.

Fiind medic, Luca a avut o educaţie înaltă, care se poate vedea în prezentarea şi stilul lucrării sale. El nu a fost un martor ocular al evenimentelor pe care le-a descris şi prin urmare a cercetat relatările martorilor oculari. Dacă a cunoscut sau nu Evanghelia după Marcu, sau dacă a folosit sau nu alte surse cunoscute doar lui, acestea sunt toate doar speculaţii. Ca fapt divers, mai bine de o treime din Evanghelia după Luca conţine întâmplări pe care ceilalţi scriitori ai evangheliilor nu le menţionează. Aceasta se aplică în special la capitolele introductive şi la călătoria Domnului Isus la Ierusalim (capitolele 9-19).

În versetele introductive din Luca 1:1-4 , putem vedea – foarte limpede – unitatea dintre scopul scriitorului şi inspiraţia divină. Ceea ce Luca a învăţat de la martorii oculari, a scris sub inspiraţia Duhului Sfânt.

Evanghelia după Luca a fost scrisă probabil în timpul anilor 55-60 d.Hr. Mulţi cercetători presupun că Luca a scris-o în timpul celor doi ani de întemniţare ai apostolului Pavel în Cezareea.

2. Scopul scrierii

Luca a fost probabil singurul ne-iudeu chemat de Dumnezeu să scrie o carte a Bibliei. Evanghelia care îi poartă numele este cea mai lungă dintre toate. Dacă includem şi Faptele Apostolilor, putem spune că Luca a scris cea mai mare parte din Noul Testament după apostolul Pavel.

O caracteristică specială a evangheliei după Luca şi a Faptelor Apostolilor este valabilitatea generală a evangheliei mântuirii pentru toţi oamenii din întreaga lume (Luca 2:14-32 ; 3:6 ; 4:25-27 ; 24:47 ). Atunci când cei doisprezece apostoli sunt trimişi în Luca 9 , restricţia menţionată de Matei nu mai este aici amintită. În Matei ucenici trebuiau să meargă doar la oile pierdute ale casei lui Israel. Trimiterea celor 70 este relatată doar de Luca (capitolul 10).

Mai mult decât orice alt evanghelist, Luca menţionează grija Domnului Isus pentru grupuri speciale de oameni sau pentru persoane individuale:

• cei dispreţuiţi (Luca 7:37 ; 19:1 ; 24:40 )
• samariteni (Luca 9:52 ; 10:33 ; 17:16 )
• femei şi copii (Luca menţionează peste 10 femei care nu sunt amintite în altă parte)

Universalitatea lucrării lui Hristos apare cel mai vizibil în versetul cheie din Luca 19:10 : „Pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut”. Cuvintele Mântuitor, mântuire şi a mântui sunt menţionate de Luca deosebit de frecvent.

Totuşi principalul subiect al prezentării lui Luca este persoana Domnului Isus ca Fiu al Omului, adevăratul şi desăvârşitul om, care a trăit ca singurul drept printre cei nedrepţi şi care a suferit moartea pentru ei – pe cruce. De aceea Luca descrie – foarte amănunţit – întruparea Fiului lui Dumnezeu, naşterea Sa, copilăria Sa, ascultarea Lui de Maria şi Iosif precum şi creşterea Lui în orice privinţă. În relatarea sa despre genealogia Domnului Isus, Luca merge până la Adam, primul om (această genealogie fiind cea a Mariei). În nici o altă evanghelie nu Îl găsim pe Domnul Isus în rugăciune şi vorbind despre rugăciune atât de des ca în această evanghelie (Luca 3:21 ; 5:16 ; 6:12 ; 9:18,28 ; 11:1 ; 18:1-8 ; 22:32,40-46 ; 23:34,46 ; 24:30 ). În acest fel este exprimată dependenţa Lui perfectă faţă de Tatăl şi Dumnezeul Său. Scopul Duhului Sfânt în această evanghelie este rezumat în cuvintele centurionului în faţa crucii: „În adevăr, Omul acesta era drept” (Luca 23:47 ).

3. Particularităţi

Bucurie

Cuvântul „bucurie” este menţionat mai frecvent în Luca (şi în mod similar şi în Ioan) decât în celelalte două evanghelii. Aceasta scoate în evidenţă faptul că evanghelia înseamnă veşti bune sau de bucurie. Este deosebit de minunat să vedem că evanghelia începe şi se termină cu această bucurie (Luca 1:14 ; 24:52 ).

Referinţa lui Pavel la evanghelia lui Luca

În 1. Timotei 5:18 Pavel se referă la Luca 10:7 , unde acesta scrie „vrednic este lucrătorul de plata lui”. Această referinţă este extrem de remarcabilă din două motive. Mai întâi arată că Evanghelia după Luca era deja cunoscută la momentul scrierii primei epistole către Timotei. În al doilea rând dovedeşte că Evanghelia după Luca a fost de îndată considerată de creştini ca fiind o carte canonică, aparţinând Sfintelor Scripturi. Cuvintele de introducere ale apostolului Pavel „pentru că Scriptura zice” pun ambele trimiteri din Deut 25:4 şi Luca 10:7 pe o singură treaptă, treapta Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu. Faptul că o referinţă la evanghelia lui Luca este considerată ca aparţinând Sfintelor Scripturi ne arată că Duhul Sfânt inspiră combinaţia dintre scripturi individuale, precum şi pe scriitori la momentul scrierii.

4. Privire de ansamblu asupra conţinutului.

I. Luca 1:1 - 4:13 Introducere: Naşterea, copilăria şi pregătirea Fiului Omului

Capitolul 1 – Naşterea lui Ioan Botezătorul şi anunţul naşterii lui Isus
Capitolul 2 – Naşterea şi desfăşurarea copilăriei lui Isus
Capitolul 3:1-4:13 – Botezul, genealogia şi ispitirea lui Isus

II. Luca 4:14 – 9:50 Prima mare parte: Slujba lui Isus în Galileea

Capitolul 4:14-44 – În Nazaret şi Capernaum
Capitolul 5 – Pescuirea minunată; Vindecarea unui olog şi chemarea lui Levi
Capitolul 6 – Problema Sabatului; Chemarea şi instruirea celor doisprezece apostoli
Capitolul 7 – Centurionul din Capernaum; Tânărul din Nain; Ioan Botezătorul; Femeia păcătoasă
Capitolul 8 – Isus în furtună; Vindecarea omului posedat de demon; fiica lui Iair; Femeia cu hemoragie
Capitolul 9:1-50 – Trimiterea celor doisprezece apostoli; Glorificarea lui Isus şi anunţul suferinţelor Lui

III. Luca 9:51 - 19:27 A doua mare parte: Călătoria lui Isus la Ierusalim

Capitolul 9:51-62 – A-L urma pe Hristos
Capitolul 10 – Trimiterea celor 70 de ucenici; Bunul samaritean; Maria şi Marta
Capitolul 11 – Rugăciunea; Respingerea lui Isus; Şase vaiuri pentru farisei şi cărturari
Capitolul 12 – Partea cerească: Persecuţia, o comoară în cer, speranţă şi credincioşie
Capitolul 13 – Învăţături despre împărăţia lui Dumnezeu
Capitolul 14 – Har şi a-L urma pe Domnul Isus
Capitolul 15 – Oaia rătăcită, drahma pierdută şi fiul risipitor
Capitolul 16 – Servitorul nedrept; Bogatul şi Lazăr
Capitolul 17 – Iertare şi credinţă; cei zece leproşi; venirea lui Hristos
Capitolul 18 – Judecătorul nedrept; Fariseul şi vameşul; Tânărul bogat; Orbul de la Ierihon
Capitolul 19:1-27 – Zacheu; cele zece mine

IV. Luca 19:28 – 23:5 A treia mare parte: Încheierea lucrării lui Isus

Capitolul 19:28-48 Intrarea în Ierusalim şi curăţirea templului
Capitolul 20 – Conflict cu mai-marii poporului
Capitolul 21 – Discurs despre timpul sfârşitului
Capitolul 22 – Paştele; Cina Domnului; Ghetsimani; Prinderea şi lepădarea lui Petru
Capitolul 23 – Condamnarea, răstignirea, moartea şi îngroparea lui Isus

V. Luca 24 Sfârşit: Învierea şi înălţarea Fiului Omului

Capitolul 24:1-53 – Învierea; Ucenicii merg la Emaus; cei unsprezece apostoli şi înălţarea Lui la cer

sursa: https://comori.org/