"Eutanasia (3)"

Categorie: Invataturi biblice

Vorbind despre eutanasie, preotul Ioan Lisnic scria: „Oricât de strictă ar fi legea eutanasiei, în privinţa „apărării” drepturilor bolnavilor, viaţa, fiind un dar de la Dumnezeu, trebuie apărată şi nu distrusă. În locul dreptului de a-şi decide propria moarte, ar trebui să i se dea bolnavului dreptul de a apela la mila lui Dumnezeu, fiindcă orice suferinţă pentru om este o posibilitate de a-şi ispăşi păcatele prin pocăinţă, de „a împlini lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul lui, adică Biserica” (Cor. 1,24).Potrivit învăţăturii creştine, omul are trei mari datorii: faţă de Dumnezeu, pe care trebuie să-L iubească cu toată inima lui, cu tot sufletul lui şi cu tot cugetul lui;  faţă de el însuşi şi faţă de aproapele, pe care trebuie să-l iubească ca pe sine însuşi (Matei 22,37-39). Dragostea de sine trebuie să cuprindă întreaga persoană umană – trup şi suflet, având grijă – în primul rând – de suflet (fiindcă, ce-i va folosi omului dacă ar câştiga lumea întreagă, iar sufletul îl va pierde?” (Matei 16,26), dar având grijă şi de sănătatea trupului, pentru a-l putea folosi în slujbă lui Dumnezeu şi a aproapelui, atât timp cît este rânduit de Creator. În caz de boală, ne putem îndepărta de Dumnezeu, sau ne putem uni mai strâns cu El.”[1] Continuând discutia despre eutanasie acelasi monah spunea: Dacă înainte momentul morţii, din punct de vedere a medicinii, era considerat clipa opririi ireversibile a respiraţiei şi a circulaţiei sanguine, datorită modificării tehnologiei de reanimare, aceste importante funcţii vitale pot fi întreţinute în condiţii artificiale timp îndelungat, în dependenţă de decizia medicului. Prelungirea vieţii pe cale artificială menţine vitalitatea numai anumitor organe. De aceea, această problemă nu întotdeauna este obligatorie. Acest proces uneori prelungeşte suferinţa bolnavului, lipsindu-l de dreptul la un „sfârşit creştinesc al vieţii, fără durere, neînfruntat, cu pace”, pentru care creştinii ortodocşi se roagă la fiecare slujbă divină. Întrucât nimeni nu-şi cunoaşte momentul morţii, trebuie să ne conformăm viaţa lui Dumnezeu, pentru a fi pregătiţi în orice clipă de viaţa de dincolo de mormânt. Din punct de vedere al medicinii, eutanasia poate fi pasivă sau activă. Cea pasivă se reduce la întreruperea tratamentului şi decuplarea bolnavului de la aparatajul medical. Prin cea activă se subînţelege stingerea uşoară prin medicamente a bolnavului, adică medicul îi face bolnavului o injecţie care îi produce o moarte rapidă. Pentru acest motiv, eutanasia trebuie considerată o crimă, deoarece astfel se curmă viaţa unui om. De fapt, eutanasia înseamnă „o execuţie” de comun acord cu un bolnav care nu mai suportă durerile. Medicul vine şi îl ucide în condiţiile stabilite de bolnav, la ora fixată de el.

Unii care militează pentru legiferarea eutanasiei, consideră că ea face parte din drepturile omului şi transferă „puterea medicului în mâinile bolnavului, pentru a-şi decide soarta”. De fapt, medicul nu-l eliberează numai pe bolnav de suferinţă, eliberează familia şi societatea de bolnavul devenit o povară inutilă, dacă nu cumva în spatele eutanasiei nu se ascund şi interese meschine, cum ar fi moştenirea.

Potrivit celei mai sigure aprecieri medicale, oprirea sau retragerea tuburilor de hidratare şi hrănire poate fi considerată o opţiune morală doar când pacientul este într-o stare de comă ireversibilă, sau când el este conştient, deşi se află evident în ultimele faze ale procesului morţii şi cere repetat ca hrana şi lichidul să fie oprite. Acest al doilea caz nu constituie eutanasie activă sau sinucidere. El acceptă mai degrabă realitatea morţii iminente şi lasă ca boala sau trauma trupească să-şi urmeze cursul natural, acolo unde îngrijirea medicală nu mai poate reda sănătatea.

Atitudinea faţă de muribund trebuie să-şi aibă temeiul în cele două porunci: „Să nu ucizi” şi „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Dar iubirea faţă de aproapele nu înseamnă să-i curmi viaţa din milă, pentru a-l scăpa de dureri, ci înseamnă să-l ajuţi să suporte durerea. Să i se dea toate îngrijirile medicale şi să se urmărească cu multă atenţie alinarea durerilor, pentru ca acestea să nu devină de nesuportat până în clipa în care se predă lui Dumnezeu.”[2]

[1] http://www.geocities.com/cortodox/arhiva/2002/09/eutanas.htm

[2] Idem 2

sursa: https://la1ceai.wordpress.com/