"Eutanasia (2)"

Categorie: Invataturi biblice

Dar baza de pe care trebuie să judecăm eutanasia trebuie să fie teologia. Toate celelalte domenii în cadrul căreia se pot discuta detaliile eutanasierii trebuie să aibă în vedere acest domeniu. Şi chiar dacă toate celelalte domenii ar ajunge la concluzii diferite de acest domeniu (ceea ce este puţin probabil), chiar şi atunci vocea teologiei, şi implicit vocea Bibliei trebuie ascultată.  În fond, eutanasia înseamnă să decizi ca viaţa cuiva să se oprească iar această decizie, sau judecata acestei decizii trebuie dusă pe un teren teologic pentru că suntem cu toţii de acord că răspunsul cel mai autorizat cu privire la originea şi sfârşitul vieţii îl găsim în Scripturi. Cu siguranţă că aceste scrieri sfinte nu dau un răspuns direct şi fără echivoc cu privire la această problemă dar cu siguranţă putem citii printre rânduri şi intui părerea pe care o are Dumnezeu.

Am spus că, atunci când discutăm despre eutanasie, adică despre decizia de a oprii viaţa unui om care este ţinut în viaţa cu ajutorul unor instrumente exterioare, trebuie avut în vedere de unde începe viaţa, care a fost iniţiatorul ei. Dacă un om este capabil de a da viaţa, atunci el are dreptul, datorită acestei abilităţi caracteristice lui să şi ia viaţa, dar dacă acest lucru îl depăşeşte, atunci consider că ar trebui să se abţină şi de la o lua. Biblia alocă acest act creator doar lui Dumnezeu. Doar El este capabil să dea viaţa. Iniţiativa de a crea viaţa îi aparţine Lui: „Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”  Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.” Geneza 1:26-27

Apoi trebuie pusă întrebarea: cine întreţine viaţa, atât viaţa individului cât şi viaţa pe pământ. Oamenii de ştiinţă cad, din ce în ce mai mult, la înţelegere în ceea ce priveşte întreţinerea vieţii pe pământ. Ea nu poate fi o întâmplare pentru că un mediu propice vieţii care să respecte atât de multe reguli şi care să se poată deregla aşa de uşor numai Dumnezeu, o forţă superioară şi inteligentă poate menţine. Pentru a ajunge la această concluzie unii s-au bazat studiu aprofundat a multe generaţii. Biblia a afirmat asta de la început: El întinde miazănoaptea asupra golului, şi spânzură pământul pe nimic.Leagă apele în norii Săi, şi norii nu se sparg sub greutatea lor. Acopere faţa scaunului Său de domnie, şi Îşi întinde norul peste el. A tras o boltă pe faţa apelor, ca hotar între lumină şi întuneric.  Stâlpii cerului se clatină, şi se înspăimântă la ameninţarea Lui. Prin puterea Lui turbură marea, prin priceperea Lui îi sfarmă furia. Suflarea Lui înseninează cerul, mâna Lui străpunge şarpele fugar.  Şi acestea Sunt doar marginile căilor Sale, şi numai adierea lor uşoară ajunge până la noi! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?” Iov 26:7-14    De asemenea, viaţa unui om nu poate fi întreţinută decât de Dumnezeu. Deşi exista multe reguli pe care omul trebuie să le respecte (păstrarea sănătăţii pe cât este posibil, evitarea exceselor, etc) perisabilitatea şi nesiguranţa vieţii ne învaţă că este altcineva care este în control: Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă. Iov 33:4 Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor 1 Timotei 6:13a. Dacă El face toate aceste lucruri, dacă El dă viaţa şi daca tot El o întreţine, nu are oare şi dreptul să o şi oprească atunci când vrea. Şi dacă El o opreşte, mai poate fi oprită de ceva? Sau dacă El lasă inima încă să bată, are dreptul cineva să o oprească fără să se cheme ucigaş?

Mai este cel puţin un aspect de discutat pe acest tărâm al teologiei. Se cunosc cazuri de vindecare definitivă şi irevocabilă chiar şi atunci când medicii au dat greş, vindecare ce a fost atestată apoi cu documente medicale. Se cunosc de asemenea cazuri în care medici au hotărât că este mort şi au lăsat să se desfăşoare înhumarea ca mai apoi, la câţiva ani după această ceremonie să se descopere că, de fapt, acea persoană încă mai trăia atunci când a fost înmormântat (a se vedea cazul I.L Caragiale). Dacă Dumnezeu este capabil să vindece orice stare de boală şi dacă medicii sunt limitaţi în cunoştinţa lor, nu este oare înţelept ca să i se lase tot lui ultimul cuvânt în cazul unui om, oricât de gravă ar fi situaţia lui. (Domnul omoară şi învie, El pogoară în locuinţa morţilor şi El scoate de acolo. 1 Samuel 2:6  )

Constatăm că, din punct de vedere al teologiei lucrurile înclină către a lăsa acest prerogativ al morţii în mâna Aceluia care l-a deţinut până acum, adică a lui Dumnezeu. Nu este de datoria unui om să decidă cine să continue să trăiască şi cine nu, ci în preajma morţii el nu trebuie decât să se resemneze şi să îl slăvească pe acela ce rămâne Domn în viaţă şi în moarte.

sursa: https://la1ceai.wordpress.com/