text Invataturi biblice

Eu Însumi, chiar Eu voi căuta oile Mele. Introducere E. A. Bremicker

Eu Însumi, chiar Eu voi căuta oile Mele. Introducere  E. A. Bremicker

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Slujba de păstor în lumina textului biblic din Ezechiel 34

Introducere

Despre ce este vorba

Aproape că nu există un tablou mai expresiv al dragostei şi al purtării de grijă a Domnului Isus pentru ai Săi, ca tabloul Păstorului cel bun. David, inspirat de Duhul Sfânt, a scris, cu mai mult de 2.500 de ani în urmă, cuvintele: „Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic“ (Psalm 23:1); de atunci, milioane de credincioşi au făcut aceeaşi experienţă aducătoare de bucurie.

O turmă de oi împreună cu păstorul ei este întotdeauna o imagine plăcută. Păstorul veghează asupra turmei, o ocroteşte, procură hrana, dă direcţia de deplasare şi o conduce. Toată purtarea sa de grijă este îndreptată asupra turmei. Dumnezeu foloseşte în Cuvântul Său acest tablou uşor de înţeles şi care se întipăreşte uşor în minte, ca să ne dea o lecţie. Această lecţie merge în două direcţii:

1) Dumnezeu doreşte să ne arate ceea ce este Domnul Isus pentru noi. Ca „Păstorul cel bun“, El Şi-a dat viaţa pentru noi (Ioan 10:10-11 ). Ca „Păstorul cel mare“, El Se ocupă în prezent de noi (Evrei 13:20-21 ). Noi, credincioşii, suntem oile Sale, pe care le iubeşte şi le îngrijeşte până în clipa când Se va arăta ca „Mai-Marele Păstor“ (1. Petru 5:4 ).

El este „Păstorul şi Supraveghetorul“ sufletelor noastre (1. Petru 2:25 ) şi putem spune împreună cu psalmistul Asaf: „Şi noi, poporul Tău şi turma păşunii Tale, Îţi vom mulţumi pentru totdeauna“ (Psalm 79:13). Este minunat să ai un astfel de Păstor; avem deci motive să-L glorificăm pe Domnul nostru!

2) Dumnezeu doreşte să ne arate ce aşteaptă El de la noi. Domnul Isus este Păstorul, El este unic şi incomparabil, dar şi noi putem să facem o slujbă de păstor. El este modelul nostru, pe care încercăm să-L imităm, preocupându-ne cu fraţii şi surorile noastre, având acelaşi mod de gândire ca şi El. Petru a primit o însărcinare triplă de la Domnul: „Paşte mieluşeii Mei, păstoreşte oile Mele, paşte oile Mele!“ (Ioan 21:15-17 ).

Câţiva ani mai târziu, Petru îi îndemna pe bătrâni: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu care este între voi“ (1. Petru 5:2 ). Şi apostolul Pavel s-a exprimat asemănător când amintea bătrânilor din Efes să aibă grijă de ei înşişi şi de toată turma „în care v-a pus Duhul Sfânt supraveghetori, ca să păstoriţi Adunarea lui Dumnezeu“ (Fapte 20:28 ).

Dragostea faţă de Domnul Isus stă la baza acestei slujbe de păstor. Când Domnul i-a dat lui Petru lucrarea de îngrijire a mieluşeilor şi a oilor, a pus-o în legătură cu acea triplă întrebare pătrunzătoare, cu privire la dragostea lui faţă de Domnul. În afară de aceasta, acest text din Scriptură arată clar că slujba de păstor include două lucrări mari de bază: a paşte şi a păstori. A paşte înseamnă în primul rând să te îngrijeşti de hrana necesară. A păstori are ca şi gând de bază călăuzirea, îngrijirea şi ocrotirea.

O lucrare pentru fiecare

O comparaţie exactă a textelor mai sus menţionate ne arată că lucrarea de păstor merge în două direcţii. Pe de o parte este vorba despre mieluşei şi oi, care trebuie păscute şi păstorite, iar pe de altă parte este vorba despre turmă.  Când vorbim despre mieluşei şi oi, ne gândim la fiecare credincios în parte, dar când este vorba despre turmă, ne gândim la toţi răscumpăraţii, adică la Adunarea lui Dumnezeu. Există o slujbă de păstor atât pentru persoane individuale, cât şi în adunări locale.

Astfel, slujba de păstor nu este limitată numai la cei care au primit un dar special de păstor (Efeseni 4:11 ) sau la cei care într-o adunare locală poartă o responsabilitate specială şi fac lucrarea unui bătrân, ci slujba de păstor în sensul cel mai larg este o lucrare pentru fiecare dintre noi. Desigur, Dumnezeu Se adresează în mod deosebit celor care preiau responsabilitatea într-o adunare locală, dar El Se adresează şi celor care, de exemplu, au răspundere faţă de proprii lor copii.

De fapt, şi copiii sunt o parte a turmei lui Dumnezeu. Ei sunt acei „mieluşei“ care trebuie păscuţi. Această lucrare este mai întâi sarcina părinţilor, dar este şi lucrarea tuturor care se îngrijesc de copii şi tineri, de cei de curând veniţi la credinţă etc. Într-un fel sau altul, toţi suntem chemaţi să ne preocupăm de alţii, având felul de gândire al Marelui nostru Păstor.

Un text biblic de actualitate

Să urmărim în continuare acest gând. Luăm ca bază un text vechi, dar totuşi foarte actual din profetul Ezechiel care ne avertizează pe de o parte, iar pe de altă parte ne îndeamnă. Avertizarea constă în aceea că ne arată ce nu trebuie să facem. Îndemnul constă în a avea înaintea ochilor exemplul pozitiv al Domnului Isus. El este şi în acest caz modelul cel mare, pe care vrem să-L urmăm.

În Ezechiel 34 , Dumnezeu vorbeşte prin profet către poporul Său, respectiv către conducătorii poporului, care erau în acelaşi timp şi păstorii lui:

„Şi cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Fiu al omului, profeţeşte împotriva păstorilor lui Israel, profeţeşte şi spune-le lor, păstorilor: Aşa zice Domnul Dumnezeu: «Vai de păstorii lui Israel care se pasc pe ei înşişi! Nu trebuie păstorii să pască turma? Voi mâncaţi grăsimea şi vă îmbrăcaţi cu lâna; înjunghiaţi pe cele îngrăşate, dar turma n-o paşteţi. Pe cele slabe nu le-aţi întărit, nici nu le-aţi vindecat pe cele bolnave; şi n-aţi legat ce era frânt, nici n-aţi adus înapoi ce era alungat, nici n-aţi căutat ce era pierdut, ci le-aţi stăpânit cu asprime şi cu stricteţe. Şi ele s-au împrăştiat, pentru că nu era niciun păstor; şi au ajuns mâncare pentru toate fiarele câmpului şi s-au împrăştiat. Oile Mele au rătăcit pe toţi munţii şi pe orice deal înalt şi oile Mele s-au împrăştiat pe toată faţa pământului şi n-a fost nimeni care să cerceteze sau care să le caute.»

De aceea, păstorilor, ascultaţi cuvântul Domnului: «Viu sunt Eu», zice Domnul Dumnezeu, «cu adevărat, fiindcă oile Mele au ajuns de pradă şi oile Mele au ajuns mâncare pentru orice fiară a câmpului, pentru că nu era niciun păstor, şi păstorii Mei nu căutau oile Mele, ci păstorii se păşteau pe ei înşişi şi nu păşteau oile Mele», de aceea, păstorilor, ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa zice Domnul Dumnezeu: «Iată, sunt împotriva păstorilor! Şi voi cere oile Mele din mâna lor şi voi face să înceteze să mai pască turma, ca păstorii să nu se mai pască pe ei înşişi; şi voi scăpa oile Mele din gura lor, ca să nu mai fie hrană pentru ei.»

Pentru că aşa zice Domnul Dumnezeu: «Iată, Eu Însumi, chiar Eu voi căuta oile Mele şi le voi îngriji. Ca un păstor care îşi îngrijeşte turma în ziua când este printre oile sale împrăştiate, aşa voi îngriji Eu oile Mele şi le voi scăpa din toate locurile în care au fost împrăştiate în ziua cea înnorată şi întunecată. Şi le voi scoate dintre popoare şi le voi aduna din ţări şi le voi aduce în ţara lor; şi le voi paşte pe munţii lui Israel, lângă râuri şi în toate părţile locuite ale ţării. Le voi paşte în păşune bună şi stâna lor va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel. Acolo se vor odihni în staul bun şi vor paşte într-o păşune grasă pe munţii lui Israel. Eu Însumi voi paşte oile Mele şi Eu le voi face să se odihnească», zice Domnul Dumnezeu. «Voi căuta pe cea pierdută şi voi aduce înapoi pe cea alungată şi voi lega pe cea rănită şi voi întări pe cea bolnavă; dar voi nimici pe cea grasă şi pe cea tare; le voi paşte cu judecată.

Şi cât despre voi, turma Mea», aşa zice Domnul Dumnezeu: «Iată, voi judeca între oaie şi oaie, între berbeci şi între ţapi. Este prea puţin lucru pentru voi că aţi mâncat păşunea cea bună, iar restul păşunilor voastre l-aţi călcat cu picioarele voastre? Şi aţi băut din apele liniştite, iar pe cele rămase le-aţi tulburat cu picioarele voastre? Şi oile Mele mănâncă ce aţi călcat voi cu picioarele voastre şi beau ce aţi tulburat voi cu picioarele voastre!»

De aceea, aşa le zice Domnul Dumnezeu: «Iată, Eu Însumi voi judeca între oaia cea grasă şi oaia cea slabă. Pentru că loviţi cu coasta şi cu umărul şi împungeţi cu coarnele voastre pe toate cele slabe până le împrăştiaţi peste tot; Eu voi salva oile Mele, ca să nu mai fie de pradă, şi voi judeca între oaie şi oaie.

Şi voi ridica un singur păstor peste ele, şi el le va paşte – chiar pe robul Meu David. El le va paşte şi va fi păstorul lor. Şi Eu, Domnul, le voi fi Dumnezeu, şi robul Meu David, o căpetenie în mijlocul lor. Eu, Domnul am vorbit!

Şi voi face un legământ de pace cu ele şi voi face să înceteze din ţară fiarele sălbatice; şi vor locui în siguranţă în pustiu şi vor dormi în păduri. Şi le voi face, pe acestea şi împrejurimile dealului Meu, o binecuvântare; şi voi face să cadă ploaia la timpul ei; vor fi ploi de binecuvântare. Şi pomul de pe câmp îşi va da rodul şi pământul îşi va da venitul. Şi ei vor fi în siguranţă în ţara lor şi vor cunoaşte că eu sunt Domnul, când voi sfărâma legăturile jugului lor şi-i voi scăpa din mâna celor care i-au ţinut în robie. Şi nu vor mai fi de pradă naţiunilor, nici fiarele pământului nu-i vor mânca; şi vor locui în siguranţă şi nimeni nu-i va înspăimânta. Şi le voi ridica un vlăstar de renume şi nu vor mai fi mistuiţi de foame în ţară, nici nu vor mai purta ruşinea naţiunilor. Şi vor cunoaşte că Eu, Domnul Dumnezeul lor, sunt cu ei; şi ei, casa lui Israel, sunt poporul Meu», zice Domnul Dumnezeu. «Şi voi, oile Mele, turma păşunii Mele, sunteţi oameni; şi Eu sunt Dumnezeul vostru», zice Domnul Dumnezeu.“

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>