"Duşmanul unui lucru bun este un lucru şi mai bun"

Categorie: Invataturi biblice

O nouă perspectivă al unui proverb vechi

8 minute · Heather Crawford

Întotdeauna am avut un simț dezvoltat pentru a-i ajuta pe cei din jurul meu. Acele zile în care pot depune un efort în plus pentru a face viața cuiva mai bună sunt unele dintre cele mai memorabile din viața mea.

Dar recent am auzit spunându-se la biserică un proverb. Cel care vorbea l-a citat pe Voltaire spunând că „Duşmanul unui lucru bun este un lucru şi mai bun.” Aceste cuvinte m-au pus pe gânduri. Ce semnificație au ele pentru mine?

Care este „lucrul cel mai bun?”

Ce este „cel mai bun?” Ca un ucenic al lui Hristos cu siguranță vorbim despre ceea ce scrie Pavel romanilor - ca să fim făcuți asemenea imaginii Fiului; înseamnă o transformare totală - să primesc natură divină. (Romani 8:29; 2 Petru 1:4). Scrie în Isaia 64:6 că „...toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită.” iar acest lucru este adevărat în special când comarăm faptele noastre cu standardul naturii dumnezeiești. Însă când m-am hotărât să fac binele cu cele mai bune intenții ale mele - această nouă perspectivă mă poate aproape descuraja. Pentru că am experimentat cu siguranță momente când mi-am dat toate silințele pentru a ajuta pe cineva, dar pur și simplu nu a funcționat așa cum speram și nu am fost un ajutor atât de mare pe cât speram. Și de multe ori, când mă hotărăsc să fac ceva bine, când reflectez ulterior la faptele mele, realizez că puteam să le fi făcut mult mai bine.

Așadar, de ce nu sunt cele mai bune intenții ale mele de a face bine „suficient de bune?” Este lucrul cel mai bun - așa cum l-am descris mai sus, din fererințele din Biblie, cu adevărat dușmanul „binelui?”

Care este „lucrul bun?”

„Lucrul bun” este tot ceea ce eu vreau să fac din dorințea mea umană pentru a fi bun și drăguț cu ceilalți. Iar dacă am un interes sincer, pot face foarte mult bine. Mulți oameni își dedică viețile pentru a-i ajuta pe ceilalți și-și sacrifică cele mai bune lucruri pe care le posedă. Iar aceste fapte bune sunt foarte necesare. 

Dar această bunătate umană îmi implică și sentimentele, rezoluția și perspectiva mea limitată a situațiilor. Adevărul este că noi, ca oameni, avem doar o priveliște orizontală a situațiilor. Nu putem vedea în interiorul inimilor oamenilor și cu siguranță nu putem vedea viitorul, așa cum Dumnezeu îl percepe. Cu aceste limitări, dorința noastră de a face binele este limitată și nu va avea efectul dorit de multe ori. În plus, ne întâlnim cu propria nerăbdare, duritate, egoism și multe alte proprietăți personale care limitează această „bunătate” a noastră. Din cauză că noi, oamenii, avem o natură păcătoasă.

În mijlocul la dorința de a face bine, dacă sinceri, realizăm că propriul păcat ne împiedică să facem „lucrurile cele mai bune.” Poate îmi este teamă să fac ceea ce știu că este corect pentru că îmi este teamă de ce ar spune ceilalți. Sau poate că în toată preocuparea mea găsesc că mi-aș dori puțină cinste și recunoaștere a eforturilor mele, sau poate ajung să fiu nerăbdător cu ceilalți, deși acestea se pot manifesta doar în gândurile mele. 

Cum învăț să fac „cel mai bine!”

Ce să fac acum, să încetez de a mai face binele pentru că nu este „cel mai bine?” Nu, deloc, ci prin faptul că înțeleg că nu reușesc prin puterea proprie să fac nimic bun, nimic fără ca păcatul să fie prezent, atunci pot, cu ajutorul lui Dumnezeu să încep să fac „cel mai bine.”

Pavel scrie în Romani 7:19: „Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!” Înainte să-L întâlnească pe Isus pe drumul către Damasc, Pavel era fără vină, conform legii iudaice. Dar când L-a întâlnit pe Isus a realizat că trupul păcatului său a luat prim-planul. Chiar când încerca din răsputeri, nu putea face nimic cu adevărat bun. A realizat că atâta timp cât făcea fapte în puterea proprie, ele nu puteau avea efectul cel mai bun, iar dacă ar fi continuat să se încreadă în sine, atunci cele bune ar fi devenit dușmanul celor mai bune. De aceea, mărturia lui a fost că tot ceea ce aparținea lui - voia, rezonanța, ego-ul și faptele - erau „răstignite cu Hristos.” Nu mai trăia el, ci Hristos trăia în el! (Galateni 2:20). Și acesta era singurul mod în care putea face cel mai bine lucrurile.

Cu alte cuvinte, el a găsit acel păcat interior care-l împiedica să facă lucrurile în cel mai bun mod și a început să omoare acel păcat prin puterea Duhului Sfânt. A sacrificat tot ce aparținea lui și astfel, a biruit în ispită prin puterea Duhului Sfânt, imediat cum a devenit conștient de acele păcate. Făcând așa - omorând dorința păcătoasă care se descoperea treptat, Pavel nu înfăptuia faptele proprii, ci el descoperea viața lui Hristos prin trupul său! (Citește Romani 7 și Filipeni 3).

Atunci „ajutorul” meu oferit celorlalți nu vine din propria „înțelepciune” și opinie și gândire, ci este concepută de Duhul Sfânt. Direcția pe care o primesc poate părea uneori că se împotriveste la ceea ce standardele mele omenești consideră a fi „cel mai bun,” dar când împlinesc ceea ce Duhul Sfânt îmi spune, voi ajunge să realizez că rezultatul aduce pace și odihnă.

O cale perfectă

Isus a lăsat multe exemple de lucruri „cele mai bune.” Mărturiea Lui a fost că El nu putea face nimic de la Sine, ci doar ce vedea la Tatăl - aceasta practica El. (Ioan 5:19). Isus a observat că folosindu-Se de înțelegerea omenească nu putea obține nimic bun. Astfel S-a încredințat în totalitate în Tatăl Său și a putut acționa în orice situație în cel mai bun mod, deși aceasta nu avea mereu logică din perspectiva celor din jurul Lui. 

Vedem, de exemplu în situația cu Maria. Marta era foarte preocupată să slujească musafirii din casă, care, cu siguranță, este un lucru bun. Dar Marta era atât de neliniștită încercând să lase o impresie bună încât nu a realizat că în acel moment, cel mai bun lucru era să asculte cuvintele lui Isus - exact ceea ce făcea Maria. Maria a înțeles că trebuia să fie lângă Isus și să folosească ocazia să asculte cuvintele Lui. (Luca 10:38:42).

Dacă am dorință pentru lucrurile cele mai bune, Dumnezeu vrea să mă ajute ca să părăsesc total puterea proprie. El vrea să-mi arate nu doar o cale mai bună, ci o cale perfectă, ca binele pe care-l fac să fie cel mai bun posibil. Interesul lui principal este să mă elibereze de păcatul care locuiește în firea mea. Atunci voi fi făcut asemenea imaginii Fiului Său, și viața Lui începe să se manifeste prin acțiunile, cuvintele și gândurile mele. Atunci sunt o binecuvântare pentru cei din jurul meu pentru că slujesc doar lui Dumnezeu, iar faptele mele sunt desăvârșite conform voii Lui.

sursa: https://crestinismactiv.ro/