"Dovadă de pieire"

Categorie: Invataturi biblice
 

Întrebare:

În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire, iar pentru voi de mântuire, şi aceasta de la Dumnezeu” (Filipeni 1:28 ). Nu înţeleg acest adaos. La ce se referă „ceea ce”?

Răspuns:

A înfricoşa este o tactică, o armă în mâna lui Satan. El va încerca întotdeauna să-i intimideze pe credincioşi şi să-i facă să se teamă (conform 1. Petru 3:6 ). Pentru acest lucru, stârneşte ura oamenilor împotriva lor. Chiar dacă astăzi copiii lui Dumnezeu se găsesc mai puţin expuşi vrăjmăşiei lui deschise ca „leu care răcneşte” (1. Petru 5:8 ), au cu atât mai mult de-a face cu el ca „şarpele” viclean (2. Corinteni 11:3 ). Dar oricare ar fi împrejurările, trebuie să ne fie clar un lucru: Lumea va urî întotdeauna pe poporul adevărat al lui Dumnezeu (Ioan 15:18-20 ). Era deja astfel în zilele lui Abel (1. Ioan 3:12,13 ). Crucea lui Hristos a marcat punctul culminant al urii şi vrăjmăşiei omului împotriva lui Dumnezeu.

Chiar dacă Satan este acum un duşman învins, îşi duce totuşi lupta împotriva lui Dumnezeu şi împotriva acelora care, pe pământ, sunt de partea Lui şi a Fiului Său. Dumnezeu îi îngăduie aceasta, pentru moment, dar a urî un Dumnezeu sfânt, a-i persecuta pe cei care păzesc cu credincioşie adevărul Său, iată una din cele mai triste dovezi ale mârşăviei omului, şi în acelaşi timp, un semn sigur că un om care face aceasta este copt pentru iad.

Credincioşii din Filipi nu trebuiau deci să interpreteze fals necazurile prin care treceau. Credincioşii din Tesalonic se expuneau aceluiaşi pericol (2. Tesaloniceni 2:1 şi următoarele), şi în cele din urmă suntem toţi înclinaţi să facem la fel. Filipenii trebuiau mai degrabă să considere că a suferi era un dar de har, şi toţi copiii lui Dumnezeu ar trebui să considere astfel (Filipeni 1:29 ). Împotrivirea adversarilor lor faţă de ei, ca şi orice vrăjmăşie împotriva a ceea ce vorbeşte despre Dumnezeu, este o dovadă sigură că cei care sunt animaţi de un asemenea duh sunt pe calea pierzării. Totuşi pentru noi, credincioşii, această împotrivire este şi o dovadă infailibilă că drumul nostru este cel bun, şi cel la capătul căruia se găseşte mântuirea deplină de toate chinurile şi toate luptele. Aceasta este semnificaţia, de-a lungul acestei epistole, a cuvântului „mântuire”.

Dar aceasta nu este încă totul. Dumnezeu ar vrea şi ca, în această luptă, credincioşii să dezvolte şi să întreţină o încredere profundă în El. În cele din urmă este lupta Lui, şi nu a lor. Trebuie deci să facă dovadă de curaj moral în faţa duşmanului, şi să nu fie înfricoşaţi în nimic de adversarii lor. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră?” (Romani 8:31 ). Această aşteptare şi această încredere în Dumnezeu cu calm şi răbdare, nu fac doar bine propriilor noastre suflete, prin faptul că favorizează conştienţa eliberării lor finale de orice rău; ci, în plus, această siguranţă în faţa eforturilor duşmanului are repercursiuni şi asupra adversarilor. Ei vor trebui să recunoască toată realitatea neputinţei lor împotriva acestor oameni care se încred în puterea lui Dumnezeu. Conştienţa de a întâlni în ei puterea lui Dumnezeu, este pentru adversari, o dovadă suplimentară a pieirii care îi va aştepta.

sursa: https://comori.org/