"Despre lege si har (4)"

Categorie: Invataturi biblice

„Lui Îi datorãm faptul cã, prin credinţã, am intrat în aceastã stare de har, în care suntem; şi ne bucurãm în nãdejdea slavei lui Dumnezeu.” Romani 5:2

Referindu-se la acest pasaj dar şi la contextul în care este plasat Joseph Agar Beet remarcă faptul că “slujba lui Cristos nu a fost doar aceea de a ne salva din starea de razboi cu Dumnezeu ci, de asemenea, ne-a pus într-o stare în care ne putem bucura de harul lui Dumnezeu, o stare sigură. Noi eram departe de Dumnezeu dar Isus ne-a luat şi ne-a adus aproape. Dacă justificarea este un dar nemeritat din partea lui Dumnezeu, Cristos, prin moartea căruia Dumnezeu a ajuns la noi, ne-a adus în această stare de har. A intra înseamnă şi a rămâne, a menţine această poziţie în ciuda tututor falimentelor şi greutăţilor care altfel ne-ar duce la prăbusire.”[1]

Comentariul lui Clarke asupra Romanilor remarcă faptul că „noi nu suntem îndatoraţi Domnului Isus pentru iertarea gratuită şi completă pe care am primit-o, ci şi pentru faptul că starea continuă de oameni justificaţi înaintea lui Dumnezeu, stare în care suntem puşi prin harul său.”[2]

Expresia am intrat, ne spune că noi am primit acces. “ Doar prin Isus Cristos noi ne-am putut apropia de Dumnezeu şi doar prin El noi continuăm să avem acest privilegiu. Şi nu suntem aduşi în prezenţa lui Dumnezeu pentru a avea un interviu cu El ci pentru a rămâne cu El.”[3] Starea de har, din perspectiva acestui autor este o stare de favoare şi de acceptare.

1. c) comentariu personal

Acest pasaj are legătură cu cele trei coordonate ale timpului pe care trăieşte omul. În primul rând se are în vedere trecutul, un trecut subînţeles în acest verset, un trecut în care nici unul dintre noi nu era într-o stare potrivită cu Dumnezeu. Dar, tot în trecut, deşi unul mai apropiat, Isus Cristos a deschis calea către o stare de har, stare ce poate fi accesată prin credinţa în El. Se are în vedere şi prezentul, un prezent în care starea de har câştigată în trecut continuă dar în care există şi bucurie, ca un efect normal al poziţionării noastre într-o astfel de stare. Tot în acest pasaj putem distinge şi forme ale viitorului, viitor în care se continuă starea de har şi implicit şi bucuria creştină.

[1] Joseph Agar Beet, Beet’s notes on Romans through Colossians and Philemon, The Ages Digital Library Commentary , p. 181

[2] Adame Clarke , Clarke’s commentary Noul Testament, Volume 6A, ROMANS – COLOSSIANS p. 158

[3] Idem 13

sursa: https://la1ceai.wordpress.com/