"Despre fragilitate emotională"

Categorie: Invataturi biblice
 

Nu toți am fost născuți robuști în ce privește emoțiile, dar este ok. Dar putem face ceva când gândurile vor să ne tragă în jos.

6 minute · Maggie Pope

Cu mulți ani în urmă am întrebat pe niște prieteni de-ai mei dacă pot să mă alătur lor la o oră de rugăciune pe care o țineau.

Răspunsul lor a fost „Nu.”

Nu a fost tocmai răspunsul pe care-l așteptam.

Nu era ca și cum le ceream să merg cu ei în vacanță sau să mă alătur unei căzi cu jacuzzi sau să mergem împreună pe neașteptate la o petrecere. În mintea mea, faptul că am cerut voie să particip la adunarea de rugăciune a fost doar o chestiune de curtoazie; nu mă așteptam în niciun fel să fiu exclusă.

Nu voiam să fiu deloc dramatică, dar simțurile mele au avut un picaj brusc. Imediat am experimentat o reacție fizică la acest refuz personal – stomacul mi s-a întors pe dos, am înghițit în sec și ambii ochi mi-au înlăcrimat, gata să dau în plâns.

Ca tip de persoană, nu sunt tocmai robustă, emoțional vorbind.

„Preocupată prea mult de problemele proprii”

Așadar, aveam două probleme aici. Una era sentimentul de respingere care mă făcea să mă simt fără valoare, și a doua era sentimentul de vină pentru că m-am ofensat din cauza respingerii. Nu a trecut mult până când impactul refuzului a copleșit sentimentul de vină.

Întregul episod m-a făcut să rumeg la gânduri precum: „Ce impresie au ei despre mine?”, „Cât de mult valorez eu pentru ele?”, „În ce relație sunt eu cu tot grupul?” M-am gândit la aceste lucruri foarte mult. De fapt, părea că-mi acoperă întregul aparat de gândit, pentru că, în special în zilele noastre plină de platforme sociale, prietenii ne sunt foarte importanți și putem vedea foarte ușor ce face fiecare dintre prieteni. Nu a trecut neobservat faptul că data viitoare când s-au strâns nu m-au invitat și pe mine, cum obișnuiau s-o facă; fusesem înlăturată.

Rezultatul acestui lucru a fost că eu am început să îmi plâng de milă foarte mult. Când am făcut puțin research, am observat că definiția unei persoane care își plânge de milă este puțin surprinzătoare: „o persoană preocupată de sine care acordă foarte mult timă propriilor dificultăți.” Pe lângă această descriere, sunt unele caracteristici pe care le-am regăsit aproape în orice descriere, care m-au șocat:

1. Se ocupă foarte mult de propriile probleme și necesități
2. Are dificultăți să vadă imaginea în ansamblu
3. Obsedată cu sinele
4. Găsește probleme din orice lucru

Multe situații din viața zilnică ne pot „împinge” în această stare; nu trebuie să le enumerez aici, însă când ceva nu ne convine toată viața parcă toate lucrurile converg în acel punct. Rezultatul permiterii gândurilor să rămână în aceste probleme și dificultăți duce că devenim obsedați cu propria persoană.

„Trebuie să înceteze”

Dar într-o zi, după ce am trăit sub acest nor ploios mult prea mult timp, am realizat deodată că îmi păsa mult mai mult despre ce credeau ceilalți de mine, decât ce credea Dumnezeu despre mine, și în starea mea nu puteam să mă numesc ucenic. Nu-L urmam deloc pe Isus, ci urmam mofturile altor persoane.

Când Duhul ne dă lumină asupra propriei persoane și noi vedem ceva ce am făcut, gândit sau simțit, care nu este în regulă cu Cuvântul lui Dumnezeu, atunci acel lucru trebuie să înceteze. Indiferent dacă ceea ce eu fac este justificat sau nu, nu acesta este punctul important, ba chiar este irelevant.

Da, este posibil să ne împiedicăm și să trăim în confuzie o perioadă, dar când acea confuzie se ridică precum o ceață, atunci nu mai avem nicio scuză să ne preocupăm cu noi înșine, continuând cu propriile simțuri și acuzând faptele altor oameni într-un fel sau altul.

Sunt cărți de auto-ajutorare și terapeuți care ne pot învăța să clasificăm, să gestionăm și să percepem într-un fel sau altul gândurile negative – acesta poate fi o aptitudine folositoare pe care o poți obține dacă te confrunți cu o anumită traumă din trecut, dar aici este vorba despre sănătatea mentală. Însă când simt că natura mea umană este implicată, care îmi cere atenția și este dezamăgită, atunci trebuie să folosesc Cuvântul lui Dumnezeu pentru a ajunge la rădăcină. Când ne-am exprimat speranța și așteptarea noastră, un lucru minunat se întâmplă – Dumnezeu Își trimite Duhul Lui Sfânt, care ne umple de curaj, speranță și putere de a ne împotrivi poftei de a ne întoarce înapoi în starea de complângere, unde ne măsurăm cu ruleta altor oameni.

O linie în nisip

Nu este vina mea că am fost născută cu o tendință pentru fragilitate emoțională, dar este responsabilitatea mea să nu o las să-mi conducă viața. Relația mea cu Dumnezeu este întărită când revin mereu la El spunând: „Ajută-mă cu asta!” Pentru mine a fost o decizie de sânge rece. Într-o zi, când eram singură am strigat tare: „Refuz toate aceste gânduri pline de obsesie pentru mine însumi; refuz să îmi plâng de milă și să mă îngrijrez pentru ce gândesc alții despre mine. De acum voi căuta să-I fiu plăcută lui Dumnezeu și doar Lui.”

Am desenat o linie în nisip. A fost un lucru foarte simplu, rapid, dar foarte eliberator.

Acum, de fiecare dată când îmi vin gânduri de respingere, îmi amintesc de acea linie pe care am desenat-o în nisip și trimit o scurtă rugăciune: „Ajută-mă acum!” și simt că devin tot mai mult liberă de natura mea proprie care atât de repede reacționează rău într-o interacțiune mai negativă.

„Deci dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi.” Ioan 8:36.

Iar fetele care m-au refuzat la acea oră de rugăciune? Acum avem o părtășie foarte bună împreună și pot să vorbesc foarte deschis despre ce s-a întâmplat, fără să mă jignesc absolut deloc. Am luptat și am câștigat acea luptă – aceasta este puterea Evangheliei – chiar ne face liberi!

sursa: https://crestinismactiv.ro/