"Despre autoritate si supunere (2)"

Categorie: Invataturi biblice

Supunerea robilor

Deşi atunci când vorbeşte despre relaţii ierarhice în cadrul muncii, apostolul Pavel foloseşte termenul de „robi” sau sclavi, principiile se aplică slujitorilor, angajaţilor şi salariaţilor din toate timpurile.

„Robilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti, cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos. Slujiţi-le nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu. Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplata de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut” (Efeseni 6:5-8).

Robilor li se spune să asculte de cei ce sunt stăpânii lor pământeşti, termenul „pământeşti” accentuând ideea că aceşti stăpâni sunt doar pe pământ sau trecători, adevăratul Stăpân al tuturor fiind în cer, mai presus de toţi (Efeseni 6:9b).

„Cu frică şi cutremur” sunt cuvintele folosite de Pavel pentru a arăta respectul care trebuie să-l dovedească robul-stăpânului. Aceasta nu implică „un servilism slugarnic înaintea unui stăpân pământesc, ci o recunoaştere plină de respect a Domnului Isus, a cărui autoritate o reprezintă stăpânul.”[1]

„Curăţie de inimă” presupune conştiinciozitate, integritate şi sinceritate.

Robii nu trebuie să slujească numai când sub ochii stăpânilor, ca cei care caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de inimă şi cu teamă de Domnul. în general, când o persoană este asuprită, are tendinţa de a încetini lucrul atunci când nu se uită stăpânul. Dar slujitorul creştin ştie că Stăpânul din ceruri priveşte întotdeauna şi astfel, chiar dacă împrejurările sunt grele, el va lucra „ca pentru Domnul”.

Textul paralel din Coloseni 3:22 adaugă la ascultarea robilor cuvintele „în toate lucrurile”. Robii creştini, în starea în care au fost chemaţi (1 Corinteni 7:21) trebuie să fie martori ai Domnului şi pot fi dacă ascultă „în toate lucrurile”. Bineînţeles că supunerea are totuşi limite şi ordinele stăpânului care cer încălcarea eticii lui Dumnezeu nu trebuie respectate. Totuşi, slujitorii pot explica neascultarea lor însă fără răzvrătire („să nu le întoarcă vorba”, Tit 2:9).

„Pavel aminteşte de pericolul de ’a fura’, de a lua pentru sine ceea ce aparţine stăpânului. Patronul trebuie să poată conta pe cinstea angajaţilor săi. Avertismentul este valabil şi azi: ’şterpelirea’ şi ’dositul’ se practică în multe locuri. Muncitorul are uneori impresia că astfel poate recupera o parte din ceea ce patronul i-ar datora dar nu primeşte decât parţial prin salariul său. însă lucrul acesta distruge relaţia de încredere, fără de care colaborarea în muncă este foarte dificilă.”[2]

S-ar putea ca stăpânul să fie nedrept şi greu de mulţumit, iar slujitorul să sufere din această cauză. însă porunca rămâne aceeaşi – ascultarea (1 Petru 2:18-20). Suferinţa, în concepţia lui Petru, nu poate fi evitată căci, din cauza păcatului, oamenii oricum vor suferi.

„În ce constă răsplata pe care o acumulează creştinul care îndură cu răbdare toate suferinţele şi acuzaţiile nedrepte? Scriptura spune că o asemenea răbdare este ’un lucru plăcut’ înaintea lui Dumnezeu… Ideea este că Dumnezeu îşi găseşte plăcerea în şi chiar răsplăteşte lucrarea harului în viaţa creştinului, deoarece asemenea exemple arată spre harul lui Dumnezeu.”[3]

în fine, vorbindu-i lui Timotei, Pavel aminteşte de sclavii care au stăpâni credincioşi (1 Timotei 6:2). Aceştia nu trebuie să-şi dispreţuiască stăpânii sub cuvânt că sunt „fraţi”, ci să le slujească mai bine. Cu toate că stăpânul, în cazul acesta, este şi un frate preaiubit, sclavul îi datorează cinste şi slujire.

Fiecare credincios adevărat  trebuie să-şi dea seama că este un sclav al lui Isus Hristos („rob al neprihănirii” Romani 6:18), că a fost cumpărat cu un preţ, că nu îşi mai aparţine lui însuşi, ci este al lui Hristos cu duhul, sufletul şi trupul său şi că prin urmare, Domnului I se datorează cea mai înaltă slujire pe care i-o poate da fiecare.

[1] John Stott, Op. cit. P. 195.

[2] Robert Somerville, Op. cit, pag. 105.

[3] Paige Paterson, Preoţi peregrini, Editura Institutului Biblic <Emanuel> din Oradea, 1998, pp. 96-97.

sursa: https://la1ceai.wordpress.com/