Despărţirea de lume. J. N. Darby

Categorie: Invataturi biblice
 

“Isus Hristos, Domnul meu, pentru care am pierdut toate lucrurile şi le socotesc ca un gunoi!” (Filipeni 3:8 )

Un creştin ceresc socoteşte ca o ruşine orice semn al lumii care ar fi asupra lui. Omul ceresc care poate să spună: “Am murit împreună cu Hristos” este singurul care se eliberează de tot ce aparţine Egiptului. Principiul mondenităţii este dezrădăcinat din inima aceluia care, mort şi înviat împreună cu Domnul Isus Hristos, trăieşte o viaţă cerească. Asocierea cu lumea ne împiedică să învingem lumea.

Chemată la slavă, credinţa părăseşte în mod hotărât Egiptul; nu acolo Şi-a aşezat Dumnezeu slava . A fi în largul tău în lume înseamnă a nu fi în largul tău în cer. Mă tem că sfinţii nu se ostenesc cu despărţirea lor de această lume vinovată înaintea lui Dumnezeu prin stăruinţa ei în rău şi îndepărtarea de El.

Cu un Mântuitor lepădat trebuie să mergem. Întregul sistem al acestei lumi este o piatră de poticnire întrebuinţată de Vrăjmaş pentru a abate inimile de la Dumnezeu; fie că este vorba de îmbrăcăminte, de falsele aparenţe, de linguşiri, tot ceea ce ne aşează în poziţia omului bogat (din capitolul 16 al Evangheliei după Luca) este o cursă. Cerul este deschis pentru a primi un Hristos lepădat: să ne amintim mereu acest fapt.

Samson era un nazireu, pus deoparte pentru Dumnezeu, sfinţit pentru Domnul; ca semn de punere deoparte, părul său nu trebuia să fie tăiat. Atât timp cât porunca şi hotărârea divină au fost ţinute, puterea i-a rămas întreagă. Putea să pară că nu este vreo legatură între părul lung, netăiat, şi o putere de neînvins, dar Dumnezeu era prezent; şi un Dumnezeu de care ascultăm şi pe care Îl cinstim este pentru noi un Dumnezeu al puterii.

Planul lui Dumnezeu este să ne lege de cer. Trebuie ori să aveţi cerul fără lume, ori lumea fără cer. Cel care a pregătit Cetatea nu poate să dorească pentru noi alt lucru între acestea două.

Este o foarte mare diferenţa între a părăsi lumea şi a fi părăsit de ea. Această ultimă situaţie pune la încercare toate aspectele importanţei noastre personale, ascunse mai adânc în sufletele noastre decât ne-am putea închipui.

Activitatea de care avem cea mai mare nevoie este aceea care are ca scop de a-L prezenta pe Domnul Isus Hristos sufletelor în aşa fel încât să producem devotament pentru El, înlăturarea mondenităţii, o viaţă în care să se facă “un singur lucru”: căminul, îmbrăcămintea, tot felul nostru de a fi să arate că Hristos este totul pentru noi.

Ieşim din mijlocul oamenilor lumii, pentru a intra în legătura de fii şi fiice cu Dumnezeul cel Atotputernic (2. Corinteni 6:17-18 ); dacă nu facem aşa nu este posibil să ne bucurăm de această legătură cu El, ca fii şi fiice ale Lui: această poziţie faţă de El este necunoscută pentru ei.

Cu câtă înţelepciune, Dumnezeu n-a ales „mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales” (1. Corinteni 1:26 ). Aceştia socotesc că este foarte greu să-şi supună toate avantajele lor acelora ale lui Dumnezeu. Dacă o adunare este formată din fraţi bogaţi, se poate întâmpla doar unul din aceste două lucruri: fie ei vor deveni practic săraci şi fără pretenţii, fie vor deveni lumeşti.

O inima împărţită este o nenorocire pentru un creştin. Când inima este plină de Hristos în ea nu mai are loc nici o dorinţă după slava lumii. Dacă Hristos locuieşte în inima voastră prin credinţă, nu vă veţi pune întrebarea aşa de des: “Ce rău este în aceasta sau în aceea?” Vă veţi întreba mai degrabă: “Fac aceasta pentru Domnul Hristos? Poate El să mă aprobe?”

sursa: https://comori.org/