"Deosebiri între Adunare şi împărăţie Arend Remmers"

Categorie: Invataturi biblice

Întrebare:

Ce deosebiri există între Adunare şi împărăţia lui Dumnezeu?

Răspuns:

Adunarea Dumnezeului celui viu este formată din toţi cei care au acceptat Evanghelia şi au primit Duhul Sfânt începând cu ziua Rusaliilor până la răpire (Faptele Apostolilor 2 ; Efeseni 1:13 ; 1. Corinteni 12:13 ). Ea a luat fiinţă prin turnarea Duhului Sfânt în ziua Rusaliilor; ea este strânsă pe pământ până la răpire şi apoi primită pentru veşnicie în Casa Tatălui. Adunarea va rămâne deci un timp limitat pe pământ. Ea este un organism viu, ceresc, pentru că nădejdea ei nu este îndreptată spre pământ, ci spre cer.

Împărăţia lui Dumnezeu este domeniul de domnie al lui Dumnezeu în această creaţie; ea a început când Domnul Isus, Împăratul acestei împărăţii, a umblat ca Om pe acest pământ. Această împărăţie durează şi acum, în timpul lipsei Împăratului lepădat şi de aceea a primit o formă mai degrabă ascunsă. Împărăţiei lui Dumnezeu îi aparţin toţi oamenii care, fie dintr-o convingere a credinţei, fie numai printr-o mărturisire exterioară, Îl recunosc pe Domnul Isus ca Stăpânitor, adică toată creştinătatea în timpul prezent, iar în împărăţia de o mie de ani, toată populaţia lumii.

Adunarea lui Dumnezeu este obiectul planului Său veşnic în Hristos (Efeseni 3:10, 11 ), în timp ce împărăţia, ca administrarea plinătăţii timpurilor este limitată în timp (Efeseni 1:10 ). Cei care aparţin Adunării sunt aleşi în Hristos înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1:4 ), în schimb, despre împărăţie, Domnul Isus spune că este pregătită de la întemeierea lumii (Matei 25:34 ). Viitorul Adunării este în cer, în Casa Tatălui, împărăţia se întinde însă numai peste întreaga creaţie.

În toate aceste deosebiri există totuşi un lucru comun foarte important şi preţios: Domnul Isus ocupă, după gândurile lui Dumnezeu, atât în Adunare, cât şi în împărăţia lui Dumnezeu, cel mai înalt loc. Ca Fiul veşnic al lui Dumnezeu, El este temelia şi ziditorul Adunării (Matei 16:16-18 ), iar ca Omul proslăvit este Capul ei (Coloseni 1:18 ). El va fi în toată veşnicia Cel căruia cei mântuiţi Îi vor aduce adorare şi care va ocupa în mijlocul lor cel mai înalt loc al slavei.

Prin lucrarea Sa la cruce, Domnul Isus Şi-a dobândit dreptul de domnie ca Împărat peste împărăţia Sa şi mântuieşte pe cei care cred în El şi Îl acceptă ca Salvatorul lor şi care aparţin astfel Adunării lui Dumnezeu (Evrei 10:12-14 ). Deci Dumnezeu vrea ca Fiul Său preaiubit, la care a privit întotdeauna cu plăcere, să ocupe primul loc atât în împărăţia lui Dumnezeu în această creaţie, cât şi în veşnicie în mijlocul alor Săi.

Împărăţia lui Dumnezeu era un termen cunoscut deja în Vechiul Testament şi care desemna domnia lui Dumnezeu prin Fiul Său, Omul proslăvit Isus Hristos, asupra întregii creaţii. Când a apărut Împăratul, a început împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Cel care recunoaşte autoritatea lui Hristos, adică Îl mărturiseşte şi se numeşte creştin, aparţine împărăţiei lui Dumnezeu (sau împărăţia cerurilor).

Adunarea lui Dumnezeu era în Vechiul Testament o taină încă nedescoperită. Acest lucru rezultă din pilda despre perla preţioasă. Adunarea, care este o imagine a acestei perle preţioase, formează partea cea mai importantă din împărăţia lui Dumnezeu. Aşa cum negustorul a vândut totul pentru perlă, tot aşa Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea (Efeseni 5:2 ).

De aceea fiecare creştin adevărat este un mădular al Trupului lui Hristos şi are în acelaşi timp un loc în împărăţia lui Dumnezeu. În primul sens, Îl cunoaşte pe Hristos ca şi Cap, iar în al doilea, ca şi Domn şi Stăpân. În apartenenţa la împărăţia lui Dumnezeu iese la iveală o relaţie de autoritate, care trebuie să se dovedească printr-o ascultare necondiţionată faţă de Domnul Isus. Apartenenţa noastră la Adunarea lui Dumnezeu reprezintă o legătură mai strânsă, care este caracterizată de dragostea desăvârşită. În gândurile lui Dumnezeu, fiecare îşi are locul lui.

Nu oricine se găseşte în împărăţia lui Dumnezeu este şi un mădular al Adunării. Aşa cum se prezintă astăzi împărăţia lui Dumnezeu, corespunde conform amplorii ei creştinătăţii mărturisitoare. Dar cine are numai o mărturisire creştină goală, adică „aparţine“ de o biserică sau alta, fără să fie născut din nou, se află de fapt din punct de vedere exterior în împărăţia lui Dumnezeu, domeniul în care are valabilitate autoritatea Domnului Isus, dar nu aparţine de Adunarea Dumnezeului celui viu, ca şi credincios salvat şi pecetluit cu Duhul Sfânt.

Adunarea şi împărăţia lui Dumnezeu sunt deci două gânduri diferite. A le acorda atenţie, dar şi a le diferenţia este de mare însemnătate pentru practica vieţii creştine. Un exemplu în acest sens este pilda despre neghină (Matei 13:24-30 ). La întrebarea robilor, dacă să adune neghina, stăpânul spune: „Nu, ca nu cumva, adunând neghina, să smulgeţi şi grâul o dată cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la timpul secerişului, voi spune secerătorilor: culegeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca să fie arsă; iar grâul adunaţi-l în grânarul meu“. În împărăţia lui Dumnezeu (împărăţia cerurilor), în timpul prezent al absenţei Domnului, are valabilitate principiul: răul creşte fără ca slujitorii Săi să intervină. La venirea Sa, El Însuşi va efectua judecata asupra celor vii (Matei 25:31-46 ) şi astfel va despărţi oile de capre, respectiv grâul de neghină. Dar în Casa lui Dumnezeu, în Adunarea Dumnezeului celui viu, are valabilitate principiul: „Orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer“; „Înlăturaţi pe cel rău dintre voi“ (Matei 18:18 ; 1. Corinteni 5:13 ). În Adunare trebuie să se corespundă sfinţeniei lui Dumnezeu printr-o disciplină spirituală.

sursa: https://comori.org/