text Invataturi biblice

"De la Mine este lucrul acesta." J. N. Darby

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Dezamăgirile vieţii sunt de fapt doar declaraţii de dragoste. Am un mesaj pentru tine astăzi, copilul Meu. O să ţi-l şoptesc uşor la ureche, pentru ca norii de furtună care apar să fie poleiţi cu glorie, iar spinii pe care s-ar putea să trebuiască să mergi să se tocească. Acest mesaj este scurt, o mică propoziţie, dar îngăduie-i să se coboare în adâncimile inimii tale şi să-ţi fie ca o pernă pe care să-ţi odihneşti capul tău obosit: “de la Mine este lucrul acesta”.

Nu te-ai gândit niciodată că tot ceea ce te priveşte, Mă priveşte de asemenea şi pe Mine? Cel care se atinge de tine se atinge de lumina ochilor Mei (Zaharia 2:8 ). Tu ai fost de mare preţ in ochii Mei, de aceea am un interes special în creşterea şi educaţia ta. Atunci când ispita te asaltează, şi “vrăjmaşul năvăleşte ca un râu”, vreau să ştii că “de la Mine este lucrul acesta”. Eu sunt Dumnezeul împrejurărilor. Tu nu ai fost pus acolo unde eşti la întâmplare, ci pentru că acolo este locul pe care l-am ales pentru tine. Nu ai cerut tu să te smereşti? Iată, te-am pus în locul unde această lecţie poate fi învăţată. Prin ceea ce te înconjoară şi prin cei care te însoţesc se înfăptuieşte voia Mea.

Ai dificultăţi financiare? Este greu să te încadrezi în venitul tău? „de la Mine este lucrul acesta“. Căci Eu sunt cel care posedă toate lucrurile. Doresc ca tu să iei totul de la Mine, şi ca tu să depinzi în întregime de Mine. Bogăţiile Mele sunt nemărginite (Filipeni 4:19 ). Pune-Mi promisiunile la încercare, ca să nu se spună despre tine “totuşi, în lucrul acesta, n-ai crezut pe Domnul Dumnezeul tău”.

Treci prin noaptea de întristare? “de la Mine este lucrul acesta”. Eu sunt omul durerilor şi obişnuit cu suferinţa (Isaia 53:3 ). Te-am lăsat fără nici un sprijin omenesc ca prin întoarcerea ta la Mine să capeţi mângâiere (2. Tesaloniceni 2:16,17 ).

Te-a dezamăgit vreun prieten? Unul faţă de care ţi-ai deschis toată inima? “de la Mine este lucrul acesta”. Am îngăduit această dezamăgire ca tu să poţi să înveţi că cel mai bun Prieten este Isus. Tânjesc sa fiu confidentul tău.

A spus cineva lucruri neadevărate despre tine? Lasă asta şi vino mai aproape de Mine, sub aripile Mele, departe de cearta lumească, pentru că voi face să iasă dreptatea ta ca lumina şi dreptul tău ca ziua la amiază (Psalmul 37:6 ). Ţi-au fost răsturnate toate planurile? Eşti zdrobit şi obosit? “de la Mine este lucrul acesta”. Ţi-ai făcut planuri şi apoi ai venit la Mine ca să le binecuvântez? Eu doresc să îţi fac planurile. Voi prelua Eu responsabilitatea, pentru că este prea grea pentru tine, tu nu ai putea să o duci la îndeplinire singur (Exod 18:18 ). Tu eşti un instrument şi nu un factor.

Ţi-ai dorit cu ardoare să faci vreo lucrare importantă pentru Mine? Iar în loc de asta ai fost pus deoparte, pe un pat de boală şi suferinţă? “de la Mine este lucrul acesta”. Nu am putut să îţi atrag atenţia în timp ce erai aşa activ. Doresc să te învăţ unele dintre lecţiile Mele profunde. Doar aceia care au învăţat să aştepte răbdători Îmi pot sluji. Cei mai mari slujitori ai Mei sunt câteodată aceia care sunt puşi deoparte din serviciul activ cu scopul ca ei să înveţe să mânuiască arma rugăciunii.

Eşti dintr-o dată chemat să ocupi o poziţie dificilă plină de responsabilităţi? Mergi înainte, încrezându-te în Mine. Eu îţi dau poziţia plină de greutăţi pentru că Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta în toate lucrările tale şi în toate activităţile tale (Deuteronom 15:18 ). În această zi îţi pun în mână un vas cu untdelemn sfânt. Ia din el cu toată libertatea, copilul Meu, ca toate împrejurările ce se ivesc pe cale, fiecare cuvânt care îţi provoacă durere, fiecare manifestare a slăbiciunii tale, să fie unse cu acest untdelemn. Ţine minte că piedicile sunt învăţăminte divine. Boldul se va îndepărta în măsura în care o să Mă vezi pe Mine în toate lucrurile. Deci pune la inimă toate lucrările pe care le mărturisesc printre voi astăzi. Pentru că este viaţa ta! (Deuteronom 32:46,47 ).

articol preluat şi tradus de pe inthebeloved.org

 

 

Cele mai recente resurse scrise - Pentru adulti

Ce ar trebui să facă un creştin atunci cand este trist decepţionat de oameni, de viaţă şi ar dori să plece la Domnul, e păcat să vrei să mori?
Categorie: Invataturi biblice  Cazuri de depresie întâlnim câteva în Biblie, de exemplu când Ieremia şi-a blestemat ziua naşterii. Ierimia 20:14: „Blestemată să fie ziua când m-am născu... Citeste mai mult >>
De ce Dumnezeu permite răul?
Categorie: Invataturi biblice  1 Ioan 4:16 „Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnez... Citeste mai mult >>
Ce se va întampla cu Biserica, cu cei care şi-au predat viaţa în mâna Domnului Isus, când va domni antichrist?
Categorie: Invataturi biblice  Când vorbim de anticrist, de care toţi creştinii evlavioşi se tem ca de o mare putere a răului care va veni şi va face mare stricăciune, trebuie să&n... Citeste mai mult >>
Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă:1. Ce se întâmplă cu omul credincios și cel necredincios după ce și-a sfârșit călătoria în această viață?Da ! am înțeles, și am citit... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice  Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta,... Citeste mai mult >>
Eu nu înțeleg, dacă Domnul ne iubește atât de mult şi cred că e aşa, şi cred că şi-a dat viața pentru noi păcătoşii, dar în Biblie scrie de două lucruri care nu te iartă Domnul în veci și de ce nu, dacă și-a dat viaţa pentru toate păcatele noastre?
Categorie: Invataturi biblice Matei 12:32: “Oricui va vorbi împotriva Fiului Omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfant, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta, nici... Citeste mai mult >>
Daca Dumnezeu este Dragoste (1 Ioan 4:8) și El există dintotdeauna, si dacă a fost singur înainte de a-L creea pe Isus cum putea să fie dragoste? Se iubea pe sine însuși? Iubirea de sine este narcisism și e un păcat?
Categorie: Invataturi biblice  Creația lui Dumnezeu este dovada dragostei Sale. Domnul Isus este oglindirea dragostei Sale, de aceea El a spus că cine L-a văzut pe El, a văzut pe Tătal... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!”
Categorie: Invataturi biblice  Întrebarea completă: Ce înseamnă răspunsul Domnului nostru Isus Cristos: „Le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!” Ei îşi băteau... Citeste mai mult >>
Mă iubeşte Dumnezeu dacă l-am părăsit?
Categorie: Invataturi biblice  Mai întâi de toate trebuie să înţelegem în ce măsură am avut noi legătură cu Dumnezeu şi în ce măsură l-am părăsit, adică la ce ne referim noi când spunem că l... Citeste mai mult >>
„De la Mine s-a întâmplat lucrul acesta”? – de ce permite Domnul experiențe.
Categorie: Invataturi biblice  Expresia, „DE LA MINE S-A ÎNTÂMPLAT LUCRUL ACESTA”  sunt cuvintele DOMNULUI către împăratul Roboam, şi ele exprimă un unghi din care pot fi privite relaţi... Citeste mai mult >>