"De ce slujesc"

Categorie: Invataturi biblice
 

De ce îmi dau eu timpul și fac toate eforturile ca să slujesc și să-i binecuvintez pe ceilalți?

5 minute · Irene Janz

Este sâmbătă, ora 6 dimineața și, în timp ce mă uit pe geam afară, văd cum acesta se aburește. Celelalte fete moțăiesc și au ațipit ca să recupereze orele puține de somn.

Șoferul ascultă muzică pentru a-l ține treaz în timp ce mergem pe autostradă. Suntem pe drum către un proiect de muncă voluntară pentru biserica noastră. Este un drum de 3 ore până ajungem la destinație și este destul timp pentru contemplare. Se întâmplă multe în aceste zile. Se pare că întotdeana este o oportunitate de a rămâne ocupat, indiferent că este vorba de a conduce clubul de activități, participarea la școala duminicală, la strângerile de bani pentru biserică, la activitățile cu tinerii, la acordarea unui ajutor unui prieten care este în nevoie, etc. Aș avea ce face în fiecare zi. Particip cât de des pot. Dar în timp ce mă gândesc la ziua lungă care mă așteaptă, mă întreb: de ce fac eu toate astea? De ce, de exemplu, m-aș scula sâmbătă dimineață ca să ajut la un proiect de muncă voluntară, când aș putea să dorm liniștită, ca toți ceilalți tineri de vârsta mea?

Trebuie să învăț

Când mă gândesc serios, știu că tocmai natura mea leneșă și egoistă mă împiedică să nu vreau să fac ceva pentru nimeni. M-ai bine aș sta acasă și să-mi termin cartea; mai bine aș sta acasă și mi-aș termina de vizionat emisiunea la televizor, și lista poate continua. Eu, eu, eu. Trebuie să învăț să închei cu a mă gândi întotdeauna doar la mine! Trebuie să învăț să cedez la voia mea proprie, și, mai bine, să slujesc și să binecuvintez pe ceilalți. Trebuie să învăț să mă smeresc și să spun „nu” când sunt ispitită să trăiesc eu însumi. Este ceva ce am realizat că trebuie să fac pentru a putea să învăț să fac voia lui Dumnezeu și nu a mea.

Trebuie să învăț să mă smeresc și să spun „nu” când sunt ispitită să trăiesc eu însumi.

Și cu siguranță este o muncă; un sacrificiu. Găsesc multă împotrivire în mine însămi. A sacrifica înseamnă a ceda la ceva. Sunt ispitită să mă plâng și să fiu molatică. „Trebuie să merg pentru că este datoria mea, iar dacă nu mă duc, ceilalți se vor întreba de ce nu mă duc. Mi-aș dori să am ceva timp pentru mine, din când în când.” Când apar astfel de gânduri, mă gândesc la 2 Corinteni 9:6-7. „Cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu.””

Cel ce dă cu bucurie

Când mintea mea este hotărâtă să fiu o persoană care dă cu bucurie și să nu aduc aportul meu din ciudă sau că „așa trebuie”, atunci vin cu o atitudine bună. Poate încă sunt ispitită la aceste gânduri, dar atunci ele întâlnesc un decisiv și ferm „Nu!” la dorința de a trăi pentru mine însămi și toate aceste gânduri sunt omorâte. Și știu că atunci când am această gândire, Dumnezeu îmi va da toată puterea de care am nevoie să „nu obisesc în facerea binelui.” (Galateni 6:9) Atunci, când se ivește oportunitatea de a participa prin a sluji și sacrifica din ale mele, eu sunt pregătită și am un spirit bun și ziditor în jurul meu.

Depinde doar de mine ce fel de atitudine am! Când sunt fericită și voitoare atunci poate merge doar bine, iar eu pot fi o sursă de inspirație și încurajare pentru ceilalți. Poate o altă persoană este într-o situație grea; atunci eu pot să îi ridic povara de pe umeri prin a fi un exemplu. Dacă am și eu un duh de nemulțumire și cârtire, ceilalți simt asta și îi doboară și pe ei.

Experimentez binecuvântare

Așadar, de ce o fac? De ce îmi dau timpul și efortul ca să binecuvintez și să slujesc celorlalți? O fac pentru a primi din această părtășie și binecuvântare – lucru pe care îl experimentez acum; o fac pentru a crește în dumnezeire și să fiu un exemplu și un păstor pentru cei mai tineri. Când sunt aici, Dumnezeu mă poate folosi ca să zidească Biserica. „Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 3:9)

Nu vreau doar să fiu o persoană care doar stă în căruță ci vreau să fiu una care coboară și împinge.

Când mașina ajunge la depozitul unde ne vom petrece ziua, toți se trezesc imediat și se grăbesc înăuntru cât de repede posibil ca să se ferească de frigul de afară. Fețele încă sunt boțite de somn și este sunt multe râsete și glume pe seama asta. Toți sunt într-o stare bună. Sunt înconjurată de un grup de oameni care vorbesc la fel ca mine. Aceasta provoacă o atmosferă enorm de bună și sunt foarte recunoscătoare că pot participa și eu. Nu vreau doar să fiu o persoană care doar stă în căruță ci vreau să fiu una care coboară și împinge.

sursa: https://crestinismactiv.ro/