"De ce m-am hotărât să fiu un ucenic"

Categorie: Invataturi biblice
 

Ce motivează o persoană să-și cedeze voia?

7 minute · C. Turner

Un ucenic este o persoană care mereu și în fiecare situație din viață alege să facă voia lui Dumnezeu și nu voia sa proprie. (Luca 25:33)

Isus a spus: „…facă-se nu voia mea, ci voia Ta” Luca 22:42. Alegi tu o astfel de viață? Doar tu poți răspunde la această întrebare, dar îți voi spune de ce eu am făcut-o; de ce am ales să fiu un ucenic.

Primul pas

Când eram mai tânăr am mers într-o excursie de un weekend împreună cu băieții din biserica mea. Am jucat fotbal și am stat în jurul focului de tabără iar serile le petreceam ascultând istorii din biblie.

Sâmbătă seară am stat într-un cerc și am ascultat pe unul dintre conducătorii grupului vorbind despre a trăi pentru Isus. După ce a terminat, ne-a întrebat dacă vreunul dintre noi voiam să spunem ceva. Imediat, un prieten de-al meu, cu vreo 2 ani mai mare decât mine, a sărit în picioare, dar în loc să spună ceva, el a rugat ca ceilalți să se roage pentru el.

După el, mai mulți au făcut același lucru, unul după altul au cerut ca ceilalți să se roage pentru ei. Și imediat a devenit o adunare de rugăciune.

Nu puteam înțelege clar ce era acel lucru, dar am simțit că era o oportunitate specială pe care nu voiam s-o ratez. Am rugat pe unul dintre lideri să se roage cu mine: „Te rog ajută-mă să trăiesc pentru Isus. Nu înțeleg mult acum, dar te rog să mă ajuți atunci când o să înțeleg.” Nu aș spune că eram un ucenic, dar am pus prima cărămidă în temelia unei vieți creștine. Acea primă cărămidă – acea intenție decisă – nu a fost niciodată mișcată sau alterată; ea va căpăta o semnificație eternă.

Dar apoi am crescut…

Ca adolescent am realizat că nu eram o persoană „atât de bună”, pe cât credeam. Ușor îmi pierdeam calmul, eram incredibil de arogant și începusem să devin un bătăuș.

Credeam că păcatele îmi erau iertate, dar ca adolescent m-am trezit făcând lucruri care deranjau pe cei din jurul meu și eram chinuit de gânduri necurate, de care mă rușinam. Aceasta m-a mâniat. Nu voiam să păcătuiesc, dar simțeam de parcă nu puteam face nimic în privința asta. Am primit o ciudă personală împotriva lui Satan pentru că am realizat că gândeam și făceam lucruri pe care le regretam. Apoi, m-am hotărât că, orice s-ar întâmpla, nu voi mai lăsa niciodată, în mod conștient, ca gândurile să-mi alunece într-o direcție pe care o știam a fi greșită. Acesta era singurul meu mod de a mă răzbuna pe Satan.

Îmi amintesc foarte clar că acea decizie mi-a dat un sentiment incredibil și neașteptat de pace. După aceea, am mai făcut lucruri pe care le-am regretat, dar nu m-am simțit condamnat sau separat de Dumnezeu. În loc, am simțit o mâhnire și tristețe care m-a apropiat mai mult de Dumnezeu. (2 Corinteni 7:11) Cred că am dat de unul dintre cele mai mari mistere ale evangheliei: „Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.” Romani 7:20. „Eu” voiam altceva decât „păcatul care locuiește în mine.”

M-am rugat frecvent ca să devin liber de păcatul pe care-l găseam în mine. În special m-am simțit legat de gânduri necurate, și datorită faptului că nu îmi era foarte clară diferența dintre ispită și păcat. Dar, gradual, am ajuns la credința că era posibil pentru mine ca să ajung la biruință asupra ceva din păcatul care locuia în mine.

O decizie mare

Când aveam cam cinsprezece ani am fost la o conferință de tineret din Somerset, Anglia. Până atunci eu experimentasem puțin ce înseamnă să ai biruință asupra păcatului într-un domeniu, dar doream mai mult. Ascultând la conferință, am ajuns la credință că era posibil prin ascultare de Duh să ajung la o viață de biruință totală asupra păcatului. Nu trebuia să birui tot păcatul deodată, ci pas cu pas, cu fiecare ispită în parte mi se descoperea mai mult și puteam să văd păcatul. Știam ce înseamnă biruință asupra păcatului, și știam și despre păcatul care locuiește în mine – pe care încă nu-l văzusem, dar știam că Isus mi-l va descoperi în timp ce călcam pe urmele Lui.
Am ajuns la credință că dacă mă predau complet lui Dumnezeu, ca să împlinesc voia Lui în fiecare circumstanță, voi obține o viață de biruință asupra la orice ispită rea. (2 Corinteni 2:14).

Isus a spus „Apoi a zis tuturor: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.” Luca 9:23. Această „cruce zilnică” este locul unde toate poftele de a păcătui pot fi „omorâte” înainte de a comite păcat. Așa explică Pavel acest lucru: „Cei care aparțin lui Hristos și-au răstignit firea cu poftele și dorințele ei.” Galateni‬ 5:24.

Versetul care îl am în minte, pe care l-am auzit în acel weekend a fost: „Am fost răstignit cu Hristos și nu mai trăiesc eu ci Hristos trăiește în mine.” Galateni 2:20.

„Am fost răstignit cu Hristos …” Prin credință, eu mor împreună cu Isus. Nu mor fizic, ci mor față de păcat.

„… nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” Dacă aleg voia lui Dumnezeu în momentul ispitei, în loc de voia mea proprie, oare nu se adeverește acest verset? „Eu” (voia mea proprie) nu mai trăiește. În loc, Hristos trăiește în mine. Tendințele mele păcătoase, naturale, nu mai primesc loc să crească și să se dezvolte. Eu am ales voia lui Dumnezeu și mor față de păcat. Aceasta a fost mărturia lui Pavel și acum a devenit și mărturia mea.

De ce sunt un ucenic

„A păcătui” nu părea ceva ce eu voiam să fac, dar, totuși, a trebuit să predau asta dacă voiam să fiu un ucenic. Nu, motivul pentru care am vrut să devin un ucenic a fost că voiam să fiu liber de păcat! Am realizat că „voia mea proprie”, dorințele mele, poftele mele erau corupte și când cedam în fața lor, era o pierdere eternă atât pentru mine, cât și pentru cei din jurul meu. De aceea, în fiecare zi, în fiecare situație din viață unde găsesc ceva din această voie a mea, aleg să fac voia lui Dumnezeu, în loc.

Sunt multe lucruri pentru care să mă bucur precum: viață veșnică, să-L cunosc pe Isus și să am părtășie cu sfinții. Dar pentru mine, motivul pentru care doream în totalitate să cedez voia proprie cu privice la orice aspect al vieții era că văzusem o oportunitate glorioasă de a deveni complet liber de păcat în timpul vieții mele, și am apucat această șansă cu ambele mâini.

sursa: https://crestinismactiv.ro/