Cuvântul şi harul lui Dumnezeu. J. T. Mawson

Categorie: Invataturi biblice
 

Barac a fost chemat din Chedeş

El locuia în Chedeş, care înseamnă „Locul Preasfânt“ sau „Loc de refugiu“. Oraşul Chedeş a fost primul dintre cetăţile în care ucigaşii din Israel se puteau refugia şi unde puteau să locuiască în siguranţă (Iosua 20:7 ). Dacă şi Barac a fost constrâns sau nu să-şi găsească aici refugiul dinaintea răzbunătorului sângelui, nu putem să spunem, însă în orice caz este adevărat că Chedeşul este în mod simbolic poziţia noastră din care plecăm atunci când pornim la luptă împotriva duşmanului. Hristos este adevărata imagine a Chedeşului. Moartea era pedeapsa meritată pentru păcatele noastre, iar frica faţă de aceasta ne ţinea în captivitate, însă ne-am găsit refugiul în singura speranţă a păcătoşilor condamnaţi la moarte: Domnul Isus Hristos. În El avem salvarea şi eliberarea de frica morţii. Diavolul nu ne mai poate încătuşa prin gândul la moarte, pentru că Hristos a murit şi a eliberat „pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor“ (Evrei 2:15 ). Fiind siguri în Hristos, locuim în adevăratul Chedeş, putem să întâmpinăm curajoşi pe vrăjmaşi şi să intonăm cântarea de biruinţă: „Unde îţi este ţepuşul moarte? Unde îţi este biruinţa, moarte?“ (1. Corinteni 15:55 ).

Însă marele nostru împotrivitor este plin de şiretenie. Diavolul lucrează neobosit şi pune multe curse în care vrea să ne prindă. Dacă vrem să fim biruitori, este important să fim treji şi veghetori.

Cum biruim

Unii îşi imaginează că viaţa de creştin este foarte comodă; ei gândesc că, dacă viitorul le este asigurat, totul în jurul lor trebuie să fie numai pace, iar ei să ajungă în cer fără greutăţi. Ce rătăcire! Noi avem într-adevăr pace cu Dumnezeu şi putem totdeauna în împrejurările noastre să savurăm pacea, însă aceasta nu înseamnă că avem pace cu duşmanul. Suntem îndemnaţi „să fim tari în Domnul“, „să îmbrăcăm toată armătura lui Dumnezeu“, „să ne împotrivim uneltirilor diavolului“, „să luptăm împotriva căpeteniilor şi puterilor“, „să nu dăm loc diavolului“, „să ne împotrivim diavolului“, „să stăm tari în credinţă“.

Acestea nu vorbesc despre odihnă, ci despre luptă, iar noi avem nevoie de toată armătura, ca să fim biruitori în această luptă. Să ne amintim de trei lucruri care au fost aşa de necesare pentru biruinţa asupra lui Sisera: lumina, activitatea şi dăruirea de bunăvoie. Toate cele trei lucruri le-am văzut în chip desăvârşit la Domnul, iar ele trebuie să se găsească şi la noi, dacă vrem să biruim.

1) Biruinţa asupra diavolului prin Cuvântul lui Dumnezeu

La primul punct, Cuvântul ne spune: „V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe Cel rău“ (1. Ioan 2:14 ). Aceasta este lumina, căci citim: „Dezvăluirea cuvintelor Tale dă lumină“ (Psalm 119:130). Tinerii, aşa cum îi numeşte Cuvântul, Îl cunosc pe Dumnezeu în adevărata Sa Fiinţă. Această lumină este în ei, iar prin aceasta sunt consolidaţi şi întăriţi, aşa încât diavolul nu poate să-i ademenească. Pe deasupra, ei sunt făcuţi apţi să-l biruiască prin Cuvântul lui Dumnezeu: el fuge dinaintea lor. Diavolul poate să biruiască numai cu ajutorul întunericului şi al minciunii, însă acestea trebuie să fugă dinaintea luminii şi a adevărului.

Trebuie să ne preocupăm în mod regulat cu Scriptura, ca astfel să fim în stare să ne zidim pe credinţa nostră preasfântă. Dacă vom proceda astfel, Cuvântul lui Dumnezeu va fi scutul şi pavăza noastră. Prin Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul l-a biruit pe diavolul. Numai dacă locuieşte în inima noastră Cuvântul lui Dumnezeu, vom fi totdeauna gata să întâmpinăm duşmanul.

Mii de creştini, care şi-au pus încrederea în Mântuitorul, sunt totuşi chinuiţi de diavolul şi ţinuţi în frică şi în îndoială permanentă, pentru că nu cunosc întreaga lumină a Evangheliei. Dacă s-ar cunoaşte tot adevărul Evangheliei, atacurile diavolului ar fi zadarnice. Când diavolul a pus înaintea ochilor lui Luther lista lungă a păcatelor sale, în speranţa că îl va birui şi îl va înfricoşa, răspunsul acestuia a fost: „Sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, m-a curăţit de toate păcatele“. Cu acest adevăr preţios în inimă a putut să-l biruiască pe diavolul.

Sunt însă şi persoane care în timpul încercărilor trupeşti şi sufleteşti sunt atacaţi în alt chip de duşman. El vrea să trezească în ei îndoială faţă de dragostea lui Dumnezeu. „Cum poate Dumnezeu să mă iubească şi să permită ca să ajung în asemenea împrejurări istovitoare?“ se întreabă multe inimi. Un cunoscut de-al meu, care a fost foarte ispitit, a exclamat: „Cu toate că El mă loveşte, vreau să mă încred în El!“ (a se compara Iov 13:15 ). Diavolul a fost pus pe fugă. Dacă toţi creştinii, în clipele de încercare, ar crede cu statornicie că sunt iubiţi de o dragoste atotputernică şi neschimbătoare, ar mai ceda oare ispitei şi ar mai permite oare ca îndoiala, murmurul şi plângerea să pătrundă în viaţa lor? Nu! Ei ştiu că, fiind iubiţi de Dumnezeu în chip desăvârşit, El permite în viaţa lor numai ceea ce este spre binele lor. Astfel, diavolul n-ar avea putere să-i facă să se îndoiască de Dumnezeu care îi cunoaşte.

2) Biruinţa asupra diavolului prin acţiunea harului lui Dumnezeu

Ar fi greşit dacă am ţine numai pentru noi toate binecuvântările. Prin aceasta am da dovadă că am eşuat să fim ceea ce Dumnezeu voia să fim şi că duşmanul a avut succes asupra noastră. Diavolul triumfă atunci când denaturăm Fiinţa lui Dumnezeu; noi tocmai pentru aceasta suntem aici, şi anume să o facem cunoscută.

„Aşa cum M-a trimis pe Mine Tatăl, tot aşa vă trimit şi Eu pe voi“ (Ioan 20:21 ). Acestea sunt pentru noi cuvinte cărora ar trebui să le dăm urmare şi care să fie norma înaltă a vieţii noastre. Intenţia lui Dumnezeu este să ne lăsăm păziţi în activităţile harului Său şi să facem cunoscut Fiinţa Sa pretutindeni.

Cunosc unele persoane cărora le place să se refere mereu la textul din Luca 10:38-42 şi să o pună pe Maria, care stătea la picioarele lui Isus, în opoziţie cu Marta, care era ocupată cu multe lucruri. Însă această întâmplare este deseori pusă în lumină falsă şi apoi este prezentată foarte confuz. Să ne gândim la cuvinele Domnului care preced această întâmplare! În versetul 37 sunt două cuvinte: „du-te“ şi „fă“. Nu găsim în vorbirea noastră cuvinte mai scurte şi care să acţioneze atât de pătrunzător şi energic. În spatele acestor cuvinte stă o autoritate vie, ele sunt porunca Domnului. Însă El adaugă cuvântul „la fel“, iar această îngrădire ne arată clar necesitatea şederii la picioarele Sale pentru a afla în ce constă acest „la fel“. Cum putem să mergem şi să facem ca El, fără ca mai înainte să fi fost învăţaţi de El? În acest punct a eşuat Marta. Ea ştia cuvintele „du-te“ şi „fă“, însă a uitat cuvântul „la fel“ şi din cauza aceasta slujba ei a fost influenţată de nelinişte şi grijă, făcând-o cu murmur şi cârtiri.

Locul Mariei la picioarele Domnului ar trebui să caracterizeze realmente comportarea noastră. Însă putem fi siguri că cei care stau acolo, vor fi activi cu fidelitate în slujba harului lui Dumnezeu.

Acest har trebuie să fie vizibil în primul rând în cercul restrâns al fraţilor şi surorilor noastre. Dacă eşuăm în această direcţie, atunci slujba noastră faţă de lume va fi paralizată. Faptul că diavolul se osteneşte să ne aducă la cădere tocmai în interiorul acestui cerc restrâns se poate vedea din a doua epistolă a apostolului Pavel către Corinteni. În acea adunare era un frate care a păcătuit foarte grav şi care, după ce prin pocăinţă a fost restaurat, a dorit să savureze din nou ajutorul şi părtăşia celorlalţi credincioşi. Însă se pare că ei se ţineau departe de el şi nu erau gata să-l ajute. Apostolul recunoaşte cu clarviziune în rezistenţa lor o şiretenie a diavolului; el le scrie cu toată seriozitatea să facă loc harului, căci altfel diavolul va avea foloase din această stare de lucruri. Dacă ar fi făcut altfel decât îi ruga Pavel să facă, atunci ei ar fi eşuat în descoperirea Fiinţei lui Dumnezeu, fratele ar fi fost înghiţit de mare tristeţe şi diavolul ar fi avut câştig asupra lui şi asupra adunării.

Petru avea impresia că Duhul este cel care îl însufleţea pe el şi pe ucenici atunci când a întrebat: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori? Isus i-a răspuns: Eu nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte“ (Matei 18:21-22 ). În acest cerc nu trebuie să fie puse nici un fel de îngrădiri activităţii harului. Nu trebuie să ostenim în a face binele, însă în toate acestea trebuie să ne gândim la cuvântul „la fel“.

Nu trebuie să uităm că severitatea şi legalismul în modul nostru de comportare înseamnă victorie pentru diavolul, în timp ce bunătatea, răbdarea şi dragostea lucrează spre proslăvirea lui Dumnezeu. Activitatea trebuie să se dovedească şi prin aceea că se năzuieşte spre binele sufletelor. Când Hristos S-a înălţat la cer, a împlinit cântarea profetică a Deborei şi a luat robia roabă. Din locul Său sublim, El a dat oamenilor daruri spre zidirea şi consolidarea propriului Său popor, ca el, cu toate uneltirile şi încercările duşmanului de a-l supune, să nu fie înşelat şi să nu fie îndepărtat de adevăr (Efeseni 4:9-14 ). Toţi cei care sunt aproape de Domnul au posibilitatea să facă cunoscut altora gândurile preţioase ale lui Hristos, ca astfel bucuria să ocupe în inimile ascultătorilor locul tristeţii, iar ispitirile diavolului să-şi piardă puterea.

sursa: https://comori.org/