Curăţire şi consacrare. Georges André

Categorie: Invataturi biblice
 

Capitolul III - Curăţire şi consacrare Numeri 8:5-22

Contrar a ceea ce ne-am fi putut gândi noi, Cuvântul Domnului ne prezintă curăţirea şi consacrarea leviţilor după ce ne-a descris slujbele lor, şi nu înainte de asta. De ce? Pentru că slujba aparţine Domnului; El cheamă pe cine vrea. În Faptele Apostolilor 20:24 , Pavel zice: „să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o”. La începutul capitolului 8 din cartea Numerilor luminează cele şapte candele ale sfeşnicului, dovedind că purificarea leviţilor trebuia să aibă loc lăsând lumina divină să cadă peste gândurile, motivele, sentimentele şi faptele lor.

Aici nu este vorba de convertire, de întoarcerea la Dumnezeu, ci de pregătirea morală indispensabilă pentru intrarea în slujbă. În Cuvântul Domnului întâlnim numeroase cazuri când se vorbeşte despre pregătirea lăuntrică şi formarea unui slujitor al lui Dumnezeu. Cu prilejul convertirii sale, Pavel fusese deja desemnat să poarte Numele Domnului înaintea naţiunilor, dar au trebuit să mai treacă vreo câţiva ani până când Barnaba avea să-l caute la Tars pentru a-l aduce la Antiohia unde au învăţat pe mulţi oameni în Adunare. (Pavel era pe atunci un tânăr levit de „douăzeci şi cinci de ani”!) După o perioadă de timp petrecut la Antiohia, Duhul Sfânt pune deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-a chemat (Faptele Apostolilor 13:2 ). În acel moment, Pavel intra în plinătatea slujbei unui levit în vârstă de „treizeci de ani”. Înainte de a îndeplini lucrarea pentru care l-a pregătit Dumnezeu, Moise a trebuit să parcurgă o lungă perioadă de formare, aşa încât a putut depăşi vârsta trăirii omeneşti stabilite în Psalmul 90 , al său, la plafonul de optzeci de ani. Toată puterea care vine de sus a fost necesară pentru ca el să poată face faţă măreţei sale însărcinări. De asemenea, timp îndelungat s-a scurs până în momentul când Iosua a preluat conducerea poporului Israel şi, în sfârşit, cu multă răbdare şi înţelegere l-a educat Domnul pe Ghedeon până în ziua când acesta a obţinut victoria asupra madianiţilor.

Această pregătire pentru intrarea în slujbă comportă mai mult aspecte, primul dintre acestea fiind purificarea, curăţirea şi constând în stropirea cu apă ispăşitoare, trecerea briciului peste tot trupul şi spălatul hainelor.

Apa de curăţire aminteşte de viţeaua roşie din Numeri 19 a cărei cenuşă amestecată cu apă era stropită asupra celui ce păcătuise pentru a se produce restaurarea sa. Amintirea morţii lui Hristos care a fost mistuit pe deplin de focul judecăţii atunci când El a fost făcut păcat pentru noi, deci această aducere aminte aplicată conştiinţei noastre restabileste comuniunea cu Dumnezeu după ce păcatul a fost mărturisit. Moise trebuia să stropească asupra leviţilor, nu ei înşişi făceau lucrul acesta. Noi nu suntem chemaţi „să ne omorâm” noi înşine, ci să acceptăm prin credinţă, ca un lucru împlinit, moartea noastră împreună cu Hristos. Însă un lucru pe care trebuiau să-l facă leviţii înşişi era acela de a lăsa să treacă briciul peste tot trupul lor. Aceasta corespunde cuvintelor: „omorâţi” şi „lăsaţi-vă de toate acestea” din Coloseni 3 . Judecata de sine este un lucru la care nu trebuie să renunţăm niciodată, sau cum mai zice apostolul în 2. Corinteni 4:10 : „Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să fie arătată în trupul nostru.” Multe lucruri trebuiesc revizuite şi retuşate în gândurile şi în conduita noastră, dacă dorim cu adevărat să slujim Domnului.

În sfârşit, leviţii trebuiau să-şi spele hainele. Mărturia exterioară, felul de a trăi, anturajul şi pasiunile noastre, totul trebuie să fie supus controlului Cuvântului lui Dumnezeu şi să fim gata să renunţăm imediat la ceea ce el condamnă. De remarcat că această punere la punct a mărturiei exterioare survine numai după operaţia lăuntrică a apei de curăţire şi a rasului cu briciul.

Apoi veneau jertfele. Cu prilejul consacrării lor, leviţii erau conştienţi de cinci jertfe: mielul pascal oferit pentru ca întâii născuţi ale căror locuri le-au luat ei înşişi să poată fi răscumpăraţi (Numeri 8:16-17 ); viţeaua roşie a cărei apă de curăţire fusese stropită asupra lor; jertfa pentru păcat reprezentată prin taurul pe capul căruia leviţii îşi puneau mâna; arderea-de-tot, concretizată, de asemenea, într-un taur: o profundă contemplare, prin credinţă, a morţii lui Hristos dat lui Dumnezeu ca un prinos pentru gloria Lui (şi în cazul acestei jertfe leviţii îşi puneau mâinile pe capul victimei); în sfârşit, darul de mâncare legat de arderea de tot, reamintind viaţa perfectă a lui Hristos care glorifică pe Dumnezeu până la capăt.

Copiii lui Israel trebuiau să-şi pună mâinile peste leviţi (Numeri 8:10 ), identificându-se astfel cu ei. Ce binevenită este această mână de însoţire pentru slujitorii Domnului, pentru ca în felul acesta să se poată bucura de comuniunea cu fraţii lor şi să evite orice formă de independenţă. La Antiohia, „prorocii şi învăţătorii” postesc şi se roagă şi apoi „i-au lăsat să plece” pe aceia pe care Domnul i-a chemat prin Duhul Său (Faptele Apostolilor 13:1-3 ). După toate acestea, adunarea nu încetează să-i încredinţeze în grija harului Domnului (Faptele Apostolilor 14:26 ). În economia harului şi a Duhului Sfânt, Domnul Însuşi este Acela care cheamă, formează şi trimite pe slujitorii Lui. Din partea lucrătorului se cere „dorinţa de comuniune cu fraţii săi, iar din partea acestora discernământul respectiv spre a susţine moraliceşte şi spiritualiceşte pe un rob al Domnului. Procedând astfel pas cu pas, dovedind urnilinţă şi dependenţă unii faţă de alţii, se va statornici progresiv un climat de încredere şi desigur adesea vor fi necesare multe experienţe binecuvântate, după cum Domnul va găsi cu cale să le prilejuiască alor Săi.

„După aceea”, leviţii erau oferiţi Domnului ca dar legănat. Darul legănat inclusiv în cadrul jertfelor, era prezentat lui Dumnezeu sub toate aspectele; legănarea era un gest care simboliza tocmai lucrul acesta: I se oferea Domnului un dar pe care ochii Lui îl cercetau din toate punctele de vedere, dat Lui fără rezerve şi fără puncte întunecoase, necunoscute. Totul era consacrat, „daţi cu totul” Domnului (Numeri 8:16 ). De fapt, pentru noi nu se pune problema unui dar, a unei ofrande pe care o aducem lui Dumnezeu, ci Îl lăsăm pe Domnul să ia în stăpânire ceea ce-I aparţine de drept: inima noastră, viaţa noastră, mădularele noastre (Romani 6:13, 19 ; 12:1 ).

Cuvintele „după aceea” mai apar încă o dată la versetul 22 unde se spune că leviţii au venit să-şi facă slujba în Cortul întâlnirii. Ei fuseseră puşi deoparte şi se curăţiseră; animalele pe capul cărora Ieviţii îşi puseseră mâinile au fost aduse ca jertfă legănată înaintea Domnului. Abia acum, după împlinirea tuturor acestor lucruri, leviţii puteau să slujească.

A ne angaja în lucrarea Domnului, indiferent ce formă ar putea îmbrăca slujirea noastră, este o chestiune foarte serioasă. Fie că este vorba de a ne ocupa de o grupă de copii în cadrul şcolii duminicale, a rosti o rugăciune în adunare, sau un alt lucru asemănător cere un contact personal cu Domnul ca şi în cazul unor lucruri mai importante, cum ar fi: răspunsul la chemarea Lui de a propovădui Cuvântul în adunarea locală sau de a răspândi Evanghelia în altă parte, oriunde ne-ar putea trimite Stăpânul nostru la un moment dat. Isaia zice despre Robul desăvârşit: „El nu va slăbi, nici nu se va lăsa” (Isaia 42:4 ). Cel ce se grăbeşte să se angajeze într-o slujbă se va lăsa repede de ea, deoarece motivele de descurajare şi ocaziile de a vărsa lacrimi nu vor fi puţine. Dar tânărul credincios care se va lăsa modelat, curăţit, întărit de Domnul, care va fi fost supus unor probe divine pentru a face faţă sarcinilor încredinţate, manifestând umilinţă şi supunere înaintea Domnului şi căutând cooperarea şi comuniunea cu fraţii va putea să persevereze, prin harul şi puterea lui Dumnezeu, în activitatea spirituală la care a fost chemat. Însă, oricât de capabil ar fi un slujitor, el nu va reuşi niciodată, prin propriile sale forţe, să întreprindă ceva util şi eficient pentru Dumnezeu: „Nu că noi prin noi înşine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi; dimpotrivă, destoinicia noastră este de la Dumnezeu” zice apostolul Pavel (2. Corinteni 3:5 ). „Dacă slujeşte cineva, să slujească potrivit cu puterea pe care i-o dă Dumnezeu”, adaugă apostolul Petru (1. Petru 4:11 ).

sursa: https://comori.org/