text Invataturi biblice

"Cum să trec prin suferință? Partea 3. Depinzând de Dumnezeu în suferință"

Categorie: Invataturi biblice

Într-o seară, fiica noastră a urcat în mașină după antrenamentul de fotbal și imediat a izbucnit în plâns. Fusese portar pentru câteva minute, iar o minge îi lovise mâna. 15 minute mai târziu, când am ajuns acasă, era deja evident că trebuia să mergem la spital.

Am evaluat trauma ca fiind doar o luxație și nu o fractură, dar una suficient de gravă încât să o scoată din joc pentru cel puțin o săptămână. Ea a oftat și a spus: „De ce lucrurile rele mereu mi se întâmplă mie?”

Răspunsul este că, de fapt, nu se întâmplă mereu lucruri rele, dar în momentele de suferință, așa pare să fie. Și, în mod natural, apar următoarele întrebări: „De ce? De ce eu? De ce acum? De ce se întâmplă asta? Unde este Dumnezeu?” Încercăm să găsim o explicație care, de cele mai multe ori, nu vine și lăsăm, astfel, circumstanțele să ne dicteze răspunsul.

Dr. Bill Bright a spus odată: „Viziunea ta despre Dumnezeu va determina viziunea ta despre tine și despre lumea înconjurătoare.”

În loc să lăsăm circumstanțele să ne spună despre Dumnezeu, când trecem prin suferință trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne spună cum să privim circumstanțele în care ne aflăm.

O viziune corectă despre Dumnezeu

Gestionarea bună a suferinței începe cu o viziune corectă despre Dumnezeu.

1 Petru 4:19 spune: „Prin urmare, aceia care suferă după voia lui Dumnezeu să-și încredințeze sufletele credinciosului Creator, făcând binele.”

Care este viziunea mea despre Dumnezeu? Cred că El ține în control circumstanțele din viața mea? Am încrederea că El este credincios, Creatorul meu, Cel care îmi va face bine, chiar și în mijlocul suferinței?

Am crescut cu ideea că Dumnezeu avea așteptări mari de la mine. Credeam că, fiind fată cuminte, El se bucura de mine puțin mai mult decât de alții. Dar când eșuam, eram sigură că Îl dezamăgesc.

Viziunea mea despre Dumnezeu era greșită. Pe măsură ce ea s-a schimbat, s-a schimbat și viziunea mea despre mine și despre ceea ce întâmpin. Știu că El mă iubește mai mult decât viața, că mă iartă când greșesc și că folosește totul pentru binele meu.

Dar, ca să ajung la acea viziune corectă, a fost nevoie de un proces lung și intenționat de meditare asupra adevărului despre cine este El, în special atunci când treceam prin suferință. Noi trebuie să ne concentrăm asupra caracterului lui Dumnezeu în așa măsură încât să putem spune: „Nu Te înțeleg în această situație, dar Te cunosc suficient de bine încât să știu că pot avea încredere în Tine chiar și acum.”

Acesta este temelia călătoriei noastre prin suferință: încrederea în Dumnezeu. Pe măsură ce ne sprijinim pe caracterul Lui, încetăm a ne baza pe înțelepciunea și puterea noastră.

Dezvoltarea dependenței

Unul dintre cele mai mari daruri ale suferinței este că dezvoltă dependența de El. Clădirea încrederi face parte din scopul lui Dumnezeu pentru care permite suferința în viețile noastre.

În articolul anterior, am menționat o perioadă dificilă, în care m-am luptat cu boala și cu absența frecventă a soțului meu. Când am strigat către Dumnezeu să facă totul mai ușor, mi-am dat seama că ceea ce spuneam de fapt era: „Nu vreau să trebuiască să am atâta nevoie de Tine.”

Suferința ne duce la capătul puterilor noastre, în locuri de slăbiciune pe care am prefera să nu le îmbrățișăm. Dar, așa cum spune Rich Mullins, „Nu pot să văd unde mă conduci, dacă nu mă aduci mai întâi aici, unde sunt suficient de pierdută încât să mă las condusă.”

La capătul puterilor noastre, descoperim că Dumnezeu poate și ne va conduce. Descoperim că El este mai mult decât suficient în slăbiciunea noastră. Puterea Lui este de ajuns.

Așa cum spune apostolul Pavel:

„Căci nu vrem să nu știți, fraților, despre necazul care a venit peste noi în Asia, pentru că am fost împovărați peste măsură, dincolo de puterea noastră, așa încât pierdusem și speranța că vom mai trăi. Într-adevăr, ne-am simțit ca și cum am fi primit condamnarea la moarte, ca să nu ne încredem în noi, ci în Dumnezeu, Care învie morții.” (2 Corinteni 1:8-9).

Suferința devine un dar atunci când o vedem ca pe un loc în care învățăm să renunțăm la încrederea în sine și să depindem, în schimb, de resursele infinit mai mari ale lui Dumnezeu. Cu cât vom avea o viziune mai corectă despre El, cu atât mai mult ne vom încrede în El că va avea grijă de noi chiar în mijlocul suferinței.