text Invataturi biblice

"Cum poți deveni Cuvântul vieții pe două picioare"

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Isus a vorbit cuvinte ale vieții care puteau să-i salveze pe oameni. Autoritatea Lui venea din împlinirea Cuvântului. Și noi putem primi aceeași autoritate.

7 minute · Aksel J. Smith

Cum poți deveni Cuvântul vieții pe două picioare

 

„Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii – pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o şi mărturisim despre ea şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl şi care ne-a fost arătată – deci ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.” 1 Ioan 1:1-3.

Apostolii au vorbit despre Cuvântul vieții pentru că ei l-au văzut și experimentat personal pe Isus. Numele Lui este Cuvântul lui Dumnezeu și fiecare care este urmașul Lui ar trebui să poată fi chemat la fel. Toți cei care ne întâlnesc ar trebui să vadă Cuvântul vieții în noi.

Putere de la Duhul Sfânt

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” Ioan 1:1.

Din cauza păcatului, oamenii erau în întuneric, despărțiți de Cuvânt, care este slava vieții în sine. Dar Isus a coborât pentru a ne da slava Cuvântului nouă. El era ca Dumnezeu, dar deșin cedase această slavă când a venit pe pământ (Filipeni 2:5-7), el a fost uns cu Duhul Sfânt încă de la naștere. Acest lucru înseamnă că El putea auzi vocea lui Dumnezeu și putea împlini voia Lui încă de când era tânăr. Cuvântul și voia lui Dumnezeu au primit picioare pe care putea merge, în mijlocul acestei lumi rea și întunecate.

Ucenicii au fost unși cu Duhul Sfânt în ziua de Rusalii. Atunci au primit ei puterea să facă voia lui Dumnezeu, exacct cum a fost și Isus. Citim despre acel timp că Cuvântul lui Dumnezeu se împrăștia și numărul ucenicilor s-a înmulțit tare în Ierusalim. (Fapte 6-7). Cuvântul lui Dumnezeu a primit multe trupuri, și multe picioare pe care să poată merge.

Cuvântul vieții: Împlinirea Cuvântului

Toată plinătatea lui Dumnezeu a venit să locuiască în Isus pentru că El primea Cuvântul de la Tatăl și-l împlinea„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.” Ioan 1:14. Nu este nicio slavă în afara Cuvântului. Noi suntem transformați din slavă în slavă, în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu care devine trup în noi.

Cuvântul nu este departe și nici prea sus ca să fie prea greu de găsit. „Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlineşti.” Deuteronom 30:14. Dacă un singur Cuvânt al lui Dumnezeu a devenit viață în noi, am primit o putere și slavă nezguduită care locuiește în noi, și suntem mult mai bogați decât dacă am fi posedat cel mai prețios diamant din lume.

Totuși, niciun singur Cuvânt al lui Dumnezeu nu poate locui în noi fără să primească cea mai puternică opoziție din partea firii și cetei lui Satan. Dar noi putem decide rezultatul acestor lupte dacă ne rugăm să primim gândul care era în Isus, și să fim păziți în el, ca să putem spune mereu cum a spus și El: „Facă-se voia Ta, nu voia Mea!”

Mulți oameni nu fac progres mai mare decât să poată vorbi depsre Cuvântul lui Dumnezeu și acest Cuvânt nu este descoperit în viața zilnică. Fiecare dintre aceste cuvinte trebuiesc vorbite în Duhul Sfânt, în credință și într-o încredințare totală; trebuie primit prin credință, în Duhul Sfânt, exact cum este – viu și puternic- ca el să poată da naștere la viață în noi. Când Cuvântul lui Dumnezeu a devenit viață în noi, nu mai suntem practicanți fără viață a unei religii. Nu, ci va fi foarte evident că suntem vii.

„În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi, am fost aşa printre voi. Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul, în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt …” 1 Tesaloniceni 1:5-6.

„De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi.” 1 Tesaloniceni 2:13.

Dacă primim Cuvântul lui Dumnezeu ca un cuvânt al unui om, puterea lui nu își va face efectul în noi. Este foarte rar ca cineva să primească Cuvântul lui Dumnezeu așa cum este el, în adevăr, de aceea Pavel era excesiv de recunoscător pentru tesaloniceni încât îi mulțumea mereu lui Dumnezeu pentru ei.

Părtășie în Cuvântul vieții

Isus a spus: „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenicii Mei.” Ioan 8:31. Apostolii aveau părtășie cu Tatăl și Fiul Lui – Isus Hristos, și proclamau Cuvântul vieții ca mai mulți oameni să vină și să aibă părtășie cu ei. (1 Ioan 1:1-3). Exact cum este părtășie desăvârșită între toate Cuvintele lui Dumnezeu, este părtășie desăvârșită între cei în care Cuvântul a devenit trup. Noi suntem chemați la nimic mai puțin decât la această părtășie înălțată, curată și binecuvântată în lumină. Rezultatul este o frățietate între mai mulți oameni, între care nici împărăția morților nu poate pune o așchie.

Mulți oameni îți trăiesc viețile ca proteste vii împotriva Cuvântului lui Dumnezeu deși Îl laudă pe Dumnezeu cu buzele lor. Ei sunt nerăbdători, amari și nerecunoscători. Chiar dacă postim și ne rugăm la infinit ca să fim binecuvântați, nu va reuși pentru noi în afara legii Duhului Vieții. (Romani 8:1-2). Aici găsim noi viață, putere și bucurie.

Facă Dumnezeu ca Cuvântul lui Dumnezeu să devină viață în noi și astfel slava Domnului să radieze de la noi, iar odihna, pacea și bucuria să primească putere să meargă în aceste timpuri agitate și grele. Răbdarea, umilința, dragostea și bunătatea să fie încarnate pe toate căile noastre, da, să fie o armată de „Cuvinte ale lui Dumnezeu” care au părtășie sinceră unul cu altul, cu Tatăl și cu Fiul. Ioan scrie: „Vă scriem aceste lucruri, ca bucuria voastră să fie deplină.” 1 Ioan 1:4.

Acest articol a fost tradus din norvegiană și este o variantă editată a articolului care a apărut prima dată sub titlul: „Cuvântul vieții” în revista periodică a BCC, Skjulte Skatter (Comori Ascunse) în iunie 1950.
© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

„Ce aș vrea să-ți spun – seria Ecouri din trecut, vol. 1” – roman istoric creștin: o călătorie profundă prin credință, suferință și identitate
Categorie: Recenzii carti crestine    Într-o lume în care istoria ascunde adesea povești neștiute și emoții nerostite, romanul „Ce aș vrea să-ți spun – seria Ecouri din trecut...
Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii: Călători prin Biblie – Aventură, credință și învățătură pentru cei mici
Categorie: Recenzii carti crestine    Trăim într-o vreme în care este tot mai important să oferim copiilor noștri repere clare, sănătoase și spirituale. Iar una dintre cele mai fru...
Citeste mai mult >>
Povești de iubire și speranță în romanele creștine ale lui Denise Hunter
Categorie: Scriitori crestini    Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanu...
Citeste mai mult >>
„Biblia celor mici” – o primă întâlnire fermecătoare cu Cuvântul lui Dumnezeu
Categorie: Recenzii carti crestine   În primii ani de viață, copiii învață cel mai bine prin povestiri și imagini. Emoțiile, culorile și tonul blând al cuvintelor joacă un rol esențial...
Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii în 365 de zile – O călătorie zilnică prin Cuvântul lui Dumnezeu
Categorie: Recenzii carti crestine   Trăim într-o lume în continuă schimbare, unde copiii sunt expuși de la vârste fragede la informații din toate direcțiile. Tocmai de aceea, oferirea...
Citeste mai mult >>
Biblia gentuța pentru cei mici – cadoul care aduce poveștile biblice aproape de inimile copiilor
Categorie: Recenzii carti crestine   Când vrei să faci un dar cu adevărat special pentru băiețelul sau fetița tău, pentru nepotul sau nepoata ta, care să-i însoțească primii pași pe dru...
Citeste mai mult >>
„Rugăciuni pentru cei mici” – primele cuvinte de credință, spuse cu inimă curată
Categorie: Recenzii carti crestine     „Rugăciuni pentru cei mici” este o carte delicată și accesibilă, creată pentru a le oferi copiilor o primă experiență cu rugăciunea...
Citeste mai mult >>
Descoperă puterea transformatoare a rugăciunii cu „Înțelegerea scopului și puterii rugăciunii”
Categorie: Recenzii carti crestine    Rugăciunea este una dintre cele mai vechi și totodată cele mai profunde practici spirituale cunoscute omenirii. Mulți spun că se roagă, dar câ...
Citeste mai mult >>
Marea Biblie a celor mici – 60 de povestiri – Valori si virtuti din Biblie
Categorie: Recenzii carti crestine   Trăim într-o vreme în care părinții sunt mai conștienți ca niciodată de nevoia de a le oferi copiilor nu doar educație intelectuală, ci și o formare...
Citeste mai mult >>
Despre dragoste și trădare – o poveste despre iubire și credință în inima Romei antice
Categorie: Recenzii carti crestine    Există povești care trec dincolo de paginile unei cărți și devin o adevărată experiență. „Despre dragoste și trădare”, romanul de debut a...
Citeste mai mult >>